Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 92 din 25 martie 1999 a Tribunalului Bacău, au fost condamnați inculpații:
- C.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (2) lit. a) și a art. 189 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare;
- art. 201 C. pen., cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- art. 293 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare;
- art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 5 ani, pedeapsă pe care o va executa;
- R.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 201 C. pen., cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 201 cu referire la art. 200 alin. (2) și art. 189 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.
- art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, ce o va executa.
Au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestului preventiv din 5 octombrie 1997, la 12 ianuarie 1998.
În baza art. 14, art. 340 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul R.M. să plătească părții vătămate P.C. suma de 5.000.000 lei daune morale.
S-a luat act că părțile vătămate M.A. și V.M. nu s-au constituit părți civile.
- C.M. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei fixând termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen. și i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv de la 27 octombrie 1997, la 12 ianuarie 1998.
A fost obligat inculpatul C.R. să plătească părții vătămate M.A. suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare și amândoi inculpații la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În seara zilei de 4 octombrie 1997, inculpații C.R. și R.M. au mers la discoteca din comuna Munteni, jud. Galați. Aici au întâlnit pe părțile vătămate M.A. și P.C. Cei doi inculpați și părțile vătămate se cunoșteau de mai mult timp și de comun acord au hotărât să se deplaseze la discoteca din Tecuci, cartierul „Bălcescu”.
Inculpații veniseră cu autoturismul marca Dacia aparținând lui R.M. Din cartierul „Satul Nou” al municipiului Tecuci au schimbat autoturismul, continuându-și deplasarea cu autoturismul marca Mercedes aparținând lui C.R.
La discoteca din cartierul „Bălcescu” inculpații au stat aproximativ două ore, timp în care au dansat și au consumat băuturi alcoolice și băuturi răcoritoare.
În jurul orelor 2,00 inculpații, sub pretextul că e prea devreme pentru a merge acasă, au convins cele două părți vătămate care și-au exprimat acordul să se deplaseze la o altă discotecă în comuna Cosmești. Ajungând în localitatea respectivă, au constatat că programul se terminase la discotecă. De aici au mers la SC V. SRL Cosmești unde inculpatul C.R. a cumpărat niște parizer, două banane, pâine, o sticlă de vin și una de lichior.
Inculpatul C.R. le-a spus celor două părți vătămate că le duce acasă, în comuna Munteni, însă în realitate s-a îndreptat cu autoturismul spre Popasul Doaga. Ajungând la locul respectiv, a deschis porțile de la intrarea în popas și a introdus autoturismul în interior.
Atât inculpații, cât și părțile vătămate, au mers pe terasa din fața restaurantului, s-au așezat la o masă pentru a mânca produsele cumpărate.
Văzând că restaurantul este închis, inculpații au început să dărâme mese, să răstoarne scaune și să spargă sticle. Apoi s-au îndreptat cu toții spre mașină. Inculpatul C.R. a coborât ulterior, s-a îndreptat spre terasă și a început să strige „Alo, nu e nimeni aici?”
Dintr-o căsuță și-a făcut apariția inculpata C.M., femeie de serviciu la Popasul Doaga. Inculpatul a întrebat-o dacă se pot închiria căsuțe și cât este prețul.
Aflând că prețul unei căsuțe pentru o noapte este de 20 mii lei, inculpatul i-a înmânat inculpatei C.M. o bancnotă de 50.000 lei zicând să-i dea două căsuțe. Aceasta i-a indicat căsuța nr. 4 și nr. 14. Inculpatul C.R. s-a îndreptat apoi spre autoturism spunându-i părții vătămate să coboare, apoi să meargă cu el. Aceasta l-a întrebat unde trebuie să meargă. Inculpatul i-a răspuns: „Lasă că o să vezi tu”. Întrucât partea vătămată a refuzat să coboare, inculpatul a devenit violent, trăgând-o cu forța și împingând-o spre căsuța nr. 4. Partea vătămată P.C. care se afla pe bancheta din spate cu inculpatul R.M. l-a întrebat pe acesta ce se întâmplă, însă inculpatul i-a răspuns că nu știe. Inculpatul C.R. a strigat apoi la R.M., zicându-i că are și el o căsuță rezervată.
P.C. a coborât din mașină încercând să-l determine pe inculpat să renunțe la acțiunea sa. Inculpatul R.M., care între timp a coborât și el din mașină a prins-o pe partea vătămată P.C. de o mână și i-a răsucit-o la spate. Din cauza durerii, partea vătămată a căzut în genunchi. Întrucât partea vătămată refuza să-l urmeze spre căsuță, inculpatul a început să o tragă de păr și să o lovească peste cap. În mod similar se comporta și inculpatul C.R. cu partea vătămată M.A.
Ajungând în interior, cei doi inculpați au început să le lovească pe cele două fete, pentru a le obliga să le satisfacă poftele sexuale.
Astfel, inculpatul R.M. a trântit-o pe pat pe partea vătămată P.C., s-a așezat cu genunchii pe mâinile ei, apoi a încercat să-i introducă organul sexual în gură. Partea vătămată a opus rezistență, acoperindu-și fața cu mâinile și încercând să scape din strânsoarea inculpatului. Văzând că nu reușește i-a spus să fugă, însă în timp ce partea vătămată a ajuns la ușă, inculpatul a prins-o din nou și iar a încercat să o supună la perversiuni sexuale.
Nu a renunțat la acțiunea sa decât în momentul în care partea vătămată a vomat și și-a pierdut cunoștința.
În căsuța alăturată, inculpatul C.R. i-a aplicat părții vătămate M.A. aceleași metode, lovind-o și violând-o, supunând-o de asemenea la perversiuni sexuale.
După un anumit timp în căsuță a intrat inculpatul R.M. care a aprins lumina.
În fața acestuia, inculpatul C.R. a supus-o pe M.A. la perversiuni sexuale, zicându-i „Uite-o vezi de ce în stare!” În același timp o lovea pe partea vătămată cu palmele peste față. C.R. i-a spus lui R.M. „Fă-i-o și tu jos”. Inculpatul R.M. a întreținut și el raport sexual cu M.A. contrar voinței acesteia.
Martorul M.C. administratorul Popasului Doaga, a fost trezit din somn de zgomotele produse pe terasa restaurantului. Ieșind afară a observat întreaga rulare a evenimentelor, însă le-a urmărit de la o anumită distanță, fiindu-i teamă să intervină. Pe inculpata C.M. a dojenit-o spunându-i că nu trebuia să le închirieze căsuțe.
Auzind țipetele părților vătămate care se auzeau din căsuțe, martorul M.C. a dat telefon poliției orașului Mărășești pentru a trimite un echipaj la fața locului.
În imediata apropiere a Popasului Doaga se află un canton silvic, iar martorul a mers să-l caute pe pădurar, pentru a putea să intervină.
L-a găsit aici pe martorul S.C. în vârstă de 65 ani, care făcea de pază la canton. Martorul S.C. a auzit și el țipetele și l-a întrebat pe M.C. ce se întâmplă. Acesta i-a relatat în legătură cu evenimentele petrecute și împreună s-au deplasat spre căsuță. La poarta popasului și-a făcut apariția o mașină a poliției din care a coborât partea vătămată V.M., sergent major în cadrul I.P.J. Vrancea, Poliția oraș Mărășești, însoțit de martorul P.C. pădurar, care în noaptea respectivă efectua serviciul la punctul de control Tișești.
Partea vătămată V.M. observându-l pe inculpatul R.M. în fața unei căsuțe l-a întrebat dacă știe ceva în legătură cu un scandal care a avut loc în zonă. Inculpatul i-a spus că nu știe nimic, iar el este împreună cu un prieten care se află cu soția în altă căsuță.
Solicitându-i-se buletinul de identitate, inculpatul i-a răspuns polițistului că nu-l are la el și este în mașina prietenului.
R.M. a intrat în căsuța în care se afla C.R. timp în care polițistul a intrat cu martorii.
După câteva minute, R.M. a ieșit din căsuță, iar ulterior și-a făcut apariția și C.R. Polițistul l-a întrebat pe C.R. cum se numește, iar acesta s-a prezentat sub o altă identitate zicând că-l cheamă Antohi. Solicitându-i-se buletinul de identitate, inculpatul a răspuns că nu are acte de identitate. Polițistul a stăruit să-i prezinte actele mașinii sau permisul de conducere, pentru a-i stabili identitatea.
În timp ce se îndreptau spre autoturismul inculpatului, ajungând prin dreptul restaurantului, au fost ajunși din urmă de partea vătămată M.A., care plângea și sângera la gură. Polițistul a întrebat-o pe partea vătămată ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a răspuns că a fost violată și bătută de cei doi inculpați. La scurt timp a venit și partea vătămată P.C., care de asemenea plângea spunându-i polițistului ce a pățit.
Polițistul le-a spus celor doi inculpați că în această situație, va trebui să-l însoțească la poliție, pentru a fi audiați în legătură cu faptele reclamate de cele două părți vătămate.
Ajungând în dreptul autoturismului, inculpatul C.R. sub pretext că ia actele din torpedou a introdus cheia în contact cu intenția de a porni mașina să plece. Polițistul observând acest lucru l-a prins pe inculpat de umăr și a introdus bastonul între habitacul mașinii și portieră.
Inculpatul C.R. a ripostat prinzându-l cu mâna de gât pe polițist, după care l-a îmbrâncit. Polițistul a revenit și a încercat să-l scoată forțat pe inculpat din mașină, cei doi rostogolindu-se împreună la sol. Martorii prezenți la fața locului au intervenit în ajutorul polițistului, însă inculpatul a început să strige că refuză să meargă la poliție până nu sosește fratele său de la Tecuci împreună cu un avocat. În continuare, inculpatul i-a adresat polițistului, fel de fel de cuvinte obscene și insulte, amenințându-l că are destule relații și bani pentru a plăti ceea ce a făcut și o să-l dea afară din poliție.
Încercând să fie condus cu forța la mașina echipajului, ajungând în dreptul gardului de la ieșire, inculpatul a lovit cu capul în poartă, a rupt două șipci, cu intenția de a-l lovi pe polițist și pe martori, însă aceștia au reușit să-l dezarmeze.
Văzând că conflictul ia amploare, polițistul a solicitat prin stație să se trimită ajutoare.
După aproximativ o oră și 30 minute a venit la fața locului un alt echipaj.
Trebuie menționat că inculpatul R.M. nu a opus rezistență și a avut o comportare corespunzătoare față de polițiști.
Din probatoriile aflate la dosar, mai rezultă că rolul principal în comiterea infracțiunilor menționate mai sus l-a avut inculpatul C.R., inculpatul R.M. urmând exemplul primului.
Toți martorii prezenți la fața locului, respectiv C.M., M.C. și S.C. au declarat organului de cercetare penală împrejurările în care au fost comise faptele.
Astfel, C.M. în declarația de martor din 5 octombrie 1997, a afirmat că l-a văzut pe unul din inculpați cum o trăgea cu forța pe una din fete spre căsuța nr. 14. După ce a introdus-o în căsuță a auzit țipete, atât ea, cât și administratorul M.C. Acesta din urmă s-a dus la cantonul silvic să cheme paznicul în ajutor.
La data de 27 octombrie 1997, C.M. s-a prezentat la parchet și a stăruit să i se citească declarația dată la organele de poliție, întrucât nu știe carte și nu cunoaște ce a consemnat organul de poliție.
După ce i s-a citit declarația, C.M. a afirmat că cele consemnate de polițist nu corespunde realității, că ea nu a făcut o astfel de declarație.
Fiind întrebată ce a văzut și ce cunoaște în legătură cu evenimentele petrecute în noaptea de 4 octombrie 1997, C.M. a afirmat că a fost un alt grup care a făcut scandal pe terasă, părțile vătămate și inculpații au venit împreună la ea, să închirieze câte o căsuță, negând cele declarate anterior.
În drept, faptele inculpatului C.R. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol, perversiuni sexuale, fals privind identitatea și ultraj prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (2), art. 201 raportat la art. 200 alin. (3), art. 293 alin. (1) și art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului R.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la perversiuni sexuale, viol, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 201 cu referire la art. 200 alin. (3) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatei C.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.
Faptele de mai sus se probează cu: declarațiile părților vătămate M.A. și P.C., proces-verbal de cercetare la fața locului, planșă foto cu aspecte de la fața locului, declarațiile inculpaților C.R. și R.M., declarațiile martorilor, declarațiile inculpatei C.M., procesele verbale de confruntare, raportul întocmit de seg. maj. V.M., certificatele medico-legale nr. 524 din 6 octombrie 1997 și 1284 din 6 octombrie 1997, procesele verbale privind recoltarea unor probe biologice în vederea supunerii spre expertizare; raportul întocmit de plt. J.D.
Referitor la infracțiunea de lipsire de libertate având în vedere modul concret în care au fost săvârșite infracțiunile în situația ambilor inculpați, modul în care au acționat, precum și intenția acestora care s-a materializat în înfăptuirea actelor materiale ce caracterizează infracțiunile de viol, urmează să se dispună recalificarea faptelor prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a), art. 189 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 20 și art. 201 cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. și respectiv cea prevăzută de art. 20 și art. 201 cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen., texte în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpaților în concurs cu celelalte infracțiuni deduse judecății.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpații C.R., R.M. și C.M.
Parchetul a criticat soluția sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, întrucât nu s-au aplicat dispozițiile art. 64 C. pen., inculpatul C.R., alături de pedeapsa închisorii stabilite pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 200 alin. (3) C. pen., iar pedeapsa aplicată aceluiași inculpat este prea mică în raport de antecedenta sa penală.
Prin apelurile declarate, cei trei inculpați au solicitat achitarea sub aspectul tuturor infracțiunilor deduse judecății.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 347 din 9 decembrie 1999, a admis apelurile declarate de parchet și de inculpatul C.R. și a desființat sentința atacată în sensul că:
- schimbă încadrarea juridică dată faptei de viol comisă de inculpatul C.R. din art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., în art. 197 alin. (1) C. pen. și menține pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul C.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 C. pen.;
- aplică inculpatului C.R. alături de pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 201 C. pen., cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen.
Contopește pedepsele aplicate inculpatului C.R. de: 3 ani închisoare aplicată pentru art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., 3 ani închisoare aplicată pentru art. 201 și art. 200 alin. (3) C. pen. și 5 ani închisoare aplicată pentru art. 197 alin. (1) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și aplică un spor de un an închisoare, inculpatul C.R. urmând a executa pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții.
Prin aceeași decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații R.M. și C.M. împotriva aceleiași hotărâri.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că:
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost corect stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul C.R. prin forță și amenințare, după ce a reușit să intre în căsuță cu partea vătămată M.A. a întreținut cu aceasta raporturi sexuale, a supus-o la perversiuni sexuale, acte ultime ce au avut loc și în prezența inculpatului R. ce a venit în acel moment în căsuța ocupată și care a violat aceiași parte vătămată, situația în care încadrarea juridică dată faptei de viol comisă de inculpatul C.R. de către instanța de fond este greșită, deoarece violul nu a avut loc în condițiile art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, ci a dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. pen., la comiterea violului neparticipând altă persoană.
Sub acest aspect apelul declarat de inculpatul C.R. a fost admis și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de viol în sensul arătat.
S-a reținut că încadrarea juridică dată faptei de perversiuni sexuale este corectă, dar cu privire la această faptă apelul declarat de parchet este fondat, întrucât nu i s-a aplicat acestui inculpat și pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 200 alin. (3) C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen.
De asemenea, s-a reținut că deși s-a stabilit în mod corect că inculpatul C.R. s-a recomandat că se numește A., fără a prezenta vreun act în acest sens, iar în momentul în care a fost dus la poliție a prezentat actele sale de identitate pe numele C., totuși s-a considerat greșit că fapta lui constituie infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) pentru care a fost condamnat.
Pentru reținerea acestei infracțiuni era necesar ca inculpatul să fi prezentat acte de identitate false sau să fi folosit fraudulos acte adevărate.
Doar faptul că și-a dat numele „A.” lucrătorului de poliție V.M. fără a-i prezenta vreun act, nu poate fi reținut ca infracțiune.
Obligația lucrătorului de poliție care identifică o persoană este tocmai de a-i pretinde actul de identitate ceea ce acesta nu a făcut în acel moment, iar la sediul poliției unde inculpatul a fost condus a fost identificat cu actele prezentate de acesta.
Sub acest aspect apelul declarat de inculpatul C.R. a fost admis și desființând hotărârea s-a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 293 C. pen.
În sfârșit, s-a arătat, că în mod corect s-a reținut vinovăția inculpaților pentru săvârșirea celorlalte infracțiuni.
Apelul inculpatei C.M. a fost respins cu motivarea că în mod corect s-a stabilit vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În raport de probele administrate în cauză, declarația dată de acesta la procuror este vădit mincinoasă, dată în scopul vădit de a-i ajuta pe inculpați.
S-a apreciat că la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților nu au fost avute în vedere criteriile legale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare în special la persoana fiecărui inculpat, la gradul ridicat de pericol social, de împrejurările concrete în care au comis faptele, impunându-se aplicarea unui tratament sancționator diferit celor doi inculpați, sub acest aspect s-a admis apelul parchetului în ce privește pe inculpatul C.R.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpații C.R., R.M. și C.M.
Prin motivele de recurs, parchetul a solicitat menținerea încadrării juridice dată de prima instanță faptei de viol săvârșit de inculpatul C.R., precum și schimbarea temeiului achitării inculpatului C.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen., din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din același cod.
Inculpații C.R. și R.M. au cerut admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și achitarea, întrucât nu au comis faptele imputate.
Prin recursul său, inculpata C.M. a cerut achitarea, susținându-se că nu a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, deoarece, inculpații fiind condamnați pentru infracțiunile imputate, rezultă că afirmațiile mincinoase, pretins făcute de ea, nu au avut nici o eficiență la soluționarea cauzei respective.
Recursurile declarate de parchet și de inculpatul C.R. sunt fondate în parte, iar ale inculpaților R.M. și C.M. sunt nefondate.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților C.R. în săvârșirea infracțiunii de viol asupra părții vătămate M.A., cât și a infracțiunii de perversiuni sexuale asupra aceleiași părți vătămate și a lui R.M. în săvârșirea infracțiunii de viol asupra părții vătămate M.A., cât și a infracțiunii de tentativă la perversiuni sexuale asupra părții vătămate P.C.
Probele administrate au confirmat că inculpații, au forțat, prin violență, partea vătămată M.A. să întrețină raporturi sexuale cu ei, împotriva voinței acesteia.
De asemenea, tot prin constrângere, inculpatul C.R. a întreținut cu partea vătămată M.A. și relații nefirești, orale, iar inculpatul R.M. a încercat să întrețină acte de perversiune sexuală cu partea vătămată P.C.
În acest sens sunt plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor M.C., S.C. și P.C., procesul verbal încheiat de organele de poliție, actele medicale privind pe părțile vătămate și raportul de constatare tehnico-științifică biologică.
Astfel, partea vătămată M.A. în declarațiile date pe parcursul procesului penal, a declarat constant că ambii inculpați au constrâns-o să aibă cu ea raporturi sexuale și, de asemenea, inculpatul C.R. a constrâns-o și la acte de perversiune sexuală, susținând că, în momentul comiterii infracțiunii de viol de către inculpatul C.R., inculpatul R.M. nu era prezent la locul comiterii acesteia în acel moment.
Tot astfel și partea vătămată P.C. a susținut că inculpatul R.M. a încercat prin violență să aibă cu ea acte de perversiune sexuală.
Relatările părților vătămate sunt în concordanță cu declarațiile martorilor:
- M.C., care a relatat că fiind trezit din somn de zgomotele produse pe terasa restaurantului de cei doi inculpați și ieșind afară, a observat întreaga derulare a evenimentelor, însă le-a urmărit de la o anumită distanță, fiindu-i teamă să intervină și că a dojenit-o pe inculpata C.M., spunându-i că nu trebuia să le închirieze căsuțele. A mai relatat martorul că, auzind țipetele părților vătămate care răzbăteau din căsuțe, a dat telefon la poliție pentru a trimite un echipaj la fața locului și totodată a cerut ajutorul lui S.C. care se afla la cantonul silvic din apropierea popasului;
- S.C., care a arătat că a auzit țipete și întrebându-l pe martorul M. ce se întâmplă, acesta i-a relatat în legătură cu evenimentele petrecute și împreună s-au deplasat spre căsuțe, moment în care și-a făcut apariția o mașină de poliție, din care a coborât V.M., sergent major în cadrul Poliției oraș Mărășești, însoțit de martorul P.C. pădurar, care în noaptea respectivă efectua serviciul la punctul de control Tișița.
De asemenea, relatările părților vătămate sunt în concordanță cu certificatele medico-legale, acte din conținutul cărora rezultă leziunile de violență suferite de părțile vătămate, precum și cu raportul de constatare tehnico-științifică biologică, din care rezultă că firele de păr ridicate din cele două căsuțe, sunt asemănătoare cu firele de păr din capul părților vătămate P.C. și M.A. și cu firele de păr recoltate din zona pubiană de la partea vătămată M.A. și inculpatul C.R.
Așa fiind, este evident că din corelarea întregului material probator administrat reiese vinovăția inculpatului R.M. pentru infracțiunile de tentativă la perversiuni sexuale și de viol și a inculpatului C.R. pentru infracțiunile de viol și de perversiuni sexuale.
Faptul că inculpații nu au recunoscut faptele este doar o susținere care nu se confirmă, ci dimpotrivă este infirmată de probele de la dosar la care s-a făcut referire.
Ca urmare, criticile inculpaților că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor de viol, de perversiuni sexuale și de tentativă la această infracțiune din urmă, se constată că sunt nefondate și vor fi înlăturate ca atare.
În ce privește încadrarea juridică dată de instanța de apel faptei de viol comisă de inculpatul C.R. se constată că aceasta este legală.
Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., infracțiunea de viol îmbracă o formă agravată, când este săvârșită de mai multe persoane.
Pentru a se reține circumstanța agravantă prevăzută de menționatul text, este deci necesar a se constata că fapta de viol a fost comisă de două sau mai multe persoane.
Circumstanța agravantă prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., este realizată când autorul violului este ajutat de către complice prin imobilizarea victimei, prin amenințarea acesteia, sau prin prezența lui activă la săvârșirea faptei de către autor.
În speță însă, infracțiunea de viol a fost comisă numai de către inculpatul C.R., inculpatul R.M. nefiind prezent la locul comiterii acesteia în acel moment, astfel că nu se justifică cererea de a se constata aplicarea circumstanței agravante prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.
În această situație, în mod corect, instanța de apel a schimbat încadrarea juridică dată faptei de viol săvârșită de numitul inculpat din art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., în art. 197 alin. (1) C. pen., astfel că este neîntemeiată critica făcută de parchet prin primul motiv de recurs.
Analizând materialul probator de la dosar în raport și cu critica formulată de inculpatul C.R. prin care se susține că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj, se constată că este nefondată și va fi înlăturată ca atare.
Faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj, este dovedit cu declarațiile persoanelor care au fost de față la desfășurarea conflictului și anume M.C., S.C. și P.C., din care rezultă că, în timp ce M.A. relata părții vătămate V.M., sergent major în cadrul Poliției oraș Mărășești și celorlalți martori cele întâmplate, inculpatul C.R. a încercat să fugă, urcându-se în autoturismul său, însă polițistul l-a împiedicat, explicându-i că nu poate conduce, întrucât miroase puternic a alcool și totodată l-a invitat la sediul poliției, pentru a clarifica situația, și văzând că nu poate fugi, acesta a ripostat, adresându-i polițistului fel de fel de cuvinte obscene, insulte, amenințări, și prinzându-l cu mâna de gât, l-a îmbrâncit. Din aceleași declarații mai rezultă că, încercând să fie condus forțat la mașina echipajului, ajungând prin dreptul gardului de la ieșire, inculpatul a lovit cu capul în poartă, a rupt două șipci din gard, cu intenția de a lovi pe polițist și pe martori, însă aceștia au reușit să-l dezarmeze.
Relatările acestor martori sunt în concordanță și cu raportul întocmit de sergent major V.M., în care se arată împrejurările în care inculpatul l-a insultat, amenințat și prins cu mâna la gât, după care l-a îmbrâncit.
Față de aceste probe de vinovăție nu subzistă motivul de casare invocat de inculpat.
Examinând hotărârile atacate și materialul probator al cauzei în raport și cu critica adusă de inculpata C.M. cu privire la greșita ei condamnare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă se constată că această critică este neîntemeiată.
Este adevărat că afirmațiile mincinoase făcute de subiectul infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., trebuie să se refere la „împrejurări esențiale”. Caracterul esențial al acestor împrejurări nu trebuie determinat în funcție de soluția efectiv pronunțată în cauza în care s-a făcut mărturia mincinoasă, așa cum se susține prin recurs, ci în funcție de obiectul probei: dacă proba, în administrarea căreia martorul a depus mincinos, este concludentă, în raport cu învinuirea adusă inculpatului sau cu orice alt aspect de natură să influențeze răspunderea penală a acestuia, împrejurarea respectivă relatată mincinos de martor are caracter „esențial” în sensul art. 260 alin. (1) C. pen.
Rezultatul specific al infracțiunii de mărturie mincinoasă nefiind o vătămare efectivă adusă activității de înfăptuire a justiției, ci o stare de pericol pentru desfășurarea normală a acestei activități, existența infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., nu este condiționată de luarea unei măsuri nedrepte ori de pronunțarea unei soluții nedrepte, pe baza afirmațiilor mincinoase ale martorului, ci numai de posibilitatea luării unei astfel de măsuri sau a pronunțării unei asemenea soluții; or, pentru aceasta, este suficient ca mărturia mincinoasă să se refere la împrejurări esențiale în raport cu învinuirea adusă inculpatului, ori cu răspunderea penală ce îi incumbă, indiferente dacă, în cele din urmă, cu ocazia pronunțării, instanța s-a întemeiat sau nu pe acea mărturie ori a adoptat sau nu o soluție în concordanță cu ea.
În speță, este evident că afirmațiile neadevărate ale inculpatei în sensul că inculpații cercetați pentru infracțiunile de viol, perversiuni sexuale și ultraj, nu au exercitat presiuni asupra părților vătămate să intre în căsuțe, iar după ce au intrat nu s-au mai auzit țipete sau alte zgomote în căsuțe și că la sosirea polițiștilor cei doi inculpați au avut o comportare corespunzătoare au un caracter esențial în raport cu învinuirile aduse, și, ca atare, condamnarea ei este legală și temeinică.
În consecință, pentru aceste considerente, motivul de recurs este nefondat și urmează a fi respins.
Însă este fondată susținerea din recursul parchetului în legătură cu temeiul achitării inculpatului C.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen.
Fiind stabilit că inculpatul nu a comis această infracțiune, instanța de apel trebuia să dispună achitarea lui în temeiul art. 10 lit. a) (fapta nu există) și nu art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Neprocedând în acest mod, instanța de apel, sub acest aspect, a pronunțat o hotărâre nelegală, supusă casării.
În consecință, Curtea urmează a admite recursurile declarate de parchet și de inculpatul C.R., va casa hotărârea atacată cu privire la temeiul achitării inculpatului C.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen. și va respinge recursurile declarate de inculpații R.M. și de C.M. și a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de inculpatul C.R., împotriva deciziei penale nr. 347 din 9 decembrie 1999 a Curții de Apel Bacău.
Casează decizia penală atacată numai cu privire la temeiul achitării inculpatului C.R., pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen.
Constată că temeiul achitării inculpatului C.R., pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen., este art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar nu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.M. și C.M.
Obligă pe inculpații R.M. și C.M. la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2003.