Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 317 din 5 iunie 2002, a Tribunalului Dolj a fost condamnat inculpatul B.M. în baza art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., la 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 27 ianuarie 2002 la zi.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt că în toamna anului 2000 inculpatul a intrat în relații de concubinaj cu numita G.A., cei doi locuind împreună cu copilul rezultat din concubinaj și cu fiica acelei femei în casa victimei B.I., tatăl inculpatului, cu care gospodăreau.
Ca urmare a consumului exagerat de alcool, inculpatul avea manifestări deosebit de violente față de părintele său și față de concubină.
În toamna anului 2000 tatăl inculpatului a fost victima unui accident feroviar în urma căruia i s-a amputat gamba stângă și pentru a se putea deplasa, inculpatul i-a procurat o pereche de cârje pe care însă nu le folosea.
Întrucât victima își făcea necesitățile fiziologice în casă, inculpatul provoca discuții și devenea violent față de tatăl său.
S-a mai reținut că, în ziua de 23 ianuarie 2002, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în sat, a revenit la domiciliu și după ce a servit masa, aflând că tatăl său nu a folosit cârjele pentru a se deplasa în curte și că din nou și-ar fi făcut necesitățile fiziologice în casă, a devenit violent.
De asemenea, inculpatul s-a enervat și mai mult, întrucât tatăl îi ceruse cu insistență să îi dea o țigare.
Ca urmare, inculpatul a luat o cârje și a început să-și lovească tatăl la întâmplare în cap, peste corp și membre, după care a doborât-o. Inculpatul a ridicat apoi victima și i-a dat drumul de la înălțime, aceasta căzând în cap. În continuare inculpatul a lovit victima cu picioarele și i-a comprimat toracele.
De teama agresivității inculpatului concubina sa, a ridicat victima care era în stare de comă și a așezat-o pe pat.
Datorită leziunilor traumatice suferite, la circa 5 ore, victima a decedat.
Inculpatul împreună cu concubina și cei doi copii au rămas în locuință până la 25 ianuarie 2002, când datorită mirosului de putrefacție al cadavrului au plecat în altă localitate.
La 27 ianuarie 2002, organele sanitare și de poliție au fost sesizate, constatând decesul victimei.
Potrivit raportului de constatare medico-legală moartea victimei a fost violentă ea datorându-se insuficienței cardiorespiratorii, consecință traumatismului craniovertebral cu hemoragie meningo-cerebrală și elongație medulară, leziuni produse prin lovituri repetate cu și de corpuri dure, iar cele de la nivelul toracelui prin compresiuni între două planuri dure, cea de la nivelul coloanei prin hiperextensie.
S-a mai constatat că victima a prezentat multiple echimoze, excoriații, plăgi, opt fracturi faciale și toracice și 6 infiltrate craniene și toracice.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a actului medico-legal arătat, a declarațiilor martorilor G.A., I.I., B.M. și C.O., probe coroborate cu recunoașterile depline ale inculpatului.
Instanța a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile agravantei reținută în rechizitoriul parchetului, prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. (fapta săvârșită prin violențe asupra membrilor familiei), considerând că aceasta se regăsește în dispozițiile art. 175 lit. c) din același cod, care incriminează omorul calificat săvârșit asupra soțului sau unei rude apropiate.
Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr. 475 din 28 octombrie 2002, a respins apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, constatând neîntemeiată critica formulată în sensul greșitei înlăturări a agravantei prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen. și greșitei individualizări a pedepsei.
Astfel, s-a apreciat că prin reținerea și a acestei agravante la infracțiunea de omor calificat s-ar ajunge la o dublă agravare a pedepsei, ceea ce nu este admisibil.
Referitor la pedeapsa aplicată s-a considerat că aceasta reflectă pericolul social deosebit de grav al infracțiunii și că nu este cazul majorării ei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Dolj, care, invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14, 171 și 17 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea blândă și că se impune majorarea ei la maximul prevăzut de lege și că în cauză trebuiau reținute dispozițiile circumstanței agravante prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., cât și ale art. 176 lit. a) C. pen., referitoare la omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi.
Recursul declarat a fost menținut numai sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei și greșitei încadrări juridice, procurorul de ședință arătând că nu susține celălalt motiv de casare în legătură cu incidența agravantei prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen.
Având în vedere că nesusținerea în recurs a unuia din motivele de casare scrise nu se regăsește în dispozițiile ce reglementează recursul, instanța urmează a examina și a se pronunța asupra acestui caz de casare.
1. În conformitate cu dispozițiile art. 175 lit. c) C. pen., omorul săvârșit asupra soțului sau unei rude apropiate constituie infracțiunea de omor calificat și se pedepsește mai grav decât omorul simplu.
Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. b) din același cod, astfel, cum au fost modificate prin Legea nr. 197/2000, constituie circumstanță agravantă, printre altele, săvârșirea infracțiunii prin violențe asupra membrilor de familie.
Definind această expresie, art. 1491 C. pen., introdus tot prin legea arătată a statuat că prin membru de familie urmează a se înțelege soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul.
În sfârșit, rude apropiate, conform art. 149 alin. (1) C. pen., sunt ascendenții și descendenții, frații și surorile, copii acestora și persoanele devenite prin înfiere astfel de rude.
Din examinarea acestor texte legale se constată că împrejurarea agravantă face parte din conținutul infracțiunii calificate și ca atare ea nu poate fi reținută și separat ca o circumstanță agravantă generală.
Într-adevăr, circumstanța agravantă legală, fiind inclusă ca element circumstanțial în conținutul calificat al infracțiunii de omor nu se poate face aplicarea concomitentă a agravantei generale, decât cu consecința unei duble agravări a pedepsei ceea ce nu este admisibil.
În reglementarea Codului penal român, aplicarea agravantelor prevăzute de art. 75 C. pen., este posibilă numai în situațiile în care în textele incriminatorii din partea specială nu sunt înscrise asemenea agravante.
Cum însă, agravanta se regăsește în conținutul calificat a infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., în mod legal instanțele au înlăturat dispozițiile art. 75 lit. b) din același cod, menționate în actul de sesizare care constituiau o cauză de dublă agravare și au aplicat numai incriminarea corespunzătoare din Partea specială a Codului penal.
În raport de cele expuse, critica din recursul parchetului vizând greșita înlăturare a dispozițiilor art. 75 lit. b) C. pen., nu este întemeiată.
2. Privitor la a doua critică în sensul greșitei încadrări juridice prin nereținerea dispozițiilor omorului deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, aceasta nu poate fi primită .
Pentru a reține săvârșirea omorului deosebit de grav prin cruzimi prevăzut de art. 176 lit. a) C. pen., este necesar a se dovedi că făptuitorul a exercitat acte de schingiuire, cu aspect de ferocitate, de natură a produce victimei suferințe mari și a conduce la instalarea lentă și în chinuri a morții.
Totodată, se impune a se proba, că pe plan subiectiv inculpatul a urmărit ca rezultatul letal să se producă prin chinuirea victimei și expunerea acesteia la îndelungate suferințe.
Or, din materialul probator al cauzei, inclusiv din raportul de constatare medico-legală a reieșit că inculpatul, aflat sub influența alcoolului, nu a exercitat asemenea acte care să vădească aspecte de cruzime ci acte de violență, respectiv lovituri cu cârja, aplicate la întâmplare pe durata a circa 15 minute, peste cap, corp și membre, apoi după căderea de la înălțime, lovituri cu picioarele și comprimarea toracelui, toate acestea fiind caracteristice infracțiunii de omor calificat săvârșit cu intenție indirectă asupra unei rude apropiate prevăzut de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., corect reținută de instanțe.
În consecință, critica din recursul parchetului în sensul greșitei încadrări juridice dată infracțiunii, este nefondată.
3. Referitor la a treia critică, privind individualizarea greșită a pedepsei aplicată inculpatului, nici aceasta nu poate fi primită.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, printre altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Reținând vinovăția inculpatului la săvârșirea la 25 ianuarie 2002 a infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., instanțele i-au aplicat făptuitorului pedeapsa principală de 20 de ani închisoare, având în vedere, conform dispozițiilor legale evocate, pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârșirii ei și persoana inculpatului care a dovedit sinceritate pe parcursul procesului penal, a regretat săvârșirea omorului și nu are antecedente penale.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Așa fiind, nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepsei, așa cum s-a solicitat în recursul parchetului.
Întrucât criticile formulate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 27 ianuarie 2002 la 5 martie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 475 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul B.M.
Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 27 ianuarie 2002 la 5 martie 2003.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 5 martie 2003.