Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 436 din 23 noiembrie 2001 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc definitivă prin neapelare a condamnat pe inculpatul H.L. la 2 ani și, respectiv, 3 ani închisoare pentru infracțiunile silvice prevăzute de art. 97 alin. (1) și (3) și art. 98 alin. (1) și (3) C. silvic.
În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, iar în baza art. 81 din același cod, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 5 ani.
S-a reținut că, în ultima decadă a lunii noiembrie 2000, inculpatul a tăiat fără drept 8 arbori dintr-o zonă împădurită aflată în administrarea Consiliului local al comunei Lueta, pe care și i-a însușit. Volumul masei lemnoase tăiate și sustrase de inculpat a fost de 19,551 mc, reprezentând 27.223.034 lei.
Împotriva hotărârii sus menționate în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și 71 teza I C. proc. pen. Procurorul General a declarat recurs în anulare, considerând că s-a stabilit o greșită încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpat, și drept urmare aplicarea unor pedepse cu alte limite decât cele prevăzute de lege.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 26 din 24 aprilie 1996, tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept de arbori, pueți sau lăstari din fondul forestier național sau de pe terenurile cu vegetație forestieră prevăzute de art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de 2 ani se pedepsea cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
Când fapta avea ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa era, conform alin. (3) al aceluiași articol, închisoare de la 2 la 7 ani.
Acest text de lege a fost însă modificat prin O.G. nr. 96 din 27 august 1998, privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier, aprobată prin Legea nr. 141 din 23 iulie 1999 (M.Of., nr. 23/24.01.2000).
În noua reglementare, art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 96 din 27 august 1998, prevede că tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, din păduri, indiferent de forma de proprietate, de arbori și lăstari, de către proprietari, deținători sau oricare altă persoană, dacă volumul masei lemnoase astfel extrase este de peste 5 metri cubi sau dacă volumul acesteia este sub această limită, iar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de 2 ani, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
În cauză, fapta de tăiere fără drept a arborilor fiind comisă în luna noiembrie 2000, instanța era obligată să dea eficiență principiului activității legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. și să constate că încadrarea juridică a acesteia este prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 96/1998 aprobată prin Legea nr. 141/1999, iar nu cea prevăzută de art. 97 alin. (1) și (3) din Legea nr. 26/1996.
Acest aspect, pe lângă acuratețea juridică impusă unei hotărâri judecătorești, prezintă importanță, deoarece limitele de pedeapsă prevăzute de O.G. nr. 96/1998 sunt sensibil reduse față de Legea nr. 26/1996.
În acest context, individualizarea pedepsei ar fi trebuit circumscrisă sancțiunii prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii faptei, iar nu celei existente într-o lege inaplicabilă.
Pe de altă parte, potrivit art. 37 lit. b) C. pen., există recidivă postexecutorie când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Pe de altă parte din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 238 din 28 februarie 1996 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă în a cărei executare a fost arestat de la 19 februarie 1997, la 15 septembrie 1998, fiind eliberat condiționat, având un rest neexecutat de 337 zile.
Cum faptele deduse în prezent judecății au fost săvârșite în luna noiembrie 2000, după considerarea ca executată, la 18 august 1999, a pedepsei anterioare, instanța trebuia să constate că, în speță, erau incidente și dispozițiile care reglementează recidiva postexecutorie.
În această situație instanța trebuia să schimbe încadrarea juridică din art. 97 alin. (1) și (3) C. silvic, în art. 31 alin (1) din O.G. nr. 96/1998 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și din art. 98 alin. (1) și (3) C. silvic în art. 98 alin. (1) și (3) C. silvic, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Potrivit art. 81 instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă, infractorul nu a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de situația când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 38, și se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată, conform art. 81 alin. (2) C. pen., și în caz de concurs de infracțiuni, doar dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 2 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c).
Nesocotind aceste reglementări legale, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată pentru cele două infracțiuni concurente, deși depășea limita de 2 ani impusă în astfel de situații, iar inculpatul așa cum am arătat a fost anterior condamnat la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni.
În consecință admițându-se recursul în anulare se vor înlătura dispozițiile art. 81 C. pen., dispunându-se conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 436 din 23 noiembrie 2001 a Judecătoriei Odorheiul Secuiesc, privind pe inculpatul H.L.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat și modalitatea de executare a pedepsei aplicate.
Descontopește pedeapsa de 3 ani închisoare în pedepsele componente.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din art. 97 alin. (1) și (3) C. silvic, în art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 96/1998 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și din art. 98 alin. (1) și (3) C. silvic, în art. 98 alin. (1) și (3) C. silvic, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul H.L. la câte 2 ani respectiv 3 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Înlătură dispozițiile art. 81 C. pen.
Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2003.