Deliberând asupra recursului în anulare de față constată;

Prin sentința penală nr. 280 din 29 aprilie 2002, pronunțată de Judecătoria Lugoj inculpatul R.V. a fost condamnat în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a constatat prejudiciul recuperat.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că la data de 19 februarie 2000, în timp ce se afla cu niște prieteni în magazinul S.C.D. S.R.L. din Topoloveni, profitând de neatenția vânzătoarei, inculpatul R.V. a deschis sertarul cu bani și a sustras mai multe bancnote totalizând 946.000 lei.

Banii sustrași au fost găsiți de poliție asupra inculpatului și au fost restituiți părții vătămate acoperindu-se astfel prejudiciul.

S-a reținut că în drept fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. e) și g) C. pen., fiind săvârșită în stare de recidivă post executorie față de condamnarea de un an și 7 luni închisoare dată inculpatului prin sentința penală 2099 din 15 mai 1997.

Sentința a rămas definitivă prin neapelare.

Împotriva acesteia procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare susținând că greșit s-au aplicat dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se starea de recidivă.

Recursul în anulare este fondat.

Din fișa de cazier judiciar precum și dosarele 10.597/1995, 5701/1996 și 13.396/1996 ale Judecătoriei Timișoara rezultă următoarele:

Prin sentința penală 2659 din 16 august 1995, a Judecătoriei Timișoara definitivă prin neapelare la 3 august 1995, inculpatul a fost condamnat la un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100 și art. 109 C. pen.

Prin sentința penală 2099 din 15 mai 1996, a Judecătoriei Timișoara definitivă prin neapelare la 26 mai 1996, inculpatul a fost condamnat la 7 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2659/95 a Judecătoriei Timișoara, urmând ca inculpatul să execute în total un an și 7 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 30 iulie la 18 august 1995.

Ulterior prin sentința penală 3292 din 13 septembrie 1996 s-a admis contestația la executare formulată de inculpat și s-a dedus arestarea preventivă de la 3 iulie 1995 la 18 august 1995.

Inculpatul a fost încarcerat în executarea pedepsei de un an și 7 luni închisoare la data de 26 iulie 1996, astfel încât, la momentul comiterii faptei din 19 februarie 2002, această pedeapsă fusese executată.

Față de actele dosarului se constată că pedepsele anterioare au fost aplicate inculpatului pentru infracțiuni comise în timpul minorității.

Or potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiuni săvârșite în timpul minorității.

Așa fiind greșit s-au reținut că fapta din 19 februarie 2002 a fost comisă în stare de recidivă și s-au aplicat dispozițiile art. 37 lit. b) C. proc. pen.

Existând cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7¹ C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare și în baza art. 414¹ alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385¹⁵ pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârea atacată numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. proc. pen., pe care le va înlătura.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, astfel încât, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 280 din 29 aprilie 2002 a Judecătoriei Lugoj, privind pe inculpatul R.V.

Casează hotărârea atacată, numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2003.