Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 522 din 22 noiembrie 2001, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul G.D. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 4 septembrie 2000, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească suma de 4.254.466 lei către partea civilă Spitalul Clinic județean Constanța, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.250.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, datorată modului în care victima G.D.R. înțelegea să trăiască, fără a munci și consumând băuturi alcoolice, la data de 31 august 2000, între acesta și tatăl său, inculpatul G.D., a izbucnit un scandal, în cadrul căruia victima l-a lovit pe inculpat cu pumnii și picioarele. Întrucât fiul său continua să-l agreseze, inculpatul a luat un cuțit din bucătărie cu care i-a aplicat acestuia o singură lovitură în regiunea inghinală dreaptă, producându-i leziuni grave care au dus la moartea victimei în spital.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 117/ P din 26 aprilie 2002, admițând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare, la 10 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., cu motivarea că, în raport de pericolul social sporit al infracțiunii săvârșite de inculpat, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice și-a ucis propriul fiu, pedeapsa aplicată de instanța de fond nu este suficientă pentru realizarea prevenției generale și reeducarea celui în cauză.
Totodată s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Împotriva menționatei decizii, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând, ca și în apel, reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă în raport de împrejurarea că a comis fapta în condițiile unei provocări din partea victimei, cât și de circumstanțele sale personale.
Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanța de apel a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul-verbal și planșele foto întocmite cu ocazia cercetării locului faptei, raportul de constatare medico-legală, întocmit în urma necropsiei și declarațiile martorilor oculari D.M. și D.G., coroborate cu recunoașterile inculpatului), care au fost analizate în considerentele deciziei, rezultă, fără dubiu, că la data de 31 august 2000, pe fondul unei vechi stări conflictuale între părți și a consumului de băuturi alcoolice, inculpatul G.D., fiind agresat cu pumnii și picioarele de către fiul său G.D.R., l-a lovit pe acesta cu un cuțit de bucătărie în regiune inghinală stângă, provocându-i leziuni grave în urma cărora victima a decedat la spital.
Referitor la pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, instanța având în vedere atât pericolul social sporit al infracțiunii comise, constând în uciderea propriului fiu în cadrul unui conflict existent între părți, pe fondul consumului de băuturi alcoolice însă, dar și de starea de provocare în care inculpatul a acționat și de circumstanțele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale și comportarea sinceră în cursul procesului.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 4 septembrie 2000, la zi.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva deciziei penale nr. 117/P din 26 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța.
Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 4 septembrie 2000, la zi.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2003.