Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 70 din 27 iunie 2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul I.C. la 16 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. a) și i) din același cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen.
Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata, către partea vătămată, a sumelor de câte 200.000 lei cu titlu de prestație periodică pentru fiecare din cei 4 (patru) minori rămași de pe urma decesului victimei, obligația întinzându-se de la rămânerea definitivă a hotărârii până la majoratul fiecăruia.
Prin aceeași hotărâre, s-a mai dispus, în ce privește plângerea părții vătămate R.T., disjungerea și, deci, trimiterea spre soluționare, la Judecătoria Oltenița, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., faptă în sarcina lui I.F.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt.
În noaptea de 31 martie 2002, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, amintindu-și că în zonă a auzit, din zvon public, că unii tineri și-au propus să-i bată fiii, în intenția de a sta de vorbă cu aceștia, și-a îmbarcat copiii într-o autoutilitară și s-a deplasat la discoteca din centrul localității Curcani, județul Călărași.
Negăsindu-i pe cei bănuiți, inculpatul a băut alcool în compania lui V.G., cunoscut întâlnit în local, cu acesta însă, la un moment dat, s-a certat și s-au lovit, diferendul fiind aplanat de administratorul barului.
După un timp, sesizând că V.G., însoțit de R.T., au părăsit localul, inculpatul, la volanul autoutilitarei, i-a depășit pe cei doi și hotărându-se să-l bată pe V.G., a întors vehiculul și a oprit în dreptul lor.
Fiul inculpatului, I.F., intuind ceea ce urma să facă tatăl lui, l-a văzut luând din mașină o bară din fier, cu ea lovindu-l pe V.G.
Deși acesta s-a prăvălit la pământ, inculpatul a continuat să-l lovească cu picioarele, iar după ce i-a mutat trupul la partea din față a vehiculului, l-a lovit în cap cu aceeași bară.
Între timp, minorul I.F., pentru a-l alunga pe R.T., l-a lovit cu pumnii și picioarele, acesta, după ce s-a îndepărtat, alertându-i pe unii consăteni întâlniți.
Un grup dintre aceștia, veniți la mașină înarmați cu scânduri luate din garduri, l-au pus pe fugă pe inculpat, dar nereușind să oprească vehiculul condus de acesta, i-au spart parbrizul.
Raportul de constatare medico – legală (autopsie), a reținut că moartea lui V.G. a fost violentă și ea s-a datorat dilacerării cerebrale, contuziei cerebrale și hemoragiei meningo – cerebrale consecutivă unui traumatism cranio – cerebro – toraco – lombar, cu multiple fracturi și rupturi de organe interne.
Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul și partea vătămată V.M.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 672 din 29 octombrie 2002, a admis apelurile declarate de parchet și de partea vătămată, a desființat sentința numai cu privire la latura civilă și l-a obligat pe inculpat să plătească prestația periodică cu începere de la data de 1 aprilie 2002 și până la încetarea stării de nevoie a fiecărui minor.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul și partea vătămată V.M.
În recursul declarat, parchetul a criticat hotărârile pentru greșita încadrare juridică a faptei, sens în care a susținut că aceasta este infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) din același cod, pentru netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului, considerată a fi prea blândă, precum și pentru nelegala soluționare a laturii civile, cu referire la datele până la care se întinde obligarea la plata prestațiilor periodice cuvenite minorilor, recurentul susținând că obligația subzistă până la împlinirea vârstei majoratului.
Partea vătămată recurentă a criticat hotărârile numai cu privire la soluționarea laturii penale, respectiv netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului și greșita condamnare numai a acestuia, în opinia sa fapta îndreptată împotriva vieții soțului ei, a fost săvârșită de mai mulți participanți.
Inculpatul și-a motivat recursul pe nelegala stabilire a situației de fapt, în cauză el fiind provocat să săvârșească fapta, precum și pe netemeinicia pedepsei, considerată a fi fost individualizată fără luarea în considerare a unor circumstanțe atenuante personale.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpat sunt fondate pentru considerentele ce urmează:
Premeditarea prevăzută în art. 175 lit. a) C. pen., ca agravantă a infracțiunii de omor, presupune realizarea a două cerințe, și anume: pe de o parte, luarea rezoluției trebuie să preceadă un oarecare timp activitatea materială, iar, pe de altă parte, această hotărâre, mai dinainte luată, trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire a infracțiunii, cum ar fi: culegerea și obținerea de informații, procurarea de mijloace materiale pentru acționare asupra celui sau celei spre care s-ar îndrepta fapta de pericol, pândirea acesteia, determinarea ei, în vreun fel, să vină în apropierea făptuitorului ș.a.
În cauză, inculpatul, deși a plecat de acasă cu intenția de a sancționa în vreun fel pe niște presupuși viitori atacatori ai copiilor lui, cărora nu le aflase numele, a consumat alcool în compania lui V.G., acesta nefigurând printre persoanele căutate de el, chiar s-au certat, iar agresiunea îndreptată împotriva lui, intempestivă, a fost urmarea rezoluției luate instantaneu, obiectul folosit aflându-se în vehicul, deci la îndemâna inculpatului.
Neexistând împrejurări concrete, dintre acelea ce pot caracteriza premeditarea, în cauză, deci, nu se poate face aplicarea agravantei prevăzută în art. 175 lit. a) C. pen.
Ca atare, pentru acest motiv, recursurile declarate de parchet și de inculpat fiind fondate, în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) din același cod.
În ce privește pedeapsa pentru infracțiunea reținută, în acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., fapta având grad ridicat de pericol social, ea fiind îndreptată împotriva vieții, valoare supremă ocrotită de legea penală, săvârșirea ei derulându-se fără ca victima să fi agresat în vreun mod inculpatul, iar loviturile aplicate ei fiind de intensitate și, deci, cu consecințe privind zone vitale, 16 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., se apreciază că vor corespunde scopului pedepsei astfel cum prevede art. 52 C. pen.
Privind motivul de recurs formulat de parchet în ce privește durata întinderii prestației periodice datorată de inculpat fiecărui copil minor rămas urmare decesului victimei, se rețin următoarele:
Potrivit art. 86 alin. (1) din C. fam., obligația de întreținere există între părinți și copii.
Alin. (3) al acestui text de lege, prevede că descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care el se află.
Alin. (2) al art. 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, act normativ în vigoare la data judecării cauzei, prevede că „persoana devine majoră la împlinirea vârstei de optsprezece ani”.
În virtutea acestor dispoziții, inculpatul este dator să plătească prestația periodică stabilită pentru fiecare din minorii victimei, până la împlinirea, de către ei, a vârstei majoratului, respectiv optsprezece ani.
Referitor recursului declarat de partea vătămată V.M., acesta este tardiv.
Conform art. 3853 C. proc. pen., termenul de declarare a recursului, este de 10 zile.
Alin. (2) al acestui text procedural penal, prevede că dispozițiile art. 363 – art. 365 privind data de la care curge termenul, se aplică în mod corespunzător.
Alin. (3) al art. 363 prevede că „pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.
În acest context, se reține că recurenta parte vătămată, la termenul de judecată 29 octombrie 2002, termen la care s-a pronunțat decizia instanței de apel, a fost prezentă personal.
Partea vătămată a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, la data de 18 noiembrie 2002, deci cu depășirea termenului legal, acelor de 10 zile.
În aceste condiții, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de partea vătămată va fi respins ca tardiv declarat.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpat fiind fondate, așa cum s-a detaliat, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi admise și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 672 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 70 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Călărași cu privire la încadrarea juridică dată faptei și la soluționarea laturii civile a cauzei, respectiv data până la care inculpatul datorează prestația periodică.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) și i) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen. și în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpatul I.C. la pedeapsa de 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Stabilește că inculpatul datorează plata prestației periodice până la majoratul fiecărui copil minor al victimei.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 2 aprilie 2002, la 25 martie 2003.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea vătămată V.M. împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe recurenta parte vătămată la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2003.