Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1208/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Secția penală a Tribunalului Constanța, prin sentința penală nr. 530 din 29 octombrie 2002, în fond după casare, a condamnat pe inculpatul P.C. la 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 61 C. pen., instanța a dispus revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă rămas neexecutat, de un an și 6 luni închisoare, din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 175/1998 a Tribunalului Constanța (definitivă prin decizia penală nr. 215/1998 a Curții de Apel Constanța), pe care l-a contopit în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, această pedeapsă și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 7 septembrie 2000 la zi; a admis, în parte, cererea de despăgubiri civile și l-a obligat la plata sumei de 25.500.000 lei, despăgubiri materiale și 50.000.000 lei, daune morale către părțile civile B.A. și A.M., la plata sumei de 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, precum și 250.000 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în după-amiaza zilei de 4 septembrie 2000, inculpatul însoțit de G.G., au consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitatea N.B., unde, între timp, au mai fost și alte persoane, care au plecat pe rând.

În timpul discuțiilor avute, inculpatul i-a făcut cunoscut lui G.C. că numita B.M., din aceeași localitate, i-ar datora suma de 150.000 lei, pentru prestarea unor lucrări agricole în gospodăria acesteia, (suma care, de fapt, îi fusese dată de B.A., fiul victimei, imediat după prestarea respectivelor lucrări) propunându-i să-l însoțească la locuința ei, pentru a-și recupera datoria.

Căzând de acord, cei doi s-au deplasat la aceasta, cu căruța condusă de P.C., unde, văzând lumina aprinsă, au strigat-o și, întrucât nu a răspuns nimeni, au intrat în curte, inculpatul P.C., bătând la geam, după care au pătruns în casă, găsind-o pe victimă dormind pe pat. Inculpatul a trezit-o și i-a cerut plata datoriei, iar aceasta, buimacă de somn, i-a răspuns că nu are, deoarece trebuie să facă o pomenire pentru soțul său decedat. P.C., datorită și stării de ebrietate în care se afla, la auzul răspunsului, a început să o lovească cu pumnii, G.G., încercând să îl oprească.

În continuare, inculpatul a dezbrăcat-o cu forța pe B.M. și când aceasta a încercat să opună rezistență și să țipe, el i-a pus mâna la gură și a amenințat-o cu un cuțit, pe care îl avea asupra sa, după care, prin constrângere, a întreținut un raport sexual cu victima.

La îndemnul lui P.C., a întreținut un raport sexual, prin amenințare, și G.G. (condamnat, prin aceeași sentință penală, la 9 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen.).

După consumarea celor două raporturi sexuale, în timp ce inculpatul G.G. se îmbrăca, victima le-a spus că-i va denunța la poliție, fapt ce l-a iritat pe inculpatul P.C., care, luând cuțitul de pe scaunul unde îl lăsase, a lovit-o pe B.M. de mai multe ori în zona gâtului, timp în care inculpatul G.G. nu a întreprins nici o acțiune hotărâtă pentru îndepărtarea inculpatului, fiindu-i teamă de acesta.

În după-amiaza zilei de 5 septembrie 2000, victima a fost găsită decedată în locuința sa de către martora B.V., care a sesizat organele de poliție.

Potrivit concluziilor actului de constatare medico-legală nr. 602 din 26 octombrie 2000, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța și vizat de Comisia de Avizare și Control din cadrul Institutului Medico - Legal „Prof. Mina Minovici” București, sub nr. F. 2/ 15851/ 2000, moartea numitei B.M. a fost violentă; ea s-a datorat anemiei acute grave, consecutivă unei plăgi înjunghiate cervicale cu secționare dublă de arteră carotidă dreaptă, trahee, esofag și venă jugulară dreaptă. Leziunile de violență au putut fi produse prin: lovire cu corp tăietor-înțepător la nivelul gâtului și are legătură directă cu cauza morții, cu mențiunea că au fost aplicate trei lovituri succesive; lovirea cu corp dur și comprimare digitală la nivelul feței, torace și membre. În secreția vaginală s-a constatat prezența spermatozoizilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul P.C., criticând-o sub două aspecte, și anume: în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de omor deoarece, din probele administrate în cauză, nu rezultă că fapta a fost săvârșită de el, solicitând ca, prin reaprecierea depozițiilor martorilor S.C., R.S., V.N., D.I., I.C. și B.M., să se dispună achitarea sa, întrucât în seara respectivă el se afla într-un alt loc.

Prin cel de-al doilea motiv de apel, a solicitat ca, prin reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante judiciare personale să se reducă pedeapsa, care este deosebit de aspră.

Curtea de Apel Constanța, secția penală, prin decizia nr. 290 din 27 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.C., a dedus din pedeapsă perioada executată la zi și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța de control judiciar, examinând legalitatea și temeinicia sentinței, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că, din declarațiile martorilor R.S., E.M., R.G. și V.D., rezultă prezența inculpatului P.C., împreună cu inculpatul G.G. și tatăl acestuia, în seara zilei de 4 septembrie 2000, în barul din localitate, unde au consumat băuturi alcoolice.

În dimineața zilei, de 5 septembrie 2000, în jurul orei 5,00 – 5,30, inculpatul s-a deplasat la locuința numitei B.M., căreia i-a cerut o sumă de bani, fiind deosebit de agitat, fără a-i comunica motivul.

Martora S.C., audiată în primă instanță, a relatat că, în seara respectivă, era de serviciu în barul I. SRL, unde cei doi au consumat băuturi alcoolice, după care au plecat, dar au revenit în jurul orei 24,00, consumând bere.

În mod constant, inculpatul G.G. a declarat că, inculpatul P.C. l-a amenințat cu bătaia, dacă îl va denunța, precum și împrejurarea că, după consumarea actelor sexuale cu victima, P.C. a scos un cuțit pe care îl purta la brâu, s-a urcat peste aceasta și i-a tăiat gâtul, pentru că i-a amenințat cu denunțarea la poliție.

Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.C., care, cu reiterarea acelorași motive ce au făcut și obiectul cererii de apel, analizate de instanța de control judiciar, a solicitat ca, prin admiterea recursului și casarea hotărârilor, să se dispună, în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de omor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., referitoare la comiterea de către instanțe a unei erori grave de fapt și aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., Curtea constată, în baza, lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

1. În acest sens, cauza a trecut prin mai multe etape: inițial, Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 239 din 29 mai 2001, l-a condamnat pe inculpatul P.C., în baza art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., la aceeași pedeapsă, cu revocarea beneficiului liberării condiționate, iar prin admiterea apelului declarat de inculpat, constatând că cercetarea judecătorească la instanța de fond a fost incompletă, Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 235 din 14 septembrie 2001, a admis apelul, a desființat în totalitate sentința penală și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, în vederea soluționării fondului.

Tribunalul Constanța, procedând la rejudecarea cauzei, prin sentința penală nr. 507 din 20 noiembrie 2001, a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale, deoarece, prin ordonanța din 15 noiembrie 2001, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a fost infirmată soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului G.G., dispunându-se completarea, în sensul stabilirii formei de participație a acestuia la săvârșirea omorului.

În vederea completării urmăririi penale: au fost audiați martorii B.V., B.I., V.N., S.C., U.F., E.M., I.C. și B.M.; s-a procedat la confruntarea inculpaților și a acestora cu martorii; inculpații au fost supuși la testul poligraf, procedându-se și la reconstituirea modului și a împrejurărilor în care cei doi inculpați au acționat.

În urma desfășurării acestor activități, precum și după dispunerea și administrarea unor noi mijloace de probă de către Tribunalul Constanța, reînvestit cu judecarea cauzei, rezultă fără nici un dubiu, că, inculpatul P.C., după ce i-a pretins victimei B.M., suma de 150.000 lei (prețul unor lucrări în grădina acesteia în primăvară și care îi fusese plătit de fiul victimei), fiind beat și iritat de refuzul de a i se remite suma, a întreținut cu ea un raport sexual prin violență, după care i-a tăiat gâtul cu un cuțit, ce-l avea asupra sa, când victima i-a amenințat pe cei doi coinculpați că-i va reclama la organele de poliție.

Așa fiind, fapta, împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului P.C. pentru infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., rezultă fără putință de tăgadă din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea realității.

2. Nefondat se dovedește și motivul de recurs referitor la netemeinicia pedepselor aplicate, întrucât la stabilirea și menținerea lor, instanțele au luat în considerare gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptei comise, rezultând din mijloacele folosite și urmările produse, dar și al inculpatului care nu este la prima abatere de o asemenea gravitate și care, în prezența unor dovezi evidente de vinovăție, a manifestat, pe parcursul procesului penal, o atitudine oscilantă, declarându-se nevinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând neîntrunite cerințele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C., va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 7 septembrie 2000, la 11 martie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 290 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive de la 7 septembrie 2000, la 11 martie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2003.