Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 291 din 2 aprilie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul F.M.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
A fost dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 13 noiembrie 2001 până la 2 aprilie 2002, menținându-se starea de arest. S-a constatat că prejudiciul a fost acoperit prin restituire. A fost respinsă cererea părții vătămate privind pretențiile civile de 500 mărci germane, ca nefondată.
În considerentele hotărârii, tribunalul a reținut că în ziua de 13 noiembrie 2001, partea vătămată se afla împreună cu prietenul său, cetățeanul turc K.Y. în apropierea magazinului A.E., lângă un autoturism, unde discutau și intenționau să-și noteze adresele. Partea vătămată a scos portofelul și l-a pus pe capota autoturismului, în timp ce cetățeanul turc avea o convorbire telefonică, ținând telefonul mobil cu mâna stângă. În timp ce partea vătămată V.I. vroia să-i dea niște acte cetățeanului turc și ținea mâna stângă pe portofelul pus pe capota mașinii, un tânăr neidentificat a smuls telefonul mobil din mâna cetățeanului turc și a fugit.
Când cetățeanul turc a strigat că i s-a furat telefonul, partea vătămată s-a uitat în direcția în care fugise agresorul și a intenționat să pună în buzunar portofelul. În acest moment, un alt individ, identificat ulterior ca fiind inculpatul F.M.A., i-a smuls portofelul de sub mână și a fugit. Partea vătămată a început să-l urmărească pe agresor și l-a prins cu ambele mâini de haina de piele cu care era îmbrăcat. Inculpatul a încercat să scape spunând că nu este vinovat și că este agresat. Partea vătămată nu i-a dat drumul inculpatului, care a mers târâș 5-6 metri, timp în care inculpatul i-a luxat degetele de la ambele mâini. La un moment dat, inculpatul a reușit să scape și a fugit, fiind prins, la strigătele părții vătămate, de doi jandarmi care se aflau de serviciu la Școala Floreasca. În urma percheziției corporale efectuate asupra inculpatului a fost găsit portofelul sustras și a fost restituit părții vătămate, care nu s-a constituit parte civilă în timpul cercetării penale. În instanță, prin declarația din 8 ianuarie 2002, partea vătămată a pretins obligarea inculpatului la plata sumei de 500 mărci germane pentru cele 4 zile pe care le-a pierdut prezentându-se în fața autorităților, recunoscând că prejudiciul a fost integral acoperit prin restituirea portofelului. Aceste pretenții au fost respinse de instanță.
Prin decizia penală nr. 279 din 22 mai 2002, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței menționate.
Curtea de apel a reținut că încadrarea juridică a faptei inculpatului în infracțiunea de tâlhărie în forma calificată este corectă, pentru că inculpatul a folosit violența împotriva părții vătămate, lezându-i degetele de la ambele mâini, în încercarea sa de a păstra bunul sustras și de a-și asigura scăparea, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. e) C. pen.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs invocând cazurile prevăzute de art. 3859 pct. 17 (când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică) și pct. 14 (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege).
Astfel, a susținut că încadrarea corectă a faptei sale este aceea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. e) C. pen., iar nu de tâlhărie în forma calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) din același cod. Ca urmare a solicitat și reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat sub ambele aspecte.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
Or, în speță, inculpatul a folosit violența atât pentru însușirea bunului pe care l-a smuls din mâna părții vătămate, cât și pentru păstrarea bunului și pentru a-și asigura scăparea, luxând degetele acesteia de la ambele mâini.
În aceste condiții, este evident că încadrarea faptei inculpatului în infracțiunea de tâlhărie este corectă, nefiind vorba doar de furt, ci de furt săvârșit cu violență, în condițiile art. 211 C. pen.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de instanțe potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite și de persoana infractorului.
Pentru aceste motive, Curtea urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 noiembrie 2001 la zi (21 martie 2003).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M.A. împotriva deciziei penale nr. 279 din 22 mai 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 noiembrie 2002 la 21 martie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2003.