Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 120 din 8 octombrie 2002, Tribunalul Olt, a respins, ca nefondate, cererile de revizuire formulate de condamnații C.M. și M.I., deținuți în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova împotriva sentinței penale nr. 84 din 28 aprilie 1998, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 5500/1997.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, motivele invocate în sprijinul cererilor lor de revizuire a sentinței penale nr. 84 din 287 aprilie 1998, pronunțată de Tribunalul Olt, prin care, cei doi, au fost condamnați la câte 17 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. (M.I. în calitate de complice), nu se înscriu în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul revizuient C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., recunoașterea faptei făcând-o sub imperiul presiunilor la care a fost supus în faza de urmărire penală.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 528 din 25 noiembrie 2002 a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, cu motivarea că aspectele invocate de acesta în sprijinul cererii de revizuire și anume, că nu este vinovat pentru comiterea infracțiunii de omor pentru care s-a pronunțat condamnarea, constituie probleme de fond, care au fost, de altfel, verificate prin exercitarea căilor ordinare de atac și nu motive de revizuire a hotărârii, conform prevederilor art. 394 C. proc. pen.
Nemulțumit și de hotărârea instanței de apel, în termenul legal, a declarat recurs condamnatul revizuient C.M. care a criticat-o pentru aceleași motive analizate și la instanța de apel și anume, că nu se face vinovat pentru comiterea infracțiunii de omor, reținută în sarcina sa și pentru care a fost condamnat la 17 ani închisoare.
La data de 21 februarie 2003, condamnatul a înaintat la dosar o declarație prin care a arătat că retrage recursul promovat în cauză.
Ulterior, la termenul din 11 martie 2003, prin cererea depusă la dosar și oral, în ședința publică de judecată, a învederat că revine asupra declarației de retragere a recursului.
Declarația de revenire asupra retragerii recursului este inadmisibilă.
Din dispozițiile art. 369 C. proc. pen., care, potrivit art. 3854 alin. (2) se aplică în mod corespunzător la instanța de recurs, rezultă că, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.
Legea nu prevede însă, posibilitatea revenirii asupra retragerii recursului, o atare posibilitate existând numai în cazul renunțării la recurs, care este reglementată expres prin art. 3854 alin. (2), cu referire la art. 368 alin. (2) C. proc. pen.
De altfel, caracterul irevocabil al declarației de retragere a recursului reiese și din prevederile referitoare la rămânerea definitivă a hotărârilor supuse recursului, înscrise în art. 416 pct. 4 lit. b) și pct. 5, precum și în art. 4161 pct. 1 lit. b) și pct. 2 C. proc. pen.
Așa fiind, Curtea constată, în baza lucrărilor de la dosarul cauzei că recursul declarat de condamnatul revizuient C.M. este inadmisibil și în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins, ca atare.
În baza art. 192 C. proc. pen., îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul revizuient C.M. împotriva deciziei penale nr. 528 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2003.