Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 162 din 16 septembrie 2002, Tribunalul Bihor a respins contestația la executare formulată de condamnatul V.T.
S-a reținut că, prin sentința penală nr. 71/1996 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia nr. 1434/1997 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, contestatorul a fost condamnat la 14 ani închisoare pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Prin contestația la executare formulată, condamnatul a solicitat audierea a doi martori în vederea stabilirii corecte a stării de fapt și a încadrării juridice a faptei.
Motivele invocate de condamnat, nu privesc însă un incident ivit în cursul executării pedepsei, în sensul dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., ci o problemă de fond și anume încadrarea juridică, ce nu poate fi rezolvată pe această cale.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 224/ A din 14 noiembrie 2002, a respins apelul declarat de către contestator împotriva hotărârii instanței de executare, ca nefondat, cu motivarea că în mod corect prima instanță a apreciat în sensul neîndeplinirii în cauză a cerințelor art. 461 C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul a declarat recurs, reiterând motivele contestației la executare.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., reglementând cazurile în care se poate contesta executarea unei hotărâri penale, contestația la executare are caracterul unui procedeu jurisdicțional care nu privește legalitatea și temeinicia hotărârii penale puse în executare ci nelegalități ivite ca urmare a punerii în executare.
Ca atare, acestui procedeu pus la îndemâna părții vătămate prin executarea unei hotărâri penale nu i se poate acorda natura juridică a unei căi de atac având ca finalitate declanșarea unui control jurisdicțional și înlăturarea consecințelor eventualelor erori de judecată, cu referire la fondul cauzei.
Așadar, cum prin contestația la executare formulată, contestatorul viza soluționarea unei probleme de fond, în mod judicios instanțele au reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 461 C. proc. pen.
Așa fiind, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse nici unuia din cazurile de casare reglementate de legea procesuală penală.
În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către contestatorul V.T. care, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de condamnatul V.T. împotriva deciziei nr. 224 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2003.