Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația introdusă la Tribunalul București, condamnatul P.I.D. a solicitat să se facă aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv, O.U.G. nr. 207/2000, cu consecința reducerii pedepselor de câte 10 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr. 350 din 30 iunie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.
A susținut contestatorul că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare mai sus-menționată, prin O.U.G. nr. 207/2000 a Guvernului României s-a modificat art. 146 C. pen., în sensul că prin „consecințe deosebit de grave” se înțelege o pagubă mai mare de 1.000.000.000 lei, iar prin Legea nr. 456/2001 de aprobare a ordonanței arătate, plafonul valoric a fost majorat la 2.000.000.000 lei, astfel că, în prezent, încadrarea juridică a faptelor de înșelăciune este în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu limite de pedepse între 3 și 15 ani.
Prin sentința penală nr. 545 din 13 septembrie 2001, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă cererea condamnatului, reținându-se că o asemenea cerere nu îndeplinește cerințele art. 461 alin. (1) C. proc. pen.
Apelul condamnatului a fost respins de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 634 din 22 noiembrie 2001.
Prin decizia nr. 1372 din 14 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul condamnatului, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, reținând că, atâta timp, cât este permisă aplicarea, în anumite condiții, a legii penale mai favorabile și în cazul pedepselor definitive, este evident că soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă este contrară legii.
Rejudecând cauza, Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 974 din 24 octombrie 2000, a respins ca nefondată, contestația formulată de condamnat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în raport de maximul special al pedepsei prevăzut de legea mai favorabilă și de dispozițiile art. 15 C. pen., avându-se în vedere gravitatea infracțiunilor, dedus din modul de operare și cuantumul prejudiciului și persoana condamnatului care a mai fost condamnat, fiind recidivist, contestația apare ca nefondată.
Apelul declarat de condamnat a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 783 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recurs de către condamnat, susținându-se că sunt netemeinice și nelegale, deoarece instanțele trebuiau să admită contestația și să reducă pedepsele.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că, prin noua încadrarea juridică a faptelor de înșelăciune comise de condamnat nu i se mai pot reține „consecințele deosebit de grave” prevăzute în art. 215 alin. (5) C. pen.
Însă, potrivit art. 14 C. pen., este obligatorie aplicarea legii penale mai favorabile, când maximul special al legii mai favorabile este mai mare decât pedeapsa aplicată, caz în care se reduce obligatoriu pedeapsa la nivelul maximului prevăzut de noua lege.
În cazul condamnatului contestator, maximul special al legii mai favorabile este mai mare decât pedepsele aplicate.
Instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 15 C. pen., deoarece aplicarea legii penale mai favorabile este facultativă și au ținut seama de infracțiunile comise, conduita condamnatului, perioada efectiv executată și cuantumul mare al prejudiciului, apreciind că nu se impune în cauză reducerea pedepselor aplicate.
Motivul de casare invocat nefiind fondat și cum alte cauze de casare, susceptibile de a fi invocate din oficiu nu se constată, recursul condamnatului urmează a fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.I.D. împotriva deciziei penale nr. 783 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2003.