Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 402 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul A.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., modificat prin O.U. nr. 207/2000, cu aplicarea prevederilor art. 13 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor art. 83 C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 93 din 26 iunie 2001, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate timpul arestării preventive de la 26 iunie 2001 și până la punerea sa în libertate.
S-a luat act că părțile vătămate Spitalul orășenesc Găești și S.I. nu s-au constituit părți civile.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.214.764 lei cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda legală, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București, reprezentând ½ din cheltuielile efectuate cu spitalizarea victimei B.A.R. și la plata sumei de 7.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 25 noiembrie 2000, la discoteca organizată în satul Gherghițești, județul Dâmbovița, victima B.A.R., aflată în stare de ebrietate, a provocat mai multe incidente, unul dintre acestea consumându-se față de martorul A.M.M. pe care l-a amenințat că îl va tăia.
Ulterior, la discotecă a venit și inculpatul A.D. care a aflat despre cele întâmplate între victimă și fratele său.
În momentul în care B.A.R. se afla afară, în fața discotecii, fiind implicat în alt scandal, l-a văzut pe inculpat și, în momentul în care s-a repezit la el și l-a prins cu mâinile de piept, acesta l-a împins.
Victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de pietrele aflate în curte.
B.A.R. a fost spitalizat, decedând pe data de 29 noiembrie 2000, în urma traumatismului vertebro-medular, cu fractură de coloană vertebrală și cu producerea unei insuficiențe cardio-respiratorii acute pe care le-a suferit (raport medico-legal de necropsie nr. A3/1933/13 februarie 2001 al Institutului de medicină legală Prof. Dr. Mina Minovici București.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a denunțului, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, acte medicale și medico-legale, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 220 din 20 mai 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a desființat în parte sentința penală și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 și art. 76 aliniat penultim C. pen., de la 2 ani la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
S-a dispus înlăturarea dispozițiilor art. 81, art. 13, art. 82 și art. 83 C. pen. și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Instanța de control judiciar a apreciat că atitudinea inculpatului A.D. a fost agresivă în condițiile date, victima aflându-se într-o stare prea avansată de ebrietate, astfel că nu se justifică nici cuantumul pedepsei aplicate acestuia și nici suspendarea executării ei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul A.D.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reindividualizarea pedepsei aplicate prin stabilirea acesteia spre limita minimă prevăzută de textul incriminator, respectiv 5 ani închisoare.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanța de apel a făcut o apreciere corectă a împrejurărilor de fapt în care s-a comis infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., de către inculpatul A.D. și a transpus în mod judicios aceste date în procesul de individualizare a pedepsei, dând eficiența cuvenită dispozițiilor art. 72 C. pen.
Este neîndoios că victima a avut un comportament violent și, prin atitudinea sa, i-a provocat inculpatului o stare de puternică tulburare care i-a determinat reacția agresivă.
Comportamentul inculpatului trebuie judecat și sancționat în contextul concret al comiterii faptei și prin raportare la datele de personalitate ale acestuia: avea 20 ani la data săvârșirii faptei și, în afara propriei persoane, victima fusese agresivă și față de fratele său, ceea ce în opinia imatură a inculpatului aflat într-un mediu în care dorea să-și păstreze prestigiul, necesita o ripostă.
Pentru aceste considerente, Curtea consideră că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului este îndestulătoare și de natură să asigure, atât reeducarea acestuia, cât și prevenția generală.
Inculpatul A.D. a recunoscut săvârșirea faptei. Nu are antecedente penale și, în prezent, este student, astfel că există toate motivele de a aprecia că pedeapsa aplicată va constitui un mijloc de coerciție și formare socială a sa.
Cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare confirmă interpretarea judicioasă potrivit căreia pierderea unei vieți omenești în condiții de violență primește întotdeauna riposta fermă a justiției, ripostă care însă nu poate opera în afara condițiilor concrete în care s-a comis fapta și a aprecierii periculozității sociale a inculpatului.
Așa fiind, Curtea urmează să respingă recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul A.D.
Inculpatul A.D. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței penale pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.
Temeiul juridic al recursului inculpatului îl constituie dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Pedeapsa aplicată inculpatului A.D. de către instanța de apel corespunde în mod temeinic cerințelor articolului 72 C. pen., privind criteriile generale de individualizare și asigură realizarea scopului punitiv-preventiv al sancțiunii penale prevăzut de articolul 52 C. pen.
Aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus și suspendarea executării acesteia ar goli de conținut textele de lege arătate mai sus și ar fi inoportună în raport cu pericolul social concret al infracțiunii în urma săvârșirii căreia o persoană și-a pierdut viața.
Atitudinea agresivă a inculpatului care a ignorat împrejurarea evidentă a stării de ebrietate în care se afla inculpatul și care a căutat prilejuri de a se afla în apropierea victimei, pricinuind posibilitatea contactului fizic direct a fost corect apreciată de instanța de apel și s-a regăsit în mod judicios în operațiunea de individualizare efectuată, atât în durata pedepsei aplicate, cât și în modul de executare a acesteia, prin privare de libertate.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă recursul inculpatului A.D. ca nefondat.
Constatând din oficiu că în cauză nu există alte motive de casare și văzând dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 220 din 20 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2003.