Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 771 din 21 noiembrie 2001, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul L.M. la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) s-a dispus achitarea inculpatei L.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-a dispus punerea în libertate a inculpatei.

S-a confiscat de la inculpată cantitatea de 2,64 grame heroină.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 12 iunie 2001, organele de poliție au făcut o percheziție domiciliară inculpatei L.M., asupra căreia s-au găsit în chiloți, o pungă din material plastic în care se aflau 19 pungulițe din celofan, care conțineau 3,11 grame heroină.

De asemenea, la percheziția corporală s-a găsit asupra inculpatei, în buzunarul fustei suma de 1.262.000 lei, iar în locuința acesteia s-a mai găsit suma de 1.700.000 lei și mai multe seringi hipodermice, unele noi, altele folosite.

Fiind audiată, inculpata L.M. a declarat că cele 19 doze de heroină găsite asupra ei, aparțin inculpatului L.M., acestea fiindu-i înmânate de fiul său, cu 10 minute înainte de venirea organelor de poliție, pentru a i le păstra, fiind consumator de droguri.

Prima instanță a apreciat că deținerea pe timp de numai 10 minute a drogurilor de către inculpată, nu întocmește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, întrucât există pe de o parte relația de rudenie de gradul I între ea și inculpatul L.M., dar și lipsa intenției, coroborate cu nivelul său de cultură (neșcolarizată).

Împotriva hotărârii primei instanțe, au declarat apel inculpatul L.M. și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

La termenul din 7 martie 2002, inculpatul L.M. și-a retras recursul declarat.

Prin decizia penală nr. 120/ A din 7 martie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a luat act că inculpatul L.M. și-a retras apelul declarat și admițându-se apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpata L.M. a fost condamnată la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a motivat condamnarea inculpatei prin aceea că legiuitorul nu a făcut nici o distincție cu privire la timpul efectiv de deținere a substanțelor stupefiante de către o persoană, chiar dacă au fost ascunse în lenjeria intimă și nici cu privire la gradul de cultură a celor care comit asemenea fapte.

Această decizie penală a fost atacată cu recurs de către inculpatul L.M., nemotivat, apărătorul considerându-l inadmisibil, precum și de către L.M. care susține că este nevinovată, deoarece nu a săvârșit nici o infracțiune.

Potrivit art. 385¹ alin. final C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului, oricând apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Cum inculpatul L.M. în instanța de apel, personal și-a retras apelul declarat în cauză, în decizia penală nr. 120/ A din 7 martie 2002, Curtea de Apel București, ținând act de retragerea apelului, sus-numitul nu mai avea posibilitatea legală de a declara recurs.

Ca atare, recursul declarat de inculpatul L.M. este inadmisibil și urmează a fi respins.

În ce privește recursul declarat de inculpata L.M. ,acesta este nefondat.

Analizând actele de la dosar, se constată că instanța de apel a reținut o corectă situație de fapt, în ce privește pe inculpata L.M., confirmată de probele administrate în cauză și a încadrat faptele comise de aceasta în textele de lege corespunzătoare, aplicându-i o pedeapsă just individualizată.

La art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143 din 26 iulie 2000, “privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri” sunt incriminate, printre altele, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, deținerea, ori alte operațiuni privind circulația drogurilor, de mare risc, fără drept, aceste fapte fiind pedepsite cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Este indubitabil stabilit că inculpata L.M. a fost depistată de organele de poliție deținând 19 pliculețe cu 3,11 grame heroină (drog de mare risc), acestea fiind dosite în lenjeria sa intimă.

Nu este nici o probă obiectivă la dosar, care să confirme afirmațiile inculpatei și a fiului ei, că ea a deținut substanțele stupefiante numai timp de 10 minute și nici cât timp urma să fie păstrate acestea până la distribuirea lor.

Este irelevant, pentru stabilirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fixarea unui termen de deținere a drogului de către făptuitor, deoarece dispozițiile legale nu prevăd o asemenea condiție.

Laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii menționate sunt îndeplinite numai pentru simpla deținere, constatată de către organele abilitate.

Ca atare, în mod corect instanța de apel a reținut săvârșirea și vinovăția inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, critica formulată de recurentă, fiind neîntemeiată.

Neîntemeiată, este și cererea de a i se reduce pedeapsa aplicată inculpatei, deoarece aceasta nu se justifică, în condițiile în care toate elementele de circumstanțiere ale faptei și făptuitoarei, au fost analizate de instanța de apel, iar pedeapsa aplicată, cuantumul stabilit, a fost bine dozată, ea fiind mult coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a aplicării circumstanțelor atenuante, conform art. 74 și art. 76 C. pen.

Pentru aceste motive, recursul declarat de inculpata L.M. va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385¹⁵ pct. i lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., ambii recurenți inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 120/ A din 7 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.M. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta inculpată L.M. să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Obligă recurentul inculpat L.M. să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2003.