Asupra conflictului negativ de competență de față ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 648 R din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat întrerupt cursul justiției și în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen. a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru stabilirea instanței ce va continua judecata.
Pentru a pronunța această soluție s-a constatat că prin sentința penală nr. 1463 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie împotriva părții vătămate S.A.
S-a constatat că inculpatul e arestat în altă cauză.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului de partea civilă S.A.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, criticând-o ca netemeinică și nelegală și solicitând condamnarea inculpatului L.R.
Prin decizia penală nr. 179/A din 16 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Prin decizia penală nr. 2329 din 18 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul București formulat împotriva deciziei penale nr. 179/A din 16 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București, întrucât în hotărârea acesteia a fost preluată în totalitate motivarea primei instanțe, fără o analiză critică a motivelor de apel formulate de Parchet.
În rejudecare, Tribunalul București, prin decizia nr. 3/A din 08 februarie 2012, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 281 pct. 3 C. proc. pen. cu referire la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, a dispus declinarea soluționării căii de atac declarate de Parchet în favoarea Curții de Apel București.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, invocând dispozițiile art. 29 alin. (5) C. proc. pen. și solicitând sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce a și decis Curtea de apel prin decizia penală nr. 648/R din 29 martie 2012 a secției a II-a penală.
Înalta Curte, constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile privind întreruperea cursului justiției, ci cele privind conflictul negativ de competență prevăzut de art. 43 alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen., întrucât în cauză nu au fost emise opinii contradictorii la nivelul aceleiași instanțe cu privire la competența de soluționare a cauzei, ci Tribunalul București și Curtea de Apel București și-au declinat reciproc competența de a soluționa calea de atac împotriva sentinței penale nr. 1463 din 28 octombrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 5.
Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe, sentința penală nr. 1463 din 28 octombrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 5 a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Prin această lege au fost aduse modificări C. proc. pen. de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, așa cum este cazul apelului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorii, respectiv tribunalul militar, în alte cauze decât cele privind infracțiuni pentru care punerea în mișcare a acțiunii se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Aceste modificări au impus inserarea în cadrul legii a unor dispoziții tranzitorii ce se regăsesc în art. 24.
Din examinarea acestor norme tranzitorii rezultă că acestea se referă la trei chestiuni distincte: regimul căilor de atac, competența organelor judiciare și recursul în interesul legii.
În privința căilor de atac singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. 24, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.
În cauză, hotărârea primei instanțe fiind anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, ea rămâne supusă căilor de atac reglementate de lege la momentul pronunțării (apelul soluționat de Tribunal și recursul soluționat de Curtea de apel).
Dispozițiile alin. (4) din art. 24 conform cărora „în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile” sunt incidente doar în situația în care se derogă de la dispozițiile alin. (1) din același articol, în sensul că este casată sau desființată și hotărârea primei instanțe, în cazul în care se casează doar decizia pronunțată în apel, fiind incidente dispozițiile art. 1 al art. 24 din Legea nr. 202/2010.
De aceea, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanță căreia îi va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul L.R., în favoarea Tribunalului București, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.