Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 914/2010

Ședința publică din10 martie 2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 348 din 7 iulie 2009 a Tribunalului Botoșani, inculpatul R.M.  a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 18 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa de executat, durata reținerii și arestării preventive de la 18 decembrie 2008 la zi.

S-a constatat că partea vătămată V.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 17 alin. (1) și (3) raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească celor trei părți civile minore, R.F.S., R.M.C. și R.F.G., câte 60 RON lunar, pentru fiecare, reprezentând prestație periodică începând cu data de 19 decembrie 2008 și până la majorat și câte 20.000 RON pentru fiecare cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, suma de 317,2 RON cheltuieli ocazionate cu transportul și asistența sanitară acordată victimei.

În temeiul art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpat în folosul statului corpul delict reprezentând un cuțit de uz gospodăresc, tip vânătoresc, cu plăsele de culoare maro, cu două nituri metalice, având lungimea de 28 cm și lama cu un singur tăiș, de 17,5 cm, lățime de 3 cm, înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Botoșani la nr. 31/2009.

A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situația de fapt:

În ziua de 18 decembrie 2008, fiind în stare de ebrietate, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat soției sale, R.C., în vârstă de 43 de ani, o lovitură de cuțit în zona toracică dreaptă, la baza gâtului, orientată clavicular care i-a cauzat decesul.

Din actele de constatare medico-legală întocmite în cauză a rezultat că moartea victimei R.C. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne, consecința unei plăgi înjunghiate toraco-aortice. Leziunea penetrantă s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător (cuțit) cu o lamă în lungime minimă de 14 cm și o lățime maximă de 3 cm. Celelalte leziuni constatate pe corpul victimei s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare cu degetele. Poziția victimă-agresor a fost față în față, posibil și cu victima în decubit dorsal (raport de constatare medico-legală de necropsie din 14 ianuarie 2009 întocmit de Serviciul de medicină legală al județului Botoșani).

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare a locului faptei, planșe fotografice, acte medico-legale, declarațiile martorilor M.C., C.P., L.D., R.F.S., V.I., R.M., P.T., Ț.D., declarațiile părții vătămate V.P., declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 2 din 13 ianuarie 2010, a admis apelul inculpatului și a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Starea de arest preventiv a inculpatului a fost menținută, iar durata acesteia a fost dedusă la zi.

Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.M., invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a susținut că probele administrate în cauză cu privire la stabilirea vinovăției sale sunt incerte. A solicitat reaudierea fiicei sale minore a cărei declarație a fost influențată de bunică, susținând că în locuință, împreună cu victima, se afla fratele acesteia.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriului.

Examinând recursul prin prisma cazului de casare invocat, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului R.M.

În încăperea în care s-a derulat conflictul dintre inculpat și victimă nu s-au aflat decât aceștia doi. R.M. și R.C. au avut o discuție contradictorie, urmată de o îmbrânceală ușoară din partea victimei care s-a deplasat spre inculpat, moment în care inculpatul - care tranșa carnea - s-a întors către soția sa și i-a aplicat lovitura de cuțit. Victima a căzut pe pardoseală, iar din gât a început să-i curgă sânge, moment văzut de martorul V.I. (fratele victimei) care a fugit la vecina P.P., unde se afla minora R.S., și mai apoi la V.F., anunțându-le decesul victimei.

Martora R.F.S., în vârstă de 15 ani, a confirmat aceste aspecte, relatând cum, împreună cu tatăl său, au așezat victima pe pat, inculpatul spunându-i că mama sa a făcut infarct.

Inculpatul însuși a recunoscut săvârșirea infracțiunii și modul de comitere a agresiunii, atât în declarațiile date la urmărirea penală, cât și în fața primei instanțe, precum și cu ocazia audierii sale la momentul dispunerii măsurii arestării preventive și al examinării sale psihiatrice.

Aceste probe se coroborează cu constatările organelor de urmărire penală făcute cu ocazia cercetării locului faptei și cu concluziile raportului medico-legal de necropsie, stabilind o situație de fapt, coerentă și convingătoare sub aspectul împrejurărilor comiterii infracțiunii, a motivului acesteia și a persoanei vinovate de uciderea victimei R.C.

În cauză nu există temeiuri pentru rejudecarea cauzei în vederea completării probatoriului și nici pentru achitarea inculpatului.

Împrejurarea că inculpatul formulează apărări care au conotații familiale, dar care nu au suport în realitatea faptelor, nu este natură să conducă la o altă soluție decât cea care rezultă din materialul probator administrat și interpretat în mod corect și logic, aceea a condamnării sale întemeiate pentru uciderea soției sale, R.C.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 18 decembrie 2008 la 10 martie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 18 decembrie 2008 la 10 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2010.