Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 92 din 29 mai 2002, Tribunalul Militar Teritorial București, a respins contestația la executare, formulată de condamnata D.P. privind pedeapsa aplicată prin sentința nr. 195 din 10 noiembrie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial (definitivă prin neapelare).
A fost admisă sesizarea judecătorului delegat cu executările penale de la Tribunalul Militar Teritorial și, în temeiul art. 869 alin. (3) C. pen., s-a revocat executarea, la locul de muncă, a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința nr. 195 din 10 noiembrie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial, dispunându-se emiterea unui nou mandat pentru executarea acestei pedepse, în regim de penitenciar, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri s-au reținut următoarele:
Prin sentința nr. 7/1993 a Tribunalului Militar Teritorial București, a fost condamnată D.P., pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (deducându-se durata arestării preventive în perioada 10 aprilie 1992 – 29 ianuarie 1993) prin muncă la S.C. F. S.A. Rm. Vâlcea.
Deoarece, această societate și-a restrâns activitatea, la 18 noiembrie 1993 a comunicat Tribunalului Militar Teritorial, că nu mai poate asigura loc de muncă condamnatei, instanța dispunând executarea pedepsei prin muncă la SC C. SRL Rm. Vâlcea, unde condamnata s-a și prezentat.
Ulterior, prin decizia nr. 51 din 18 decembrie 1995 Curtea Supremă de Justiție, secția militară, a casat sentința nr. 7/1993 a Tribunalului Militar Teritorial, dispunând rejudecarea cauzei.
Prin sentința nr. 195 din 10 noiembrie 1997 (definitivă prin neapelare), Tribunalul Militar Teritorial a condamnat pe D.P la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executare la locul de muncă.
La data de 15 ianuarie 2002, instanța a emis un nou mandat de executare a pedepsei, urmând ca sus-numita să execute pedeapsa la SC F. SA Rm. Vâlcea, al cărei acord nu a fost luat, mai ales că în noiembrie 1993, această societate a comunicat că nu poate asigura loc de muncă, fapt confirmat din nou prin adresa nr. 73 din 06 februarie 2002.
În cursul judecării contestației la executare, formulată de D.P. la 18 martie 2002, aceasta a depus și adresa nr. 1 din 14 martie 2002 a SC C. SRL Rm. Vâlcea, din care rezultă că a lucrat la această societate din noiembrie 1993, până în februarie 1994.
Totodată, prin cererea formulată la 29 aprilie 2002 de D.P., prin apărătorul său din oficiu, în completarea contestației la executare, a solicitat schimbarea locului de muncă, în conformitate cu dispozițiile art. 868 alin. (1) lit. d) C. pen., la SC C. SRL din com. Lădești, jud. Vâlcea, depunând și adresa nr. 12 din 18 aprilie 2002, privind acordul acestei societăți.
Pentru a verifica dacă într-adevăr SC C. SRL poate asigura executarea pedepsei prin muncă, Tribunalul Militar Teritorial a solicitat precizări referitoare la volumul activității și la organul fiscal unde își plătește impozitele. Ca răspuns la adresa nr. 1541 din 30 aprilie 2002, prin telegrama din 22 mai 2002, SC C. SRL a solicitat un răgaz în vederea depunerii documentației solicitate, întrucât de la primirea adresei și până acum patronul a fost plecat din localitate.
La data de 22 mai 2002, Tribunalul Militar Teritorial a trecut la soluționarea cauzei, deși apărătorul condamnatei a solicitat amânarea pentru lipsa relațiilor cerute din oficiu de instanță de la Camera de Comerț și de la SC C. SRL. Instanța a motivat judecarea cauzei prin aceea că, atâta timp cât telegrama și adresa nr. 12/2002 ale SC C. SRL, au fost semnate de același reprezentant legal (R.P., unul dintre asociați), tribunalul constată că nedepunerea documentației, respectiv invocata imposibilitate de a comunica datele cerute „constituie o încercare de tergiversare a soluționării cauzei”.
În final, instanța a apreciat că „deoarece condamnata D.P. nu a făcut dovada că vreo persoană juridică este realmente de acord ca ea să execute pedeapsa prin muncă, nu s-a prezentat în instanță pentru a lămuri de ce nu a executat pedeapsa la SC C. SRL, a invocat în mod nereal că ar fi executat o parte din pedeapsă la această din urmă societate, tribunalul trage concluzia că ea s-a sustras de la executarea pedepsei, folosind dispozițiile legale în mod contrar spiritului lor. Pe baza acestor motive, Tribunalul Militar Teritorial, prin sentința nr. 92 din 29 mai 2002, a respins cererea condamnatei prin care solicita schimbarea locului de muncă, totodată admițându-se sesizarea judecătorului delegat și dispunându-se revocarea executării la locul de muncă a pedepsei de 3 ani închisoare, urmând să fie emis un nou mandat de executare a pedepsei, în regim de penitenciar.
Prin decizia nr. 75 din 30 iulie 2002, Curtea Militară de Apel a menținut sentința primei instanțe în ce privește revocarea executării celor 3 ani închisoare cu executarea la locul de muncă, în apelul declarat de D.P. cu motivarea următoare:
- Deși hotărârea de condamnare este executorie de circa 5 ani, condamnata a manifestat o regretabilă lipsă de diligență și colaborare cu organele judiciare în vederea executării pedepsei de 3 ani, la locul de muncă.
- Potrivit art. 867 C. pen., este obligatorie prezentarea de către inculpat (condamnat) a acordului scris al unei unități care poate asigura locul de muncă și condițiile corespunzătoare executării pedepsei.
Se face precizarea că „din economia dispozițiilor legale care reglementează această modalitate specifică de executare a pedepsei închisorii, se deduce concluzia că obținerea acordului scris al unei unități nu constituie obligația instanței, ci a persoanei care solicită să execute în acest mod, pedeapsa închisorii aplicate”.
- În baza art. 869 alin. (3) sustragerea de la prestarea activității poate să ducă la revocarea executării pedepsei la locul de muncă, nefiind necesar să se dovedească „sustragerea cu rea credință” de la prestarea activității.
„Este situația condamnatei D.P. care, de-a lungul timpului, a dovedit că, în realitate, nu dorește să execute pedeapsa, și justificând pretinsa imposibilitate de găsire a unui loc de muncă, solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei”.
- Condamnata nu s-a prezentat la nici un termen în fața instanței de executare în vederea soluționării situației sale juridice.
Se concluzionează că „în mod corect instanța de executare a dedus din comportamentul condamnatei dorința manifestată de a se sustrage prestării activității într-o unitate, în sensul art. 867 C. pen.”
S-a mai reținut că la această constatare a contribuit și cererea condamnatei, care a solicitat inițial suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu motivația că nu poate obține acordul unei unități, deși nu a făcut nici o dovadă în sensul că în mod real s-a adresat unor astfel de unități.
Împotriva deciziei instanței de apel menționate, condamnata D.P. a declarat recurs, prin apărător, susținând că nu s-a sustras de la executarea pedepsei la locul de muncă, însă, din cauza retragerii acordului sau a neacceptării, nu a putut realiza executarea ei și a cerut schimbarea locului de muncă, depunând Tribunalului Militar Teritorial adresa nr. 12 din 18 aprilie 2002, prin care SC C. SRL și-a dat acordul ca sus-numita să execute pedeapsa de 3 ani la societatea respectivă.
Recursul este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 867 alin. (1) C. pen., modificat prin Legea nr. 104 din 22 septembrie 1992, instanța de judecată, ținând seama de gravitatea faptei și conduita făptuitorului, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul își desfășoară activitatea sau în altă unitate, în toate cazurile „cu acordul scris al unității”.
Art. 869 alin. (3) C. pen., stabilește că „dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activității în cadrul unității”, instanța poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunând executarea pedepsei într-un loc de deținere.
La adoptarea unei hotărâri de revocare, instanța urmează să țină seama de cauzele nerespectării de către condamnat a îndatoririlor sale.
În ce privește condamnata D.P., se constată că aceasta a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare prin sentința nr. 7 din 21 ianuarie 1993, cu executarea ei la locul de muncă, respectiv SC F. SA Rm. Vâlcea, emițându-se mandatul de arestare nr. 8 din 22 octombrie 1993 de către Tribunalul Militar Teritorial București, la data de 18 noiembrie 1993, unitatea respectivă solicitând instanței schimbarea locului de muncă, deoarece nu mai poate asigura sus-numitei loc de muncă, restrângându-și activitatea.
Procedându-se la schimbarea locului de muncă a condamnatei, la data de 8 decembrie 1993, s-a emis un nou mandat de executare a pedepsei cu nr. 8/1993, urmând să execute pedeapsa prin muncă la SC C. SRL Rm. Vâlcea. Din documentele trimise de Poliția Municipiului Rm. Vâlcea întocmite la 23 decembrie 1993 și 6 ianuarie 1994, rezultă că D.P. s-a prezentat la locul de muncă SC C. SRL, stabilit în mandatul de executare nr. 8/1993.
Această situație este confirmată și de „adeverința” nr. 1 din 14 martie 2002 eliberată de SC C. SRL Rm. Vâlcea, din care rezultă că D.P. a lucrat la această unitate din noiembrie 1993 până în luna februarie 1994.
Aceste documente nu s-a stabilit să cuprindă date neconforme realității.
Ulterior sentința nr. 7 din 21 ianuarie 1993, a Tribunalului Militar Teritorial a fost casată prin decizia nr. 51 din 18 decembrie 1995 a Curții Supreme de Justiție, secția militară, cauza fiind rejudecată.
Prin sentința nr. 195 din 11 noiembrie 1997, a Tribunalului Militar Teritorial București, lui D.P. i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executarea la locul de muncă, respectiv la SC F. SA Rm. Vâlcea, deși nu exista acordul scris al acesteia.
Se constată că Tribunalul Militar Teritorial București, în urma rejudecării cauzei și pronunțării sentinței nr. 195 din 11 noiembrie 1997 (definitivă prin neapelare), timp de mai bine de 4 ani, nu a emis mandat de executarea pedepsei de 3 ani închisoare la locul de muncă de către condamnata D.P.
Art. 4221 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 104/1992, stabilește că „pedeapsa închisorii cu executarea la locul de muncă se pune în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul se emite de instanța de executare, se întocmește în 4 exemplare și cuprinde, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 420, care se aplică în mod corespunzător și următoarele date: denumirea, sediul unității unde se execută pedeapsa, dispoziția de executare a pedepsei către conducerea unității și de reținere și vărsare la bugetul de stat a cotei prevăzută de lege”.
Iar în art. 4222 C. proc. pen., se prevede că „Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare emis, se trimite câte un exemplar unității unde se va executa pedeapsa, condamnatului și organului de poliție din localitatea în care își are sediul unitatea.
O copie de pe dispozitivul hotărârii se trimite de instanța de executare Consiliului local în a cărui rază teritorială își are domiciliul condamnatul”.
Potrivit dispozițiilor art. 305 din Legea nr. 23/1969, privind executarea pedepselor, cu modificările aduse prin Legea nr. 104/1992, condamnatul cu executarea pedepsei la locul de muncă este obligat să se prezinte la unitatea unde urmează să execute pedeapsa în termen de 5 zile de la primirea mandatului de executare.
Abia, la 15 ianuarie 2002, Tribunalul Militar Teritorial, anulând vechile forme de executare, a emis mandatul nr. 308/1997 (în baza sentinței nr. 195 din 10 noiembrie 1997) de executare a pedepsei închisorii de 3 ani de către D.P. la SC F. SA Rm. Vâlcea, fără a avea acordul scris al acesteia.
Prin adresa nr. 73 din 6 februarie 2002, SC F. SA Rm. Vâlcea a comunicat Tribunalului Militar Teritorial că nu are posibilitatea să asigure loc de muncă condamnatei D.P.
Ca urmare, condamnata D.P. a formulat contestație la executare, împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii la locul de muncă nr. 308/1997 din 15 ianuarie 2002, în baza art. 461 alin. (1) lit. c), teza II-a C. proc. pen., solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei, susținând că neexecutarea pedepsei nu se datorează culpei sale (dos. 154/2002).
La termenul din 29 aprilie 2002, în completarea contestației la executare, condamnata, prin apărător, a solicitat schimbarea locului de muncă cu SC C. SRL din com. Lădești, jud. Vâlcea, depunând și adresa acesteia nr. 12 din 18 aprilie 2002, prin care comunica Tribunalului Militar Teritorial București acordul ca D.P. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în cadrul unității respective.
În urma solicitării, din oficiu, a unor date privind activitatea SC C. SRL, deși nu s-a primit răspunsul de la Camera de Comerț a Județului Vâlcea, registrul comerțului, iar societatea respectivă a solicitat un răgaz în vederea depunerii documentației (cu date importante și multiple) solicitate, instanța la termenul din 22 mai 2002 renunțând la relațiile cerute, a respins cererea de amânare a cauzei, formulată de apărare, trecând la judecarea acesteia.
Fiind amânată pronunțarea la 29 mai 2002, Tribunalul Militar Teritorial, înlăturând cererea apărării de a se admite schimbarea locului de muncă de la SC F. SA la SC C. SRL, conform acordului acesteia, depus la dosar, a respins contestația la executare, formulată de condamnata D.P. și admițând sesizarea judecătorului delegat cu executările penale a revocat executarea la locul de muncă a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința nr. 195 din 10 noiembrie 1997, dispunând executarea ei în regim de penitenciar.
Curtea apreciază că această hotărâre, menținută și de instanța de apel, este netemeinică și nelegală, deoarece nu s-a făcut nici o dovadă că recurenta s-a sustras de la executarea pedepsei la locul de muncă, dispusă prin sentința nr. 195 din 10 noiembrie 1997 (ca urmare a rejudecării cauzei), atâta timp cât aceasta, contrar dispozițiilor legale, menționate mai sus, nu a fost pusă în executare, timp mai bine de 4 ani, de către Tribunalul Militar Teritorial București.
Mai mult, deși, în mod justificat, condamnata D.P. a solicitat schimbarea locului de muncă pentru executarea pedepsei și a depus acceptarea SC C. SRL com. Lădești, jud. Vâlcea (menținută și prin adresa nr. 31 din 04 martie 2003 către Curtea Supremă de Justiție), prima instanță și cea de apel, fără nici un temei plauzibil și legal, au respins cererea formulată și a dispus revocarea executării pedepsei la locul de muncă de către sus-numita.
În această situație, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va casa în totalitate sentința nr. 92 din 29 mai 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București și decizia nr. 75 din 30 iulie 2002 a Curții Militare de Apel și, rejudecând cauza în fond, va respinge sesizările formulate de condamnata D.P. și judecătorul delegat cu executările penale de la Tribunalul Militar Teritorial București, urmând să fie emis un nou mandat de executare a pedepsei de către condamnată la SC C. SRL com. Lădești, jud. Vâlcea, conform acordului scris al acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnata D.P. împotriva deciziei nr. 75 din 30 iulie 2002 a Curții Militare de Apel.
Casează hotărârea atacată și sentința nr. 92 din 29 mai 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București.
Rejudecând cauza în fond, respinge sesizările formulate de condamnata D.P. și Biroul de Executări Penale al Tribunalului Militar Teritorial București.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2003.