Hearings: May | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 996/2012

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 aprilie 2012.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 149 din data de 18 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 268/88/2011 inculpatul C.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. - art. 174 și art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen.

În conformitate cu art. 39 alin. (1) și alin. (2) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată, cu restul de 1.224 zile închisoare, din pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Tulcea, în pedeapsa mai grea de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 27 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Tulcea și dispune emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri.

S-a luat act de faptul că partea vătămată I.C.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea din 24 ianuarie 2011, verificat sub aspectul legalității și al temeiniciei la aceeași dată, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.C. pentru săvârșirea în stare de recidivă post-condamnatorie a unei infracțiuni de tentativă la omor deosebit de grav, în stare de provocare, prevăzută de art. 20 – art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 73 lit. b) C. pen.

S-a arătat prin actul de acuzare că inculpatul se afla începând cu data de 24 iunie 2003 în Penitenciarul Tulea în executarea unei pedepse de 9 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 27 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Tulcea, definitivă prin decizia penală nr. 4419 din 18 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea mai multor infracțiuni printre care și a unei alte infracțiuni de omor calificat, pedeapsa fiind rezultată din contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente. La data de 18 august 2009, aflându-se în curtea Penitenciarului, pe fondul unui conflict cu partea vătămată I.C.I., (care la rândul său l-a lovit în repetate rânduri) i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un corp ascuțit, provocându-i leziuni care i-au pus viata în pericol.

S-a arătat prin actul de acuzare că împrejurarea ce se impune a fi reținută ca circumstanță atenuantă a rezultat din datele de anchetă și din confruntarea dintre inculpat și partea vătămată, astfel încât, faptul că l.C.I. a aplicat lovituri repetate inculpatului, a fost de natură a-i genera acestuia din urmă o suficientă stare de tulburare sub imperiul căreia, având în vedere și profilul psihologic al inculpatului, acesta a comis infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav.

În cauză au fost audiați inculpatul, partea vătămată și martorii C.D., M.C., B.V.D. și T.M.

Partea vătămată l.C.I. a susținut că nu are pretenții civile față de inculpat și că nu își mai amintește - datorită timpului ce a trecut de la data comiterii faptei - împrejurările exacte în care a fost agresat.

Prin declarația dată în cursul urmăririi penale partea vătămată a descris modul în care a fost agresat de către inculpat, negând existența vreunei provocări din partea sa.

Totuși, martorul B.V.O., agent principal în cadrul Penitenciarului Tulcea, a declarat: „(...) la un moment dat l-am văzut pe l.C.I. împingându-l pe C.C. în timp ce se aflau față în față. C.C. a căzut și s-a rănit la nivelul feței, după care s-a ridicat. L.C.I. s-a ridicat, C.C. l-a atacat lovindu-l din spate".

Fiind audiat, inculpatul a arătat că la data de 18 august 2009, aflându-se în curtea de plimbare a Penitenciarului Tulcea a fost lovit de partea vătămată l.C.I. cu pumnul, de două ori. Datorită acestor lovituri, s-a simțit amețit, motiv pentru care a fost ajutat să se așeze pe o bancă. În acest timp, observând că partea vătămată se apropie de el, a considerat că intenționează să îl lovească din nou, așa încât a luat de pe jos o lingură și i-a aplicat mai multe lovituri.

Situația de fapt descrisă de inculpat nu a rezultat din probele administrate în cauză.

În cursul urmăririi penale, a fost întocmit raportul medico-legal din 16 decembrie 2009 din examinarea căruia a rezultat că l.C.I., în vârstă de 33 de ani prezintă cicatrici liniare ale scalpului occipital, în regiunea cervicală posterioară, pe fața laterală și antero-laterală a hemitoracelui stâng, pe linia medio-costal stângă, care pot fi urme/semene ale unor plăgii tăiate și/sau înjunghiate (operate) complet vindecate prin cicatrizare, fără complicații, pentru care a beneficiat de asistență medicală de urgență și de specialitate la chirurgie, unde a fost spitalizat cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă abdominală superficială", fiind operat de urgență.

Plăgile descrise în documentația medicală a cazului au putut fi produse prin lovire din mai multe direcții cu și/sau de corp(uri) cu vârf și/sau lamă ascuțite, posibil cuțit(e), cu o lățime la nivelul penetrării pielii de aproximativ 0.7-1,5 cm, cu profil exact al lamei care nu poate fi apreciat doar în baza aspectului cicatricelor, acestea fiind posibil distorsionate iatrogen. Leziunile au putut fi cauzate la data de 18 august 2009. Plaga toracelui a fost profundă, cu lezarea pleurei și constituirea unui pneumotorax stâng. Viața sus-numitului a fost pusă în primejdie. A necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale

De asemenea, a fost efectuată și o expertiză psihiatrică în ceea ce-l privește pe inculpat, prin raportul din 6 decembrie 2010 al Institutului Național de Medicină Legală „M.M." București, stabilindu-se că numitul C.C. prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip antisocial. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale". Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că inculpatul C.C. și partea vătămată I.C.I. se aflau în august 2009 în Penitenciarul Tulcea, în executarea unor pedepse cu închisoarea. Inculpatul se afla în executarea unei pedepse rezultate din contopirea pedepselor aplicate pentru mai multe infracțiuni, printre care și o infracțiune de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/2005 a Tribunalului Tulcea.

Între inculpat și partea vătămată preexista o stare conflictuală deoarece, anterior altercației din 18 august 2009, a izbucnit un conflict între inculpat și un alt deținut aflat în aceeași cameră. În acest conflict a intervenit și partea vătămată I.C.I. pentru a-l despărți pe C.C. de R.C. Urmare a incidentului dintre cei doi, s-a intervenit de către personalul de supraveghere a Penitenciarului Tulcea, fiind luată măsura mutării din cameră a lui C.C. și, de asemenea, s-au luat măsuri administrative de către comisia de disciplină a Penitenciarului Tulcea. Primul conflict între R.C. și I.C.I. pe de o parte, și învinuitul C.C., pe de altă parte, a avut loc cu vreo patru luni anterior datei de 18 august 2009, între timp C.C. fiind mutat și transferat la o altă unitate de detenție. La întoarcere, inculpatul a fost repartizat în aceeași cameră cu R.C.

La câteva zile după readucerea lui C.C. în Penitenciarul Tulcea, a reizbucnit starea de conflict dintre acesta și R.C., în final ajungându-se la violență. Când R.C. și C.C. s-au luat la bătaie, I.C.I. a intervenit și el, lovindu-l pe C.C. În ziua următoare, după ce s-a procedat la separarea persoanelor private de liberate, în curtea de plimbare a Penitenciarului Tulcea, I.C.I., conform declarației lui C.C., a venit și l-a lovit pe acesta, fiind despărțiți de cadrele de supraveghere.

În ziua următoare, cea de 17 august 2009, cele două persoane private de libertate s-au reîntâlnit în curtea de plimbare, însă de această dată nu a avut loc nici un conflict, pentru ca pe data de 18 august 2009, când C.C. a revenit în curtea de plimbare, l.C.I. a venit din nou să îl atace, moment în care C.C., având asupra sa o coadă de lingură ascuțită a început să îi aplice lovituri: prima în regiunea capului, după care din lateral, vizând zona toracelui.

Ulterior și-au făcut apariția cadrele de supraveghere care i-au separat, iar l.C.I. a fost transportat în final la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, cu diagnosticul „multiple plăgi înjunghiate".

Instanța de fond a constatat că în drept, fapta inculpatului C.C., care la 18 august 2009 i-a aplicat părții vătămate l.C.I. mai multe lovituri cu un corp ascuțit, provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol, în condițiile în care inculpatul a mai fost condamnat pentru o altă infracțiune de omor calificat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 – art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Din declarațiile martorilor audiați, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, coroborate cu declarațiile inculpatului, instanța consideră că rezultă suficiente elemente de fapt care justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Din conduita inculpatului, manifestată pe tot parcursul procesului penal, instanța a considerat că acesta nu a manifestat regret pentru fapta comisă și pentru urmările ce s-ar fi putut produce.

Împotriva sentinței primei instanțe, inculpatul C.C. a formulat apel, prin care a criticat modalitatea de realizare a individualizării pedepsei, solicitând ca, prin desființarea în parte, să se dea o eficiență mai mare circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 C. pen.

Prin decizia penală nr. 110/A din 27 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul C.C. împotriva sentinței penale nr. 149 din 18 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 268/88/2011.

Pentru a decide astfel Curtea de Apel a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat în forma tentativei prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) cât și art. 73 lit. b) C. pen.

Inculpatul audiat fiind, a arătat că la data de 18 august 2009 a fost lovită de partea vătămată l.C.I. cu pumnul de două ori în timp ce se plimba în curtea Penitenciarului Tulcea. Ca urmare a loviturilor primite, inculpatul s-a simțit amețit, situație în care s-a așezat pe o bancă.

În acest moment a observat că partea vătămată se apropie de el și, considerând că intenționează să-l lovească din nou, a luat de pe jos o lingură și a aplicat mai multe lovituri.

Din actul medico-legal aflat la dosarul de urmărire penală, rezultă că partea vătămată a suferit mai multe leziuni dar și o plagă înjunghiată toracică, penetrantă, pneumotorax parțial stâng, fiind operat de urgentă.

Întrucât plaga toracelui a fost profundă și pleura a fost lezată viața sus numitului a fost pusă în primejdie și au fost necesare pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. De menționat că, inculpatul se afla în executarea unei pedepse de 9 ani și 6 luni închisoare (printre care și infracțiunea de omor calificat), astfel că s-a dispus expertizarea medico-legală psihiatrică de către Institutului Național de Medicină Legală „M.M." București. Concluziile acestei expertize au fost ca inculpatul C.C. prezintă:

- tulburare de personalitate de tip antisocial.

- păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care estecercetat.

Limitele de pedeapsă prevăzute pentru textul incriminator sunt de la 7,6 la 12,6 închisoare.

Corect instanța de fond a reținut și disp.art. 37 lit. a) - recidiva postcondamnatorie cât și art. 73 lit. b) C. pen. - scuza provocării.

Ca urmare a scuzei provocării efectul a fost că instanța de fond a aplicat o pedeapsă sub limita minimă a textului incriminator.

În conformitate cu disp. art. 72 C. pen. la individualizarea pedepselor se ține seama de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ori, modalitatea în care inculpatul a conceput și realizat fapta, concretizează un grad ridicat de pericol social chiar dacă s-a reținut și scuza provocării. Inculpatul a lovit partea vătămată cu un obiect apt a produce moartea cât și o zonă vitală.

Inculpatul trebuia și putea să evite conflictul cu partea vătămată mai ales că se afla în executarea unei pedepse pentru același gen de infracțiune.

Așadar, datele personale ale inculpatului nu pot determina reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond, această pedeapsă fiind necesară pentru luarea unor măsuri de reeducare pe o perioadă lungă de timp.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea deciziei penale și rejudecând, să se reducă pedeapsa aplicată acestuia prin acordarea unei eficiente sporita circumstanței atenuante a provocării și aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, la termenul din data de 3 aprilie 2012, în fața instanței de recurs, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și să se realizeze aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului Înalta Curte analizând incidența dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. în prezenta cauză, constată că cererea de aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În cauză, se constată că cercetarea judecătorească a început la data de 18 mai 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. La termenul din data de 18 mai 2011, în fața instanței de fond inculpatul nu a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. ci, din contră a refuzat să comunice cu completul de judecată.

Pe de altă parte, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei. Susținerile procurorului cum că această infracțiune este exceptată de la beneficiul dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. fiind sancționată cu detențiunea pe viață nu pot fi primite întrucât numai infracțiunea în forma consumată este sancționată cu detenția pe viață nu și tentativa la această infracțiune care are un regim sancționator distinct prevăzut în art. 21 alin. (2) C. proc. pen.

Așa fiind, se constată că în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., instanța de recurs neputând lua act de poziția procesuală a inculpatului.

În ce privește proporționalitatea pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului, aspect în legătură cu care au fost formulate critici, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că instanța de fond a respectat toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Față de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului Înalta Curte constată că s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, coborâră sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. - scuza provocării, având ca și consecință reducerea pedepsei sub limita minimă a textului incriminator.

De asemenea modalitatea în care inculpatul a conceput și realizat fapta, concretizează un grad ridicat de pericol social chiar dacă s-a reținut și scuza provocării, precum și datele personale ale inculpatului nu pot determina reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond, această pedeapsă fiind necesară pentru luarea unor măsuri de reeducare pe o perioadă lungă de timp.

Ca urmare, apreciind că pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel a fost corect individualizată, fiind aptă să realizeze reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte constată că nu se impune reducerea pedepsei.

Așa fiind în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 110/P din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 aprilie 2012.