Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 84 din 16 aprilie 2002, Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpații:
M.I. la:
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen.;
M.C. la:
- 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.
Din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus timpul arestării preventive de la 7 noiembrie 2001, la zi, și a fost menținută starea de arest a acestuia.
Prin aceeași hotărâre inculpații M.C. și M.I. au fost obligați să plătească, în solidar, părții vătămate B.G. sumele de 18.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Diferit, inculpatul M.C. a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpata M.I. la plata sumei de 1.500.000 lei cu același titlu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În dimineața zilei, de 31 octombrie 2001, în timp ce numiții B.V. și C.E. săpau în grădina părții vătămate B.G., în jurul orelor 12,00, au fost atenționați de inculpații M.C. și M.I. să înceteze lucrul, deoarece terenul le aparține. Auzind afirmațiile inculpaților, B.A., soția părții vătămate, care se afla în dușmănie cu aceștia de mai multă vreme, i-a chemat pe cei doi lucrători pentru a evita declanșarea unui conflict.
Când partea vătămată B.G. a venit acasă, soția i-a relatat cele întâmplate, iar acesta a mers în grădina unde i-a găsit pe cei doi inculpați, cărora le-a explicat faptul că terenul a fost cumpărat de copiii săi și că nu au ce căuta acolo.
În aceste împrejurări, când partea vătămată s-a aplecat să ia o grămadă de buruieni tăiate, inculpatul M.C. s-a repezit la acesta și, pe la spate, l-a lovit în cap cu tăișul sapei pe care o avea asupra sa.
Urmare a loviturii primite, partea vătămată a căzut la pământ, iar inculpatul M.C. i-a aplicat 2 lovituri în cap cu tăișul sapei.
În același timp, inculpata M.I., cu muchia sapei pe care o avea în mână, i-a aplicat părții vătămate B.G., care era căzut la pământ, mai multe lovituri în diverse zone ale capului (abdomen, mâini și genunchi).
Urmare a loviturilor aplicate de inculpatul M.C., partea vătămată B.G. a suferit un traumatism craniio-cerebral cu plăgi contuze ale scalpului parietal și fracturi ale vaselor craniene frontal și parietal drept, leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol.
S-a mai reținut că B.G. a mai suferit leziuni și la nivelul brațelor și genunchilor care au necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale și care au fost produse de inculpata M.I.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații M.C. și M.I. pe care au criticat-o după cum urmează:
- inculpatul M.C. cu privire la omisiunea de a se constata că în cauză se impunea reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fapta a fost comisă ca urmare a comportării culpabile a victimei.
- inculpata M.I. cu privire la greșita condamnare pentru fapta reținută în sarcina sa, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că a lovit pe partea vătămată, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, printr-un motiv comun de casare, ambii inculpați au criticat hotărârea primei instanțe cu privire la cuantumul, atât al daunelor materiale, cât și a celor morale pe care le consideră ca fiind prea mari, solicitând reducerea acestora.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 260 din 13 iunie 2002, a admis apelurile declarate de inculpații M.C. și M.I. și rejudecând cauza a desființat hotărârea atacată și a decis:
- schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului M.C. din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., și în baza acestor din urmă texte de lege, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Din pedeapsa aplicată inculpatului M.C. s-a dedus, în continuare, timpul arestării preventive, începând cu 16 aprilie 2002, la zi;
- condamnarea inculpatei M.I. la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 83 C. pen.
Prin aceeași decizie, inculpații au fost obligați, fiecare, să plătească părții civile B.G., sumele de câte 9.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale și respectiv la câte 25.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt care este conformă cu materialul probator administrat în cauză, dar cu toate acestea soluția pronunțată de aceasta este criticabilă, atât în ce privește soluționarea laturii penale, cât și a laturii civile a cauzei.
Sub aspectul laturii penale a cauzei, s-a arătat că din moment ce lovirea părții vătămate de către cei doi inculpați a avut loc într-o grădină, care nu poate fi considerat loc public, încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat este greșită, motiv pentru care urmează a fi schimbată în tentativă la infracțiunea de omor, și pentru care urmează a fi condamnat.
S-a mai arătat că în cauză, referitor la acest inculpat, având în vedere faptul că a fost sincer pe parcursul procesului penal, cât și faptul că este o persoană în vârstă, în favoarea lui se va reține circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Referitor la critica inculpatului M.C. prin care a solicitat a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării, s-a arătat că nu poate fi primită întrucât din materialul probator de la dosar nu rezultă că victima ar fi exercitat asupra sa acte de natura celor arătate în art. 73 lit. b) C. pen., de natură a-i produce vreo tulburare.
În ce privește pe inculpata M.I. s-a arătat că „materialul probator demonstrează acțiunea sa violentă asupra părții vătămate, constând în aceea că a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu sapa peste abdomen, brațe și genunchi, sens în care sunt evidențiate declarațiile martorilor C.E., B.G. și B.A.” și ca „Reținând vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen., instanța urmează a o condamna la pedeapsa de un an închisoare, menținând dispozițiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata prevăzută de art. 82 C. pen.”
Cu privire la soluționare laturii civile a cauzei s-a arătat că prima instanță a procedat greșit atunci când a obligat, în solidar, pe inculpați, la plata despăgubirilor civile patrimoniale și a daunelor morale către partea civilă „de vreme ce pentru săvârșirea de infracțiuni distincte producătoare de prejudiciu, inculpații trebuiau obligați fiecare la despăgubiri către partea civilă, astfel că, ținând cont de participarea acestora la producerea prejudiciului, și fără a le crea o situație mai grea în propria-i cale de atac”, motiv pentru care „ei vor fi obligați la câte 9.000.000 lei despăgubiri civile materiale și câte 25.000.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale, către partea civilă”.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpații M.C. și M.I., și partea civilă B.G.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a criticat decizia instanței de apel cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului M.C. pe care o consideră ca fiind greșit individualizată în sensul că este prea blândă, solicitând ca, prin înlăturarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., să fie majorată.
Inculpații M.C. și M.I. au criticat aceeași decizie pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel, privind latura penală, cât și latura civilă a cauzei, conform notelor scrise, depuse la dosar și anume:
- inculpatul M.C. cu privire la omisiunea reținerii în favoarea sa a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța atenuantă a provocării;
- inculpata M.I. cu privire la greșita sa condamnare, întrucât nu se face vinovată de comiterea faptei reținută în sarcina sa, pentru care a solicitat a se dispune achitarea.
În subsidiar, inculpații au solicitat menținerea hotărârii pronunțată de instanța de apel.
Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei ambii inculpați au arătat că, atât despăgubirile materiale, cât și daunele morale acordate părții civile sunt exagerate și nu au corespondent în probele pe care aceasta le-a făcut, solicitând reducerea substanțială a acestora.
Partea civilă B.G. a criticat decizia instanței de apel, cu privire la:
- greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului M.C.;
- greșita soluționare a laturii civile a cauzei, constând în aceea că nu i s-au acordat în totalitate daunele materiale și morale solicitate, respectiv 20.000.000 lei daune materiale și 100.000.000 lei daune morale.
Asupra recursurilor de față:
1. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova se constată că este întemeiat în parte și pentru considerentele ce se vor arăta.
Reținând faptul că instanța de apel a procedat corect atunci când a schimbat încadrarea juridică a faptei privind pe inculpatul M.C., care se face vinovat de săvârșirea acesteia, dar și atunci când a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante constând în faptul că este o persoană în vârstă și nu are antecedente penale, având în vedere însă pericolul social al faptei rezultat din modalitatea în care a fost comisă și a consecințelor produse, se impune aplicarea unei pedepse mai severe, orientate către limita maximă a textului de lege incriminator, cu respectarea consecințelor ce decurg din reținerea circumstanțelor atenuante.
Prin urmare, recursul declarat de parchet fiind fondat, urmează a fi admis, a casa decizia atacată numai în ce privește cuantumul pedepsei aplicată inculpatului M.C., în sensul majorării acesteia.
2. Recursurile declarate de inculpații M.C. și M.I. sunt nefondate.
a) Susținerea inculpatului M.C. în sensul că în favoarea sa trebuia să se rețină circumstanța atenuantă a provocării nu este întemeiată, întrucât cum temeinic au reținut instanța de fond și apel, în cauză, din probele existente la dosar nu rezultă în nici un mod că victima ar fi exercitat asupra sa acte de natura celor arătate în art. 73 lit. b) C. pen., prin care să i se provoace o puternică tulburare, sub imperiul căreia să fi acționat.
b) Critica inculpatei M.I. prin care a solicitat a se dispune achitarea sa pentru motivul că nu a săvârșit fapta pentru care a fost condamnată este, de asemenea, nefondată.
Întrucât cu privire la această critică, invocată și la judecata în apel, instanța de apel a răspuns în mod detaliat, motivare expusă pe larg în prezenta decizie, și pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin, se apreciază că reiterarea ei nu se mai impune, urmând a se vedea considerentele la care s-a făcut referire.
Cât privește cererea inculpaților, formulată în subsidiar, de menținere a hotărârii pronunțate de instanța de apel, aceasta nu poate fi avută în vedere decât în ce privește pe inculpata M.I., însă în ce privește pe inculpatul M.C., nu i se poate da curs având în vedere faptul că pedeapsa aplicată acestuia urmează a fi majorată, ca urmare a recursului declarat de parchet, care se constată că este fondat.
Nu este întemeiată nici critica comună invocată de cei doi inculpați cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale acordate părții civile și care se constată că nu sunt exagerate, daunele materiale găsindu-și corespondent în probele de la dosar administrate în acest sens, iar daunele morale, reflectând suferințele fizice și psihice ale părții civile ca urmare a agresiunii exercitate de aceștia.
În consecință, recursurile declarate de inculpați fiind nefondate, urmează a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ținând seama și de faptul că verificând decizia atacată, din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care să ducă la casare.
3. Recursul declarat de partea civilă B.G. este tardiv.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 363 și art. 365, privind data de la care curge termenul se aplică în mod corespunzător.
Astfel, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri, cât și la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.
Analizând actele de la dosar sub acest aspect de constată următoarele:
Judecata cauzei în apel a avut loc la data de 13 iunie 2002, dată la care partea civilă, conform practicalei deciziei, a fost prezentă, pronunțarea deciziei având loc în aceeași zi.
În aceste condiții termenul de recurs, de 10 zile, prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., a început să curgă începând cu data de 14 iunie 2002, urmând a se împlini cel mai târziu la data de 25 iunie 2002.
Întrucât numita parte civilă a declarat recursul la data de 26 iunie 2002, așa cum rezultă din data certă de pe plicul în care a fost expediată cererea de recurs, urmează a se constata că termenul de 10 zile a fost depășit, situație în care acesta este tardiv, urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fără însă a se mai putea analiza motivele de casare invocate, tardivitatea recursului rezolvându-se pe cale de excepție și fără posibilitatea antamării fondului cauzei.
Pentru considerentele arătate mai sus urmează, cu privire la recursurile declarate în cauză, să se dispună potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 260 din 13 iunie 2002, a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul M.C. Casează decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului M.C., pe care, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74, raportat la art. 76 C. pen., o majorează de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C. și M.I. și ca, tardiv, recursul declarat de partea civilă B.G. împotriva aceleiași decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.C., timpul arestării preventive de la 7 noiembrie 2001, la 11 martie 2003.
Obligă pe recurenții inculpați și recurenta parte civilă la plata sumei de câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2003.