Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 124 din 24 aprilie 2002, Tribunalul Ialomița, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și d) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.P. la 3 ani închisoare și pe inculpatul S.M. la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie.
A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., a menținut starea de arest a inculpaților și a dedus prevenția de la 2 octombrie 2001 la zi.
Inculpații au fost obligați în solidar la 6.638.314 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Slobozia, și la 25.000.000 lei despăgubiri civile și 25.000.000 lei daune morale către partea civilă D.G.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpații N.P., S.M., S.J. și S.F. au fost angajați la stâna numitului N.V. În ziua de 29 septembrie 2001, de serviciu la stână erau inculpații N.P., S.M. și R.C. și conform împărțirii pe atribuții, inculpatul N.P. a mers în acea zi cu oile la pășunat, ocazie cu care a descoperit un lan în care porumbul era necules.
Fiind singur și crezând că lanul nu este păzit, acest inculpat a cules aproximativ 20 coșuri de porumb, pe care le-a lăsat pe jos, după care, s-a întors cu oile la stână și a povestit ce a făcut inculpatului S.M. și numitului R.C., rugându-i ca după lăsarea întunericului să-l ajute să încarce porumbul.
După lăsarea întunericului, în jurul orelor 20,30, inculpații N.P., S.M. și R.C. cu o căruță și numitul N.V., S.J. și S.F., cu o altă căruță, s-au deplasat în câmp spre locul indicat de N.P.
Între timp, în după-amiaza aceleiași zile, partea vătămată D.G. a observat că o parte din porumb a fost culeasă cu intenția de a fi furată, motiv pentru care a luat măsuri ca porumbul să fie transportat la domiciliul său, rămânând de pază la marginea lanului de porumb împreună cu fiul său D.M., până la sosirea mijlocului de transport.
În jurul orelor 21,oo cei doi au văzut apropiindu-se două căruțe, din care una a intrat în lanul de porumb, iar a doua a oprit la capătul lanului. Bănuind că ocupanții căruțelor au venit la furat, D.G. s-a îndreptat spre căruța care se găsea în lan, iar D.M. spre cealaltă.
În căruța care a pătruns în lan se aflau și inculpații N.P.și S.M., care ajunși în preajma grămezilor de porumb, au coborât din căruță cu intenția de a încărca, fiind surprinși de partea vătămată D.G. Văzându-l foarte hotărât în a-și apăra proprietatea și pentru a scăpa, cei doi inculpați l-au lovit pe D.G. cu o coadă de casma și o țeavă metalică. Urmare loviturilor primite D.G. a început să strige după ajutor, lucru care i-a făcut pe inculpați să se urce în căruță și să plece de la locul faptei, același lucru făcând și ocupanții celuilalt atelaj rămas la marginea lanului.
Loviturile primite au cauzat părții vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45 - 50 zile îngrijiri medicale.
Fapta inculpaților a fost încadrată în dispozițiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și d) C. pen., text în baza căruia inculpații au fost condamnați.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume gradul crescut de pericol social al faptelor, circumstanțele în care au fost săvârșite, consecințele asupra sănătății părții vătămate, persoana inculpaților tineri, fără cazier judiciar, dar cu o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 436 din 29 iulie 2002 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.
S-a motivat că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt, o încadrare juridică corespunzătoare și a apreciat în mod judicios vinovăția fiecărui inculpat în parte, pe baza unei analize competente și critice a tuturor probelor administrate în cauză, în ambele faze ale procesului penal.
Și sub aspectul individualizării pedepsei, instanța de control reține că s-a făcut o aplicare riguroasă a dispozițiilor art. 52 și art. 72 C. pen., neexistând elemente de reapreciere a pedepselor.
Împotriva deciziei curții de apel inculpatul N.P. a declarat recurs, fără a-l motiva în scris, iar oral cu ocazia dezbaterilor, apărătorul acestuia a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul declarat de inculpatul N.P. este nefondat.
În raport de probatoriul administrat, starea de fapt reținută este în deplină concordanță cu acesta, încadrarea juridică dată faptei este legală, iar vinovăția recurentului rezultă neîndoielnic din actele dosarului.
Aspectul netemeiniciei invocat de recurentul inculpat privitor la proporționalizarea pedepsei se constată că nu este întemeiat, întrucât instanțele prin considerarea criteriilor de individualizare au procedat la stabilirea acesteia, evaluând corespunzător, atât gradul de pericol concret pe care l-a prezentat infracțiunea comisă, cât și datele ce caracterizează persoana sa, fiind recidivist.
Se constată astfel că, pedeapsa de 10 ani închisoare răspunde cerințelor legale și este de natură să asigure finalitatea preventivă, cât și cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei.
Pentru considerentele ce preced și cum verificând hotărârea atacată și prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul N.P. este nefondat și va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și se dispune potrivit dispozitivului.
Aceeași decizie a fost atacată cu recurs și de apărătorul ales al inculpatului S.M.
La data de 6 august 2002, inculpatul a primit copia dispozitivului deciziei curții de apel pe care a făcut mențiunea că nu se face recurs.
În fața instanței de recurs inculpatul a solicitat judecarea recursului făcut pentru el de apărătorul care l-a asistat înaintea curții de apel.
Cu ocazia judecării recursului procurorul a ridicat și a pus în discuție excepția de tardivitate a recursului.
Excepția se constată întemeiată.
Potrivit art. 3852 și art. 362 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pot face recurs, între alții, inculpatul.
Pentru inculpat recursul poate fi declarat conform art. 3852 raportat la art. 362 alin. ultim C. proc. pen. și de către apărător.
Totodată, potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 365 și art. 365 din același cod, referitoare la data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac a apelului, fiind aplicabile în mod corespunzător.
În conformitate cu prevederile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea prezentă la dezbateri termenul curge de la pronunțare, iar pentru părțile lipsă la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut, termenul curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3854 raportat la art. 368 și art. 359 C. proc. pen., după pronunțarea hotărârii și până la expirarea termenului de declarare a recursului, părțile pot renunța în mod expres la această cale de atac, asupra renunțării, cu excepția recursului care privește latura civilă a cauzei, putându-se reveni înăuntrul termenului pentru declararea recursului, atât renunțarea, cât și revenirea asupra renunțării putându-se face personal de parte sau prin mandatar special.
În speță, din actele dosarului se constată că, la data de 5 august 2002, apărătorul ales care a asistat pe inculpat înaintea curții de apel a declarat recurs împotriva deciziei acestei instanțe.
La data de 6 august 2002, inculpatul a primit la locul de deținere, copie de pe dispozitivul deciziei curții de apel, pe care a făcut mențiunea că nu face recurs, termenul de recurs, în această situație fiind cuprins între 5 august și 18 august 2002, potrivit art. 3853 și art. 363 alin. (3) C. proc. pen.
Asupra renunțării inculpatul nu a revenit în intervalul rămas până la expirarea termenului de recurs, ci numai cu ocazia judecării recursului.
Față de cele de mai sus, se constată că recursul declarat de inculpat, în condițiile arătate, este tardiv, urmând a fi respins în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 436 din 29 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, ca tardiv introdus.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.P. împotriva aceleiași decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.P. timpul reținerii și arestării preventive de la 1 octombrie 2001, la 7 martie 2003.
Obligă recurentul inculpat N.P. să plătescă statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe recurentul inculpat S.M. să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2003.