Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Sentința nr. 949/2011

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2011,

Asupra cererii de strămutare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 aprilie 2011, petiționarii B.E.E. și B.I. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 401/294/2011 al Judecătoriei Săliște apreciind că există motive de bănuială legitimă și că obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei și calității părților, întrucât la această instanță nu pot beneficia de o judecată corectă întrucât au suspiciuni privind imparțialitatea magistraților de la Judecătoria Săliște dat fiind faptul că au avut mai multe procese și nu au primit soluție favorabilă.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Judecătoriei Săliște se află în curs de judecată dosarul nr. 401/294/2011 având ca obiect plângerea formulată de petiționarul B.I. conform art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanței prim-procurorului Parchetului de pe lângă tribunalul Sibiu înregistrată sub nr. 127/11/2011 și soluției emise în dosarul acestui Parchet, respectiv nr. 346/P/2010.

În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Tribunalul Sibiu se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precum și motivele cererii, precizându-se, totodată că, în urma demersurilor efectuate, nu au fost confirmate susținerile petiționarilor, la nivelul Judecătoriei Săliște fiind asigurate condițiile necesare pentru corecta soluționare a cauzei, însă pentru a înlătura orice bănuială asupra imparțialității magistraților acestei instanțe au solicitat admiterea cererii de strămutare formulată de petiționar.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Înalta Curte, constată că deși nu există indicii că judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 401/294/2011 al Judecătoriei Săliște nu s-ar realiza în condiții de obiectivitate și imparțialitate, totuși pentru înlăturarea oricăror suspiciuni și în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, înalta Curte va admite cererea de strămutare și va dispune strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad.

Va strămuta judecarea cauzei de la Judecătoria Săliște la Judecătoria Alba Iulia și va menține actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) pct. 3 C. proc. pen.;

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

 

 

Admite cererea formulată de petiționarii B.E.E. și B.I. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 401/294/2011 al Judecătoriei Săliște.

Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Săliște la Judecătoria Alba Iulia.

Menține actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2011,