Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 241 din 19 septembrie 2002, a condamnat pe inculpatul B.G., la:
- 4 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin completarea încadrării juridice dată faptei în art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 37 lit. b) din același cod;
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pe perioada și în condițiile art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.
A constatat reparate prejudiciile către părțile vătămate H.M. și R.V. și că nu există parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 100.000 lei.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 18 august 2002, până la zi.
În baza art. 191 și urm. C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare și s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 300.000 lei către Biroul de Avocați Arad, reprezentând onorar avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În noaptea de 17 august 2002, prin escaladarea gardului, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate H.M., de unde a sustras o bicicletă marca Tohan, pe care apoi a vândut-o lui P.L. cu 50.000 lei, iar banii i-a cheltuit pe băuturi alcoolice.
În aceeași noapte, a revenit la locuința aceleiași părți vătămate, intrând în locuință pe poarta pe care anterior o lăsase deschisă și în timp ce căuta în dulap după bani, s-a sesizat partea vătămată, care a început să strige după ajutor, împrejurare în care inculpatul i-a astupat gura cu mâna, a trântit-o la pământ și a fugit. La scurt timp, a fost descoperit de poliție.
S-a mai reținut în sarcina inculpatului că, la 9 iulie 2002, a intrat în incinta fabricii de încălțăminte din Pecica, de unde a sustras bicicleta marca Tohan, aparținând părții vătămate R.V., pe care a vândut-o martorei M.M. cu 50.000 lei.
Pagubele au fost reparate, iar părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut faptele.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 419/ A din 6 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, ce a vizat individualizarea pedepsei.
Prin recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se consideră că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice pentru că:
- faptele de furt imputate inculpatului au fost greșit încadrate ca aflate în concurs potrivit art. 33 și art. 34 C. pen. și nu ca o singură infracțiune continuată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- instanța a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă la tâlhărie, prin încălcarea prevederilor art. 334 C. proc. pen., deoarece, nu s-a atras atenția inculpatului că are dreptul să ceară amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării.
Neprocedând în acest mod, se conchide, că a fost încălcat dreptul de apărare care nu a mai putut fi asigurat.
- pedeapsa aplicată pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie a fost greșit individualizată, raportat la criteriile menționate în art. 72 C. pen.
Recursul este neîntemeiat.
Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., pentru existența infracțiunii continuate este necesar ca toate acțiunile sau inacțiunile care prezintă, fiecare, în parte, conținutul aceleași infracțiuni, să fie săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții. În consecință, în momentul luării hotărârii, făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea activității infracționale pe care urmează să o desfășoare, în ansamblu său, cel puțin în limitele ei generale.
În speță, faptele de furt fiind săvârșite prin modalități diferite, în locuri diferite și la un interval de timp relativ mare, profitând de anumite condiții prielnice, demonstrează că inculpatul nu a avut încă de la început reprezentarea concretă și de ansamblu, a activității infracționale desfășurate ulterior. Ca atare, el a acționat pe baza unor hotărâri distincte, luate în mod spontan, reînnoite de fiecare dată când s-a ivit prilejul să comită noi fapte de furt, situație în care, în mod just s-a considerat de cele două instanțe că, în cazul în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen., cu privire la concursul de infracțiuni și nu acelea ale art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la infracțiunea continuată.
În consecință, sub aspectul învederat, critica adusă hotărârilor nu este întemeiată.
Este, de asemenea, neîntemeiată și critica adusă în cadrul celui de-al doilea motiv de casare.
Inculpatul a fost trimis în judecată și pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.
La ultimul termen de judecată, procurorul a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din dispozițiile art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. c) C. pen., iar apărătorul inculpatului fiind prezent, a declarat că este de acord cu noua încadrare juridică solicitată. După terminarea cercetării judecătorești, s-a trecut la dezbaterea în fond a cauzei.
Cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, procurorul de ședință a solicitat ca inculpatul să fie condamnat pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. c) C. pen.
Cu același prilej, apărătorul inculpatului, fără a face vreo obiecțiune la susținerile procurorului, a solicitat ca la stabilirea pedepsei să se aibă în vedere că acesta a recunoscut faptele și a fost sincer.
Față de cele sus-arătate, condamnând pe inculpat pentru infracțiunea menționată, nu se poate pretinde că a avut loc o încălcare a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., deoarece, apărătorul acestuia a avut în vedere noua încadrare cerută de procuror și a precizat că ea este corectă, în aceste condiții nemaifiind necesară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.
Așa fiind, și sub acest aspect, critica formulată prin recursul parchetului, este neîntemeiată.
Tot astfel, este neîntemeiat și motivul de casare vizând pedeapsa stabilită pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, aceasta fiind just individualizată față de gravitatea faptei comise și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care este recidivist, dar cu o comportare sinceră pe parcursul procesului penal.
Criticile formulate fiind deci neîntemeiate și din oficiu neconstatându-se alte temeiuri de casare a hotărârilor atacate, urmează ca recursul declarat de parchet să fie respins ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 18 august 2002, la 7 martie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 419/ A din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul B.G.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G. timpul arestării preventive de la 18 august 2002, la 7 martie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2003.