Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1431/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 20 din 18 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul Giurgiu a fost condamnat inculpatul S.N. la 15 ani închisoare, în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenție, s-a menținut starea de arest a acestuia și s-a dedus prevenția de la 26 octombrie 2001, la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 14.044 kg opium, ce se află depusă la I.G.P.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut faptul că la data de 26 octombrie 2001, în jurul orei 03,00, la P.C.T.F. Giurgiu s-a prezentat, pentru a intra în România, inculpatul S.N., conducând autotirul marca I.

Înainte de începerea controlului vamal, organele vamale l-au întrebat pe conducătorul auto dacă posedă droguri, armament, muniții, materiale explozive ori radioactive și alte asemenea bunuri interzise la deținere, iar acesta a declarat că în cabină și în lăzile exterioare posedă bunuri personale, iar în remorcă (sub sigiliu) bunuri conform documentelor de însoțire a mărfii.

La controlul fizic al mijlocului de transport, s-au descoperit în capitonajul cabinei, deasupra parbrizului, în zona centrală, accesul făcându-se prin interiorul torpedoului din partea superioară dreapta, prin îndepărtarea peretelui despărțitor stâng, un număr de 17 batoane ambalate în staniol și scotch de culoare maronie, ce conțineau o substanță sub formă de pastă, de culoare maronie.

Această substanță a fost testată cu trusa Narcotest și a reacționat ca fiind opium.

În urma cântăririi, a rezultat o masă brută de circa 14,800 kg cu ambalaj.

În cauză a fost efectuată o constatare tehnico-științifică al cărui rezultat s-a concretizat în raportul nr. 169622 din 29 octombrie 2001, în care s-a concluzionat că proba analizată este opium.

Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul, pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare, în raport de pericolul social al faptei săvârșite și de circumstanțele sale personale.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 341 din 18 iunie 2002, a respins apelul ca nefondat, reținându-se că pedeapsa aplicată este just individualizată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, critica vizând individualizarea pedepsei.

Examinând cauza în raport de motivul invocat, cât și din oficiu, constată că recursul este nefondat.

Pericolul social al infracțiunii de trafic de droguri, cantitatea mare găsită în autovehiculul condus de inculpat, lipsa de sinceritate a inculpatului înainte de începerea controlului vamal (instanța de apel a reținut sinceritatea inculpatului) nu justifică reducerea pedepsei aplicate inculpatului care oricum este orientată la limita minimului special prevăzut de lege.

Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.N.

Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive la zi și inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva deciziei penale nr. 341 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 26 octombrie 2001, la 20 martie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Onorariul pentru interpretul de limba arabă, se va plăti din fondul Curții Supreme de Justiție.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2003.