Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluția nr. 731/P/2008 din 21 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de I.C. (notar) pentru fapta prevăzută de art. 254 C. pen.
Plângerea petentului I.I. împotriva acestei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin Rezoluția nr. 565/II/2/2009 din 12 mai 2009.
În condițiile art. 2781 C. pen., petentul I.I. s-a adresat instanței competente.
Prin Sentința penală nr. 154 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petentului I.I. împotriva Rezoluției neîncepere a urmăririi penale cu nr. 731/P/2008 din 21 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rezoluția nr. 731/P/2008 din 21 aprilie 2009, potrivit dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul-făptuitor I.C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 C. pen., întrucât fapta nu există.
Se reține că prin Ordonanța nr. 12/P/2008 din 8 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești competența de soluționare a plângerii referitoare la infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., pretins a fi comisă de notarul public I.C.
Procurorul reține că persoana vătămată I.I. a susținut că urmare a unor acte de corupție făptuitorul ar fi acceptat să autentifice contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil ce-i aparține, încheiat între G.V.D., în calitate de vânzător și SC B.C. SRL, în calitate de cumpărătoare, deși reprezentantul acesteia, numitul S.C., nu avea un mandat autentic în acest sens.
Acțiunea civilă promovată de petent pentru anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2331/1997 a format obiectul Dosarului nr. 11516/2004 al Judecătoriei Ploiești și prin Sentința civilă nr. 2027 din 28 februarie 2005 a aceleași instanțe, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
În baza actelor premergătoare efectuate, procurorul a stabilit că fapta pretins comisă de către intimat nu există, simpla afirmație a persoanei vătămate că notarul public ar fi săvârșit acte de corupție cu prilejul autentificării contractului nu are corespondent în realitate și că prin plângerea formulată, petentul a urmărit reformarea hotărârilor judecătorești ce-i sunt defavorabile în alte condiții decât cele legale.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen. și prin Rezoluția nr. 565/II/2/2009 din 12 mai 2009, Procurorul General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.
Curtea, procedând la verificarea rezoluțiilor atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate nu rezultă existența elementelor constitutive ale infracțiunii reclamate de petent.
Petentul I.I. a încheiat un contract de prestări servicii la data de 29 octombrie 1997, cu numitul M.P.I., patronul agenției imobiliare SC A.C. SRL Ploiești, împuternicindu-l printr-o procură notarială ca acesta să îndeplinească toate formalitățile necesare și să vândă cui va crede de cuviință pe prețul și în condițiile pe care le va socoti mai convenabile, terenul său în suprafață de 10.000 mp situat în comuna Bucov, județul Prahova.
Ulterior, la data de 30 octombrie 1997 I.I. a revocat printr-o declarație autentică făcută la Biroul Notarului Public I.C. din Ploiești, procura dată lui M.P.I., dar acesta a primit efectiv această înștiințare, prin poștă, la câteva zile după revocare.
În aceeași zi însă, M.P.I. în calitatea sa de mandatar al petentului a vândut terenul numitei D.E., aceasta la rândul său l-a vândut numitului G.V.D., care a încheiat ulterior actul de vânzare-cumpărare cu SC B.C. SRL reprezentată de numitul S.C., autentificat sub nr. 1214 din 26 martie 1999 la Biroul Notarului Public I.C.
Susținerea petentului că intimatul în calitate de notar ar fi comis acte de corupție cu prilejul autentificării acestui contract de vânzare-cumpărare, întrucât S.C., reprezentantul societății cumpărătoare nu a avut o împuternicire legală, să semneze un atare act și nu s-au respectat dispozițiile legale pentru încheierea unui astfel de act este lipsită de temei.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că S.C. la plângerea aceluiași petent a fost cercetat sub aspectul infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., întrucât în luna martie 1999 în calitate de cumpărător împuternicit de SC B.C. SRL Ploiești a achiziționat de la o persoană fizică un teren și a declarat în prezența notarului, semnând contractul de vânzare-cumpărare pentru un preț fictiv.
Prin Ordonanța nr. 1346/P/2005 din 27 august 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus încetarea urmăririi penale întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, această soluție rămânând definitivă prin Rezoluția nr. 4439/2/II/2007 din 15 octombrie 2007 a Prim Procurorului Adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Referitor la infracțiunea de luare de mită pretins comisă de notarul public I.C., Curtea constată că din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu s-au identificat date sau elemente care să probeze existența elementelor constitutive ale infracțiunii reclamate de petent, simpla afirmație a persoanei vătămate că intimatul ar fi săvârșit acte de corupție cu prilejul autentificării contractului nu constituie un temei pentru tragerea la răspundere penală a acestuia.
Susținerea petentului că organul de urmărire penală nu a administrat suficiente probe pentru verificarea și dovedirea faptei reclamate nu poate fi primită, câtă vreme petentul nu arată în concret în ce au constat pretinsele acte de corupție săvârșite de notar, simpla sa bănuială nu este de natură să determine începerea urmăririi penale, neexistând nicio probă în acest sens care să formeze convingerea că se impune începerea urmăririi penale pentru fapte de corupție, cum în mod justificat a stabilit și procurorul.
Potrivit normelor procesual penale pentru a se începe urmărirea penală sunt necesare două condiții, prima condiție constă în existența acelui minim de date (informații) fie direct din sesizare fie din acte premergătoare care să permită organelor de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune de corupție și în al doilea rând să se constate inexistența vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. cu excepția celui de la lit. b1).
Or, în speță nu au fost evidențiate indicii sau împrejurări privind săvârșirea vreunui act de corupție, activitatea desfășurată de intimat s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii Notarilor Publici nr. 36/1995, a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară și a normelor de procedură civilă.
De altfel legalitatea autentificării contractului de vânzare-cumpărare în litigiu a fost verificată și de instanța civilă și prin Sentința civilă nr. 2027 din 28 februarie 2005 a Judecătoriei Ploiești acțiunea petentului de anulare a contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă ca neîntemeiată.
În faza actelor premergătoare ascultarea persoanei vătămate nu este obligatorie, procurorul efectuează actele de cercetare pornind de la aspectele sesizate în plângere și atunci când sunt necesare lămuriri poate să dispună ascultarea acesteia, dar în cauză s-a apreciat că nu este necesară luarea unei declarații.
Într-adevăr, petentul a solicitat în mod expres audierea sa în cauză, cererea fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 28 aprilie 2009 după ce se dispusese neînceperea urmăririi penale prin Rezoluția din 21 aprilie 2009 însă, așa cum s-a arătat în faza preliminară a cercetărilor, o atare declarație nu era obligatorie, nefiind prevăzută de dispozițiile procesual penale.
Așa fiind în raport de considerentele arătate, Curtea constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimatul făptuitor este legală și temeinică și în consecință plângerea petentului este nefondată și va fi respinsă, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., menținându-se ca legale și temeinice rezoluțiile adoptate de parchet.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva sentinței, în termen legal, petentul I.I. a declarat prezentul recurs.
Motivele de recurs au fost expuse cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul ales al petentului, fiind menționate în partea introductivă a deciziei.
În sinteză, recurentul - prin apărător ales - a susținut că rezoluția procurorului și, deopotrivă, sentința care a confirmat-o, sunt nelegale deoarece:
- procurorul nu ar fi administrat, practic, nici un fel de probe;
- nu a fost chemat de procuror pentru a fi audiat;
- notarul a întocmit actul de vânzare-cumpărare între G.V. și SC B.C. SRL fără a exista un mandat legal în acest sens.
În final, s-a solicitat casarea sentinței, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea dosarului la procuror „... în vederea unei urmăriri penale complete".
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
- este neîntemeiată critica referitoare la „neadministrarea de probe".
În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 52 din C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În respectarea acestor dispoziții legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 731/P/2008, care cuprinde înscrisurile cu relevanță juridică și probatorie pentru soluționarea plângerii penale.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale formulată de petiționar, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, fapta expusă în plângerea penală.
Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.
Pretinsa neefectuare a actelor de cercetare penală este o critică neîntemeiată întrucât, pe de o parte, organele judiciare penale nu au competența soluționării unor litigii de natură civilă, iar pe de altă parte, în cauză au fost efectuate acte premergătoare - ca acte prevăzute de Codul de procedură penală. Efectuarea actelor de cercetare penală propriu-zise (ca acte de urmărire penală), ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, din conținutul actelor premergătoare, nu ar fost constatată incidența unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.
- de asemenea, este neîntemeiată și critica referitoare la neascultarea petentului de către procuror.
Procedura efectuării actelor premergătoare nu prevede obligația ascultării persoanei care a formulat plângerea prealabilă, această ascultare devenind obligatorie numai în măsura în care actele premergătoare justificau începerea procedurii judiciare de cercetare penală a presupusului făptuitor al infracțiunii reclamate, ipoteză neregăsită în prezenta cauză.
- din actele dosarului întocmit de procuror se reține că petentul a formulat o plângere penală și cu privire la numiții M.P.I. și D.E. (Dosare nr. 2691/P/2002 și nr. 1346/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești) soluția dispusă fiind de neîncepere a urmăririi penale față de cele 2 persoane reclamate (rezoluție din data de 27 august 2007), și care a rămas definitivă în urma parcurgerii procedurii plângerii adresată procurorului ierarhic superior și, respectiv, instanței competente, inclusiv prin exercitarea recursului.
Prima observație este cea potrivit căreia petentul nu este persoană implicată (parte) în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G.V.D. și SC B.C. SRL, reprezentată prin numitul S.C., astfel încât este discutabilă calitatea procesuală de a invoca, sub aspect penal, pretinse fapte penale săvârșite în legătură cu aceste contract.
A doua observație constă în aceea că actele premergătoare efectuate, astfel cum s-a menționat anterior, nu au relevat indicii minime, în sensul legii, care să justifice presupunerea rezonabilă că notarul ar fi săvârșit fapte de corupție în legătură cu încheierea respectivului contract de vânzare-cumpărare.
La întocmirea respectivului act de vânzare-cumpărare de către notar a fost avută în vedere o procură („împuternicire"), validitatea acesteia și, pe cale de consecință, validitatea contractului de vânzare-cumpărare putând fi supusă, în condițiile legii civile, controlului judecătoresc.
În lipsa altor indicii temeinice sau probe, nemulțumirea petentului legată de prețul primit de el pentru imobil, prin comparație cu prețul obținut de alte persoane în urma vânzărilor ulterioare, nu este suficientă pentru a justifica concluzia că notarul ar fi săvârșit fapte de corupție.
În raport cu cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursul petentului urmează a fi respins ca nefondat
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar I.I. împotriva Sentinței penale nr. 154 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 16 martie 2010.