Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 106 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen., a respins, ca nefondate, plângerile formulate de petentele R.E. și C.A., împotriva Rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din data de 18 iunie 2010 și din data de 9 iulie 2010, intimată fiind I.M.
A menținut rezoluțiile mai sus arătate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre petente să plătească statului câte 70 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin Rezoluția din data de 18 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut procurorul că, prin plângerea penală formulată, persoanele vătămate R.E. și C.A. au solicitat a se efectua cercetări față de I.M., judecător la Judecătoria Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., comisă prin aceea că aceasta și-a îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu cu prilejul soluționării Dosarului civil nr. 10751/193/2007 al Judecătoriei Botoșani, respingându-le în mod greșit acțiunea formulată privind anularea unui contract de vânzare-cumpărare, prin aceasta cauzându-le vătămări intereselor lor legale.
Cu ocazia audierii, persoanele vătămate au declarat că își mențin plângerea penală formulată, arătând că magistratul a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală și netemeinică, în contradicție cu probele existente la dosar.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, la data de 27 noiembrie 2007, persoanele vătămate R.E. și C.A. au depus la Judecătoria Botoșani o acțiune civilă prin care au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 16 august 2007 la B.N.P. „G.P." din municipiul Botoșani, întrucât cumpărătorul I.P. nu le-a achitat integral prețul stabilit.
Acțiunea civilă a făcut obiectul Dosarului nr. 10751/193/2007 al Judecătoriei Botoșani, repartizat spre soluționare judecătorului I.M.
Prin Sentința civilă nr. 2623 din 11 mai 2009 a Judecătoriei Botoșani, s-a respins acțiunea civilă ca nefondată, pe considerentul că nu există nicio cauză de nulitate din cele invocate de reclamante, părțile convenind asupra vânzării-cumpărării imobilului și înțelegându-se asupra lucrului și prețului, astfel încât proprietatea s-a strămutat de la vânzător la cumpărător.
Fiind nemulțumite de hotărârea pronunțată, R.E. și C.A. au declarat recurs, care însă a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Botoșani, secția civilă, prin Decizia nr. 847 R din 13 octombrie 2009.
Având în vedere probele existente la dosar, nu s-a probat că judecătoarea I.M. a săvârșit vreo faptă de natură să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că aceasta, cu știință, nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta a cauzat vătămări intereselor legale ale persoanelor vătămate.
Astfel, s-a stabilit că magistratul a administrat pe parcursul procesului civil toate probele necesare aflării adevărului, iar soluția pronunțată este rezultatul analizării și interpretării tuturor probelor existente la dosar și care au contribuit la stabilirea unei anumite situații de fapt și a regulii de drept aplicabile.
Legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești a fost verificată de către instanța de control judiciar, cu ocazia soluționării căii de atac exercitate de către persoanele vătămate, nefiind constatate erori strecurate la judecarea în fond a cauzei.
Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere petentele; a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția din 9 iulie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Se reține în considerentele acestei rezoluții că, prin Sentința civilă nr. 2623 din 11 mai 2009 a Judecătoriei Botoșani (Dosar nr. 10751/193/2007), judecătoarea a respins acțiunea civilă a petentelor, ca nefondată, cu motivarea că nu există cauză de nulitate în cele invocate de acestea, vânzătoarele petente convenind cu cumpărătorul I.P. asupra vânzării-cumpărării imobilului, înțelegându-se asupra lucrului și prețului, astfel încât proprietatea s-a strămutat de la vânzător la cumpărător în momentul încheierii tranzacției.
Pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. este necesar ca inacțiunea sau acțiunea prin care s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale unei persoane să fie săvârșită cu vinovăție, iar forma de vinovăție cerută este intenția. Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea sa ori a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârșirea acelei acțiuni sau inacțiuni se cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane și a urmărit acest rezultat (intenție directă) sau a acceptat producerea lui (intenție indirectă).
Nemulțumită de modul de soluționare al plângerii sale, petentele R.E. și C.A. au formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 68/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la instanța de fond, în conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., învederând că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen., întrucât aceasta în mod nelegal le-a respins cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu I.P., deși au probat că prețul cuprins în conținutul convenției nu e unul real, iar valoarea terenului este mult mai mare, iar numitul I.P. le-a indus în eroare, ulterior fiind evacuate în mod abuziv.
Instanța de fond a apreciat că nu există indicii sau probe din care să rezulte săvârșirea infracțiunii, răspunderea penală a magistraților pentru soluțiile date în cauze nu poate fi angajată în lipsa oricăror indicii de comitere de către aceasta a vreunei fapte penale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs petentele R.E. și C.A., solicitând casarea sentinței penale și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimată.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile celor două petente, sub toate aspectele de fapt și de drept, le consideră nefondate pentru următoarele considerente:
Este adevărat că intereselor legale ale unei persoane li se poate aduce atingere de către un funcționar public, prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu.
Fapta prin care s-ar produce o astfel de urmare prezintă pericol social deosebit, în raport cu împrejurarea că este săvârșită tocmai de cel care, dată fiind calitatea sa specială, avea obligația apărării legalității în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Drept urmare, prin art. 246 C. pen., sub denumirea marginală „abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor” a fost incriminată „fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane”.
Cu referire la cauză, întrunește elementele constitutive ale unei astfel de infracțiuni îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, printr-o acțiune sau omisiune, de o gravitate care să releve pericolul social concret al infracțiunii, săvârșită cu intenție și care să fi produs o vătămare a intereselor legale ale petentului.
În cauză, probatoriul administrat nu a confirmat susținerile petentelor, din acesta nerezultând îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.
Magistratul judecător a pronunțat soluția care le-a nemulțumit pe petente pe baza probelor administrate, cu respectarea normelor de procedură, a fost motivată în fapt și în drept, astfel nu se poate reține neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă care să fi provocat o vătămare a intereselor legale ale petentelor.
Hotărârile pronunțate de magistrați sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege și nu pot constitui fapte penale în funcție de nemulțumirea părților.
A admite această posibilitate ar însemna să se poată cenzura pe cale penală principiul consfințit în art. 124 alin. (3) din Constituția României: „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, ceea ce ar reprezenta o atingere adusă statului de drept. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Posibilitatea formulării unor plângeri reprezintă un drept constituțional și procesual, însă prin intermediul acestuia nu se poate exercita un control asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse în cursul procesului.
Dacă s-ar permite astfel, ar însemna instituirea unor căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Pe de altă parte, prin instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea-credință, precum și o insecuritate juridică, prin recurgerea la calea plângerii penale.
Plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., având rolul unei căi de atac, are ca finalitate controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată.
Acest control privește exclusiv temeinicia rezoluției de neîncepere a urmării penale, confirmată în condițiile art. 278 C. proc. pen. în raport cu cercetările efectuate în cauză, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, în condițiile determinate de legea procesuală penală.
Drept urmare, instanța sesizată cu plângerea menționată nu are temei legal de a se pronunța ca instanță de control judiciar în cauza civilă la soluționarea căreia, într-un alt proces, petentele susțin că s-ar fi încălcat unele dispoziții procedurale.
Ca atare, lipsește plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. aptitudinea declanșării unui control judiciar în sensul vizat de petente, al complinirii căilor de atac legal prevăzute și reformarea hotărârii pronunțate pe această cale mijlocită, așa încât recursul se constată a fi neîntemeiat și sub acest aspect.
În concluzie, nepropunând și ca atare neadministrându-se probe care să releve o altă situație de fapt și vinovăția intimatei, instanța de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată în condițiile art. 2781 C. proc. pen.
Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală și de instanța de fond, care să ducă la concluzia săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu de către persoana nominalizată de către petente, așa încât simplele afirmații ale acestora, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., nesusținute de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinței atacate și pronunțarea altei soluții.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentele-petente R.E. și C.A. vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petentele R.E. și C.A. împotriva Sentinței penale nr. 106 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentele-petente la plata sumelor de câte 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2011.