Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 387 din 30 aprilie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. proc. pen., ca nefondată.

În baza art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.I.N., la 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și art. 67 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestuia de la 12 septembrie 2000, la 30 aprilie 2002.

A luat act partea vătămată C.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978, a obligat pe inculpat la 1.238.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Universitar București.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea corpurilor delicte, un bici și o furcă indisponibilizate conform proceselor verbale din 12 septembrie 2000 și 13 septembrie 2000.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că în data de 8 septembrie 2000, în jurul orelor 20,00, pe fondul unor relații conflictuale preexistente, inculpatul i-a aplicat victimei C.M. lovituri repetate cu un corp dur, la nivelul capului, în urma cărora acesta a decedat la data de 10 septembrie 2000.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel criticând-o sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., având în vedere că nu a avut intenția să omoare victima.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei care este prea aspră față de împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii și circumstanțele personale ale inculpatului.

Prin decizia penală nr. 484 din 21 august 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, motivând că, în baza probelor administrate la dosar, instanța fondului a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei comise, pedeapsa aplicată fiind în concordanță cu gradul de pericol social ridicat al faptei de violență comisă de inculpat, neexistând temeiuri pentru reducerea acesteia.

Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii primei instanțe, în termen legal a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile atacate pentru următoarele motive:

- s-a arătat că judecata în apel a avut loc în lipsa apărătorului, motiv de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen.

- s-a mai arătat că, faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o greșită încadrare juridică, respectiv art. 174 și art. 175 C. pen., în loc de art. 183 C. pen., motiv de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. În susținerea acestei critici, s-a argumentat în esență că, din probatoriul administrat la dosarul cauzei, insuficient de altfel, nu rezultă intenția inculpatului de a-i suprima viața victimei, pentru că în momentul conflictului amândoi se aflau sub influența băuturilor alcoolice, că în mod greșit instanțele au reținut că victima a fost lovită cu coada furcii, ridicată ulterior de la domiciliul inculpatului, pentru că aceasta nu a prezentat în momentul ridicării, urme de substanță brun roșcată, care să pară a fi sânge, că greșit instanțele nu au ținut seama și de afirmația martorei P.M. care a arătat că loviturile date de inculpat victimei au fost aplicate haotic, pe tot corpul și nu doar în zonele vitale, că martorii F.N. și V.N. propuși de inculpat nu au fost audiați și în fine, faptul că instanțele au ignorat că și inculpatul a suferit leziuni, conform raportului medico-legal, situație în care, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea dosarului la instanța fondului pentru rejudecare.

Totodată, în subsidiar, ca ultim motiv de recurs a fost invocat pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., referitor la reducerea pedepsei.

Recursul declarat este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea Supremă constată următoarele;

1. Astfel, referitor la primul motiv de casare invocat, lipsa de apărare a inculpatului la judecata în apel, se observă că, la primul termen de judecată, respectiv 17 iulie 2002, inculpatul, aflat în stare de arest și asistat de avocat M.M., apărător desemnat din oficiu, a solicitat instanței amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere încuviințată de instanța de apel, dosarul fiind amânat pentru termenul din 14 august 2002. La acest termen, s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului, avocat S.C., care a depus împuternicire avocațială conform contractului de asistență juridică nr. 98011 din 11 august 2002, și a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, motivată de faptul că, nu a avut timpul necesar să se pregătească, fiind plecat în concediu.

Instanța de apel a respins cererea de amânare formulată de apărător pentru acest motiv și a judecat cauza, cu apărător din oficiu.

Așa fiind, Curtea Supremă constată, că în mod legal instanța de apel nu a mai acordat un nou termen pentru pregătirea apărării de către avocatul ales al inculpatului, din moment ce, dosarul mai fusese amânat o dată la data de 17 iulie 2002, la cererea inculpatului pentru a-și angaja apărător, iar contractul de asistență juridică fusese încheiat la 11 august 2002, interval de timp suficient până la 14 august 2002, când fusese amânată cauza, ca apărătorul ales să-și pregătească apărarea.

Faptul că apărătorul ales al inculpatului nu a depus toate diligențele necesare pentru a se putea pregăti și susține apelul la termenul fixat, (fiind plecat în concediu), nu este imputabil instanței, ci numai avocatului care nu a înțeles să-și onoreze în mod corespunzător contractul de asistență juridică încheiat cu clientul său, situație în care, motivul invocat este nefondat urmând a fi respins, ca atare.

2. Referitor la celălalt motiv invocat prin care s-a criticat greșita încadrare juridică dată faptei, insuficiența probatoriului administrat sau contradictorialitatea acestuia, instanța supremă îl apreciază nefondat pentru următoarele considerente:

Din situația de fapt reținută de instanțe și necontestată de inculpat, a rezultat în esență că inculpatul i-a aplicat victimei lovituri repetate, cu un corp dur, la nivelul capului, în urma cărora, aceasta a decedat, la data de 10 septembrie 2000.

Că așa s-au petrecut faptele, rezultă din probatoriul administrat la dosarul cauzei, respectiv: actele medico-legale depuse, raportul de expertiză medico-legală și avizul Comisiei Superioare de Avizare și Control, copia F.O. a Spitalului Universitar București, care se coroborează cu declarațiile martorilor C.M., C.G., P.M., V.M., D.I., G.T., C.I., I.M.G., R.G. și G.A.

Astfel, raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că, „moartea numitului C.M. a fost violentă. Ea s-a datorat contuziei și dilacerării cerebrale, consecința unui politraumatism cu fractură de boltă și bază craniană, fractură deschisă de tibie stângă”, raport care se coroborează perfect cu depozițiile martorului ocular direct P.M., care a arătat că inculpatul a lovit victima prin surprindere cu biciul, fără nici o discuție prealabilă și fără ca victima să se poată apăra, după care, inculpatul a lovit-o cu coada unei furci, chiar și după ce aceasta își pierduse cunoștința, până când s-a apropiat un autobuz R.A.T.B.

Această situație de fapt este confirmată și de declarația altui martor direct, V.M., care a arătat că la un moment dat a auzit țipetele unei femei și uitându-se în direcția din care veneau, martorul a observat, în dreptul casei sale, pe șosea, că erau trei indivizi, unul fiind întins pe asfalt, că altul era în picioare, lângă cel căzut pe care îl lovea cu coasa unei furci peste tot corpul.

Așa fiind, fapta inculpatului de a lovi victima, în mod repetat, cu un corp dur, într-o zonă vitală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor în formă calificată, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., iar nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., așa cum a încercat să susțină inculpatul, pentru că, chiar dacă acesta nu a acționat cu intenția directă de a ucide victima, față de zona vizată, obiectul vulnerant folosit și intensitatea loviturilor, demonstrează că acesta a acționat cu intenție indirectă, pentru că prin modalitatea în care a acționat a acceptat posibilitatea producerii decesului, ceea ce s-a și întâmplat.

Apărările formulate de inculpat sunt, fie lipsite de relevanță juridică (faptul că a aplicat victimei lovituri pe tot corpul și nu doar în zona capului, faptul că atât victima cât și inculpatul se aflau în stare de ebrietate, etc.), fie nu se coroborează cu celelalte probe administrate la dosarul cauzei, fiind singulare, situație în care, acestea demonstrează doar intenția inculpatului de a se sustrage răspunderii penale și consecințelor condamnării.

3. În fine, referitor la ultima critică, Curtea Supremă constată că instanțele i-au aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., având în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, urmările produse, atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului precum și starea de recidivă postexecutorie a acestuia, neidentificându-se temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare, situație în care și pentru acest motiv recursul urmează să fie respins, ca atare.

În concluzie, întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., ce pot fi luate în considerare din oficiu, secția penală, a Curții Supreme de Justiție în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul declarat, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 12 septembrie 2000 la zi, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.N. împotriva deciziei penale nr. 484 din 21 august 2002, a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 12 septembrie 2000 la zi.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2003.