Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Teleorman, prin sentința penală nr. 102 din 3 iulie 2002, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații C.A.D., M.M. și B.I., din infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1), raportat la alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen., în aceea prevăzută de art. 249 alin. (1) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen., texte de lege în baza cărora, a condamnat pe inculpații: C.A.D. și M.M. la câte 7 ani închisoare, fiecare, iar pe inculpatul B.I. la 5.000.000 lei amendă.

A constatat executată pedeapsa aplicată inculpaților C.A.D. și M.M.

A atras atenția inculpatului B.I. asupra dispozițiilor art. 63¹ C. proc. pen.

Inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 3.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A respins ca nefondată, acțiunea civilă a S.C. T. S.A. Turnu Măgurele.

A dispus ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului C.A.D.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În perioada iulie 1998 – 31 decembrie 2000, conducerea executivă a S.C. T. S.A. Turnu Măgurele a fost asigurată, în principal, de inculpații C.A.D., în calitate de director comercial, M.M., director economic și B.I., director tehnic și în această calitate, inculpații au încheiat contracte cu diverși agenți economici, având ca obiect livrarea de îngrășăminte chimice fără să constituie garanție, așa cum prevedea contractul cadru, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu și producând un prejudiciu unității cu mult peste 2 miliarde lei și anume: 21.082.399.010 lei, inculpatul C.A.D.; 25.053.047.181 lei, inculpatul M.M. și 1.605.502.949 lei, inculpatul B.I.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, sub aspectul greșitei rețineri a caracterului continuat al infracțiunilor, întrucât încheierea succesivă de contracte de vânzare-cumpărare, fără constituirea de garanții a realizat treptat acțiunea tipică ce constituie elementul material al infracțiunii consumate, indiferent de timpul care s-a scurs între momentele încheierii contractelor, având ca urmare tulburarea însemnată a bunului mers al societății, pentru schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, fără ca instanța să pună acest aspect în discuția părților și pentru nededucerea din pedeapsă a timpului reținerii, pentru inculpatul B.I.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 638 A din 2 octombrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desființat în parte sentința atacată și rejudecând, în baza art. 88 C. pen., a dedus reținerea de 24 ore, din data de 17 septembrie 2001, pentru inculpatul B.I.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit corect, pe baza probatoriului administrat, situația de fapt, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, iar cât privește critica referitoare la omisiunea instanței de a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei, a motivat că nerespectarea dispozițiilor legale sub acest aspect, atrage sancțiunea nulității relative, ce poate fi invocată numai de către partea ale cărei drepturi procesuale ar fi fost vătămate; or, în cauză, inculpații nu au promovat apel, mai ales că, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, li s-a creat o situație favorabilă și nu una mai grea.

Instanța de control judiciar a constatat apelul parchetului întemeiat, doar în ce privește critica referitoare la omisiunea de a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.I. a timpului reținerii de 24 de ore, întrucât, în baza dispozițiilor alin. (2) al art. 88 C. pen., scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de condamnare la amendă.

În termenul legal, împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a criticat soluțiile pronunțate în cauză, sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptelor, prin reținerea dispozițiilor art. 41 și a art. 42 C. pen., la infracțiunea de neglijență în serviciu.

Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivul de casare invocat, prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosar, recursul fondat, urmând a fi admis.

Definind infracțiunea continuată, textul art. 41 alin. (2) C. pen., precizează că acțiunile (sau inacțiunile) componente trebuie să fie săvârșite „în realizarea aceleiași rezoluții”, unitatea de rezoluție fiind factorul principal care determină considerarea unei pluralități de acte materiale (două sau mai multe acțiuni sau inacțiuni), drept o unitate infracțională.

Ținând seama de aceste caracteristici, se poate spune că în cazul infracțiunii continuate, prin „rezoluție” se înțelege voința făptuitorului de a săvârși în mod repetat (succesiv) acțiunile sau inacțiunile ce vor forma activitatea sa infracțională (factorul volitiv), precum și prevederea de ansamblu a acestei activități și a urmărilor ei (factorul intelectiv); prin noțiunea de „rezoluție” înțelegându-se așadar, elementul subiectiv al infracțiunii intenționate, în ambii săi factori, volitiv și intelectiv și deci, această noțiune este incompatibilă cu aceea de culpă, infracțiunea continuată neputând fi săvârșită decât cu intenție.

Or, infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen., reținută în sarcina inculpaților, se săvârșește numai din culpă și se consumă atunci când, urmare a neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirii lor în mod defectuos, s-au produs rezultatele prevăzute de lege, nefiind susceptibilă de forma continuată, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen.

În măsura în care funcționarul își îndeplinește în mod defectuos, din culpă, atribuțiile ce-i revin, potrivit fișei postului, provocând o tulburare însemnată bunului mers al societății, el va răspunde pentru o faptă unică de neglijență în serviciu.

În speța de față, în cazul celor trei inculpați, încheierea succesivă de contracte de vânzare-cumpărare fără constituirea de garanții, a realizat treptat acțiunea tipică ce constituie elementul material al infracțiunii de neglijență în serviciu, indiferent de perioada de timp în care s-au încheiat contractele, deoarece urmarea produsă și anume, tulburarea însemnată adusă activității societății comerciale, s-a realizat o dată cu încheierea ultimului contract de vânzare-cumpărare.

Așa fiind, Curtea constată întemeiată critica formulată de parchet cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la infracțiunile de neglijență în serviciu, reținute în sarcina inculpaților C.A.D., M.M. și B.I., dispoziții pe care le va înlătura.

Analizând soluțiile pronunțate în cauză și sub aspectul individualizării pedepselor, se constată că aceasta este judicios realizată, în strictă conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și drept urmare, va menține pedepsele aplicate celor trei inculpați.

În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa decizia atacată, precum și hotărârea primei instanțe numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la infracțiunile de neglijență în serviciu reținute în sarcina inculpaților, prevăzute de art. 249 alin. (1) teza I, cu referire la art. 258 C. pen., pe care le va înlătura și va menține pedepsele aplicate inculpaților.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru cei trei inculpați, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 638 A din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpații C.A.D., M.M. și B.I.

Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 102 din 3 iulie 2002 a Tribunalului Teleorman numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la infracțiunile de neglijență în serviciu reținute în sarcina inculpaților, prevăzute de art. 249 alin. (1) teza I, cu referire la art. 258 C. pen., pe care le înlătură.

Menține pedepsele aplicate inculpaților.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă totală de 900.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 martie 2003.