Asupra cauzei de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1051 R din 24 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a constatat întrerupt cursul justiției și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru stabilirea instanței ce va continua judecata.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința penală nr. 886 din 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, au fost condamnați:
1. Inculpata C.S.G. la pedepsele: de 7 ani închisoare, în baza art. 189 alin. (2) C. pen., (parte vătămată A.M.); în baza art. 189 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare (parte vătămată O.C.); în baza art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., la 3 ani închisoare (părți vătămate C.D. și C.N.); în baza art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., la 3 ani închisoare (parte vătămată O.C.).
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final 7 ani 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 22 februarie 2003 la 31 martie 2003.
2. Inculpatul C.G.: în baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare (parte vătămată A.M.); în baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare (parte vătămată O.C.); în baza art. 215 alin. (1)-(3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare (părți vătămate C.D. și C.N.); în baza art. 215 alin. (1)-(3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare (parte vătămată O.C.); în baza art. 180 alin. (1) C. pen., la 2 luni închisoare (parte vătămată O.C.); în baza art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 1 an închisoare (parte vătămată A.M.); în baza art. 193 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 3 luni, în final 7 ani 3 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 22 februarie 2003 la 30 mai 2003.
3. Inculpata I.M.: în baza art. 189 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea de la 22 februarie 2003.
4. Inculpatul I.N.: în baza art. 189 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.; în baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea de la 22 februarie 2003.
5. Inculpatul T.P. la 3 ani închisoare, în baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
S-a luat act că părțile vătămate C.D. și C.N. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 14 alin. (3) lit. a) și art. 346 C. proc. pen., s-a dispus anularea unor înscrisuri, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998, 999 C. civ., au fost obligați inculpații C.S.G. și C.G., în solidar, la 60 RON către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență și la 574 RON către partea civilă Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998, 999 C. civ., au fost obligați inculpații C.S.G. și C.G., în solidar, la 30.000 RON daune morale către partea civilă Z.G.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998, 999 C. civ., au fost obligați inculpații C.S.G., C.G., I.N., I.M. în solidar, la 100.000 RON daune morale și 5351 RON daune materiale către partea civilă O.C.
S-au respins celelalte pretenții ale părților civile ca neîntemeiate.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 la data de 23 septembrie 2005 sub nr. 12987/302/2005 (12404/2005), petenta Z.G. a solicitat infirmarea ordonanței nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că ordonanța de soluționare a plângerii îndreptate împotriva soluției de netrimitere în judecată a fost semnată de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, iar conform art. 278 pct. 1 C. proc. pen., competent era să se pronunțe prim-procurorul acestei instituții și nu adjunctul. Totodată, a arătat că plângerea sa nu a fost luată în calcul, iar dosarul nu a fost studiat de procurorul adjunct în momentul în care a dat o soluție de respingere a plângerii, atâta timp cât din probele existente la dosar și chiar din declarațiile intimatei C.S.G. rezultă vinovăția tuturor intimaților, considerând astfel de ordonanța este nelegală și netemeinică.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2781 C. proc. pen.
La dosarul cauzei a fost atașat Dosarul nr. 1574/P/2003, cuprinzând lucrările efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și ordonanțele atacate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin ordonanța emisă la 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București în Dosarul nr. 1574/P/2003, s-a dispus:
- scoaterea de sub urmărire penală față de inculpații C.S.G. și C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, din materialul probator administrat în cauză nerezultând cu certitudine existența elementului material al laturii obiective și prevăzut de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, din materialul probator administrat în cauză nerezultând existența elementului intențional al laturii obiective;
- scoaterea de sub urmărire penală față de învinuiții I.N., I.M., S.M. și P.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 189 alin. (2) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii lipsind elementul material al laturii obiective;
- scoaterea de sub urmărire penală față de inculpații C.S.G. și C.G. și învinuiții I.N., I.M., S.M. și P.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât în cauză nu a fost săvârșită niciuna din modalitățile prevăzute de lege ca element material al laturii obiective;
- scoaterea de sub urmărire penală față de învinuitul T.P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind elementul intențional al laturii subiective;
- neînceperea urmăririi penala față de numitul C.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen., întrucât din cercetările întreprinse nu rezultă existența faptei de distrugere a obiectelor de îmbrăcăminte;
- neînceperea urmăririi penale față de numiții C.S.G. și C.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece lipsește intenția sustragerii ca element al laturii subiective. Bunurile reclamate ca fiind sustrase, în parte, au fost lăsate în apartamentul din str. P., restul fiind deplasate la locuința din str. A. cu intenția de a elibera apartamentul cumpărat;
- neînceperea urmăririi penale față de numitul C.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive, deși petentul a reclamat dislocarea a doi dinți. În certificatul medico-legal, s-a concluzionat că numitul A.M. prezenta protetice 31 și 41;
- disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări față de învinuitul D.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 182 alin. (2) și art. 323 alin. (1) C. pen.
- trimiterea plângerii Judecătoriei Sector 5 București, în vederea efectuării de cercetări față de numitul C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) și art. 193 C. pen., întrucât partea vătămată A.M. reclamă săvârșirea de amenințări și loviri care pentru vindecare au necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale.
S-a reținut în fapt că partea vătămată A.M. a dat un anunț prin mica publicitate solicitând ajutor gospodăresc. A fost contactat de către intimata C.S.G.. în declarațiile sale, partea vătămată a susținut că la 06 decembrie 2002, contrar voinței” sale, a fost dusă în str. A. de către C.S.G. și C.G., adresă la care a fost obligată să rămână până la 21 februarie 2003.
S-a mai arătat că nu se poate reține ca fiind reală această susținere a părții vătămate, neexistând probe concludente în acest sens.
Inculpata C.S.G. a fost împuternicită de către A.M., prin procuri autentificate, să solicite dezbaterea succesiunii defunctei sale soții și să vândă apartamentul situat în str. P.
În acest sens, la 18 februarie 2002, intimatul I.M. s-a prezentat la Notarul Public M.V., declarând că a cunoscut-o pe defunctă și pe soțul acesteia, arătând totodată că soții A. nu au descendenți, deși cei doi aveau copii.
S-a eliberat certificatul de moștenitor din 18 decembrie 2002 prin care lui A.M. îi revenea întreaga masă succesorală, inclusiv apartamentul din str. P.
S-a mai arătat de către Parchet că susținerea lui A.M. în sensul că nu a executat semnăturile de pe procură nu poate fi reținută ca reală, față de concluziile expertizelor grafologice întocmite în cauză.
În temeiul acelorași expertize s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și neînceperea urmăririi penale față de Notarul Public V.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246, 289 și art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
În baza procurii autentificate, intimata C.S.G. a vândut, în numele părții vătămate, apartamentul către intimatul T.P., contractul fiind autentificat de Notarul Public M.V. La rândul său, T.P. a vândut apartamentul lui C.D. și C.N., care nu sunt rude cu intimații C. S-a mai arătat că prin încheierea contractului de vânzare nu s-a încercat inducerea în eroare a părții vătămate, care, conform procurii, o mandata pe C.S.G. să vândă apartamentul, astfel încât aceasta din urmă nu a indus în eroare niciuna din persoanele implicate în înstrăinarea imobilului. Intimații C. și T.P. nu știau faptul că partea vătămată are descendenți.
În aceeași rezoluție s-a arătat că din declarațiile date de către intimați, precum și declarațiile martorilor audiați, coroborate cu înscrisurile de la dosar, nu se poate reține că A.M. a fost lipsit de libertate. Acesta s-a aflat la locuința celor doi, însă avea libertate de mișcare. În legătură cu leziunile suferite de către acesta și constatate prin acte medicale, s-a stabilit sesizarea instanței de judecată pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
S-a mai arătat că partea vătămată a susținut și sustragerea bunurilor mobile de soții C. din apartamentul din str. P., afirmație care însă nu este reală, întrucât o parte din aceste bunuri au fost depozitate în locuința din str. A., unde a stat o perioadă și persoana vătămată, restul fiind lăsate în apartamentul din str. P., unde au fost identificate de către organele de poliție, însoțite de A.M.
În legătură cu învinuiții I.N., I.M., S.M. și P.I. s-a arătat că aceștia nu au comis acte materiale care să contureze latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în forma complicității, prin raportare la comportamentul soților C.
S-a mai arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective nici în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., în cauză nefiind săvârșită vreuna din modalitățile prevăzute de lege.
Deși persoana vătămată a reclamat și distrugerea de către C.G. a unor obiecte de îmbrăcăminte cu prilejul exercitării unor acțiuni violente, în cauză nu s-a făcut dovada existenței faptei de distrugere, susținerile părții vătămate nefiind confirmate de alte probe.
Prin sentința penală nr. 1146 din 09 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 12987/302/2005, s-au dispus următoarele:
În baza art. 2781 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta Z.G. privind pe intimații C.S.G., C.G., I.N., I.M., S.M., P.I., și T.P.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs petenta Z.G., iar prin decizia penală nr. 1701 din 12 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus admiterea recursului, casarea în tot a sentinței penale atacate și, rejudecând:
A fost admisă plângerea formulată de petenta Z.G., a fost desființată, în parte, ordonanța emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 în dosarul penal nr. 1574/P/2003 și a dispus trimiterea cauzei pentru soluționare, în fond, la Judecătoria Sector 5, în ceea ce îi privește pe inculpații C.S.G. și C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzut de art. 189 alin. (2) C. pen., în raport de partea vătămată A.M. și al infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., în raport cu părțile vătămate C.N. și C.D., precum și pe inculpatul T.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr 11655/302/2006.
Prin ordonanța nr. 1574/P2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, s-au dispus următoarele:
- scoaterea de sub urmărire penală față de inculpații C.S.G. și C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.;
- scoaterea de sub urmărire penală față de inculpații I.N., I.M., S.M. și P.I., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 189 alin. (2) C. pen.;
- scoaterea de sub urmărire penală față de inculpații C.S.G. și C.G. și învinuiții I.N., I.M., S.M. și P.I., pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.;
- scoaterea de sub urmărire penală față de învinuitul T.P., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) C. pen.;
- neînceperea urmăririi penale față de inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.;
- neînceperea urmăririi penale față de inculpații C.S.G. și C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- neînceperea urmăririi penale față de inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.;
- neînceperea urmăririi penale față de numitul A.M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări față de învinuitul D.A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 182 alin. (2) C. pen. și a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.
În fine, s-a dispus trimiterea plângerii Judecătoriei Sectorului 5 București, în vederea efectuării de cercetări față de numitul C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. și amenințare, prevăzute de art. 193 C. pen. împotriva părților vătămate A.M. și O.C.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 19 aprilie 2005 sub nr. 5098/302/2005 (nr. în format vechi 5086/2005), având ca obiect săvârșirea de către inculpatul C.G. a infracțiunilor de lovire, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., și amenințare, prev. de art. 193 C. pen., împotriva părților vătămate A.M. și O.C.
Prin încheierea de ședință de la 03 noiembrie 2006, instanța, apreciind că este necesar a se înainta Dosarul nr. 5098/302/2005 la completul 1 din data de 20 noiembrie 2006 în vederea conexării cu Dosarul nr. 11655/302/2006, a înaintat dosarul în vederea discutării conexării cu Dosarul nr. 11655/302/2006 și în vederea stabilirii completului competent a judeca aceste dosare.
Prin încheierea de ședință de la 20 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 5098/302/2005, verificând actele și lucrările, trimis pentru discutarea conexării, s-a constatat că acesta nu are ca obiect plângerea prealabilă formulată de O.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 193 și art. 180 alin. (1) C. pen., față de împrejurarea că la termenul din 01 iulie 2005, petentul O.C. a depus la dosar în plângerea formulată împotriva ordonanței nr. 1574/P2003 din 04 aprilie 2005 și a ordonanței nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, însoțită de copia ordonanței nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 și de copia adresei de comunicare.
Față de cele constatate, prin aceeași încheiere de la 20 noiembrie 2006, instanța a calificat obiectul prezentului dosar ca fiind plângere împotriva ordonanțelor nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 și nr. 1574/P/2005 din 04 aprilie 2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 33, 34 C. pen., a acordat termen la 24 noiembrie 2006, completul 4, în vederea soluționării plângerii formulate, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. de petentul O.C. împotriva ordonanței nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5, prorogând discutarea conexării Dosarului nr. 11655/302/2006 cu Dosarul nr. 5098/302/2005, după soluționarea acestei plângeri, potrivit art. 278 C. proc. pen.
Prin încheierea de ședință de la 12 ianuarie 2007, dată în Dosarul nr. 5098/302/2005 de Judecătoria Sectorului 5 București, s-au reținut următoarele:
Instanța de fond a calificat obiectul dosarului ca fiind plângere împotriva ordonanțelor nr. 645/VIII-1/2005 din 04 mai 2005 și nr. 1574/P/2005 din 04 aprilie 2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Anterior, prin decizia penală nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, a fost admis recursul declarat de recurenta petenta Z.G. (fiica persoanei vătămate A.M., în prezent decedat), fiind casată sentința penală nr. 1146 din 09 martie 2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pronunțată în Dosarul nr. 12978/302/2005, a fost admisă plângerea formulată de petentă.
A fost desființată, în parte, ordonanța emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, dispunându-se trimiterea cauzei pentru soluționarea în fond la Judecătoria Sectorului 5 București în ceea ce-i privește pe inculpații C.S.G. și C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. în raport cu partea vătămată A.M. și al infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. în raport cu părțile vătămate C.N. și C.D., precum și pe inculpatul T.P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 C. pen.
Analizând actele dosarului și reținând din considerentele ordonanțelor atacate, că, în ceea ce privește faptele reclamate de persoana vătămată O.C., au fost efectuate cercetări față de inculpații C.G. și C.S.G. [sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. și înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.] și față de învinuiții M.M. și I.N. [sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.], instanța de fond a constatat plângerea formulată ca fiind întemeiată, dat fiind caracterul superficial al analizei materialului probator administrat în lucrarea penală nr. 1574/P/2003.
Într-adevăr, pe lângă faptul că parchetul a înaintat cauza privind cele două persoane vătămate judecătoriei, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni pedepsite doar la plângere prealabilă, înainte de a expira termenele în care puteau fi atacate ordonanțele emise la 04 aprilie 2005 și 04 mai 2005, iar urmare a admiterii plângerii petentei Z.G., instanța de fond nici nu ar mai putea soluționa plângerea persoanei vătămate A.M. ca și o plângere penală prealabilă, modalitatea de selectare a mijloacelor de probă, prin care s-a dat eficiență doar acelora ce vin în sprijinul prezumției de nevinovăție a intimaților, criticată de altfel în considerentele deciziei penale nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, este deopotrivă prezentă și în partea din lucrarea penală care privește faptele presupus săvârșite în dauna petentului O.C.
La fel ca și în situația persoanei vătămate A.M., au fost ignorate împrejurările și condițiile în care O.C. a fost găsit, la data de 21 februarie 2003, în locuința învinuiților I.M. și I.N., situată în București, având la pometul drept o echimoză verzui-gălbuie, prezentând o stare de teamă și tremur în voce, aspecte care reies din procesul-verbal încheiat la acea dată de către organele de poliție.
Nu a fost totodată analizată cauza pentru care, astfel cum a rezultat din același proces-verbal, odată ajuns la secția de poliție, O.C. a declarat că, din 13 februarie 2003, este sechestrat și supus la violențe, fiind obligat să încheie sub amenințare un contract de vânzare-cumpărare a locuinței sale din București. Astfel, au fost ignorate și au rămas nelămurite contradicțiile dintre aceasta reacție surprinsă imediat după intervenția organelor de politie și declarațiile ulterioare, la care face trimitere în mod singular motivarea parchetului și prin care petentul ar fi susținut că, totuși, s-ar fi bucurat de libertate de mișcare.
Nu în ultimul rând, relevant este și caracterul oscilant al declarațiilor intimaților, scos de altfel în evidență de către instanța de recurs, prezent inclusiv în relatările privindu-l pe petentul O.C., un exemplu edificator fiind chiar ultima declarație a intimatului C.G. (înainte ca obiectul dosarului să fie recalificat de câtre instanță), diferită față de orice altă declarație aflată la dosarul de urmărire penală, sub aspectul situației de fapt, inclusiv a modalității în care a luat legătura cu persoana vătămată.
Conform art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., în cazul în care plângerea împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului este admisă și probele existente la dosar sunt suficiente, cauza va fi reținută spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
Având în vedere modalitatea de soluționare adoptată deja prin decizia penală nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, în legătură cu dispozițiile din ordonanța relative la faptele reclamante de persoana vătămată A.M., instanța de fond a admis plângerea petentului O.C., a desființat, în parte, ordonanța emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul penal nr. 1574/P/2003, precum și ordonanța emisă la data de 04 mai 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul penal nr. 645/VIII-1/2005 și, în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a reținut cauza spre judecare în ceea ce îi privește pe inculpații C.S.G. și C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., și înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., și învinuiții I.M. și I.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., în dauna părții vătămate O.C.
Evident că instanța nu se poate raporta decât la încadrarea juridică dată faptelor de către organul de urmărire penală, odată cu judecarea fondului și în funcție de analiza coroborată a probelor putându-se dispune schimbarea acestei încadrări juridice.
Prin aceeași încheiere de ședință de la aceeași dată, 12 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în Dosarul nr. 5098/302/2005, a fost admisă plângerea formulată de petentul O.C., a fost desființată, în parte, ordonanța emisă la data de 04 aprilie 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul penal nr. 1574/P/2003, precum și ordonanța emisă la data de 04 mai 2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul penal nr. 645/VIII-1/2005 și s-a reținut cauza spre judecare în ceea ce îi privește pe inculpații C.S.G. și C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate in mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., și înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., și învinuiții I.M. și I.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., în dauna părții vătămate O.C.
Prin încheierea de ședință de la 19 februarie 2007, instanța a dispus, în baza art. 32 și urm. C. proc. pen., conexarea Dosarului nr. 1655/302/2006 la Dosarul nr. 5098/302/2005.
În ceea ce privește persoanele și infracțiunile ce constituie obiectul sesizării instanței, față de dispozițiile cuprinse în decizia penală nr. 1701/R din 12 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, în încheierea de ședință de la 12 ianuarie 2007, dată în Dosarul nr. 5098/302/2005 și de dispozițiile din ordonanța nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 în ceea ce privește trimiterea plângerilor prealabile Judecătoriei Sector 5 București, în vederea efectuării de cercetări față de numitul C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) și art. 193 C. pen. față de partea vătămata A.M. și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., reclamată de către partea vătămată O.C., instanța a constatat că este sesizată cu următoarele:
În ceea ce o privește pe inculpata C.S.G.: art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată A.M.), art. 189 alin. (2) (parte vătămată O.C.), art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. (părți vătămate C.N. și C.D.), art. 215 alin. (1)-(3) (parte vătămată O.C.).
În ceea ce îl privește pe inculpatul C.G.: art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată A.M.), art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată O.C.), art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (părți vătămate C.N. și C.D.), art. 215 alin. (1)-(3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată O.C.), art. 180 alin. (1) C. pen. (parte vătămată O.C.), art. 180 alin. (2) cu aplicarea. art. 37 lit. b) C. pen. și art. 193 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte vătămată A.M.).
În ceea ce o privește pe inculpata I.M.: art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată O.C.).
În ceea ce îl privește pe inculpatul I.N.: art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată O.C.).
În ceea ce îl privește pe inculpatul T.P.: art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. (părți vătămate C.N. și C.D.).
Analizând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut că la data de 21 februarie 2003, lucrători ai secției de poliție s-au sesizat despre faptul că în imobilul de pe str. F. se află sechestrată o persoană de sex masculin, în vârstă de 60 de ani, de către un anume G., cu scopul de a obține foloase materiale din vânzarea imobilului acestuia.
În această situație s-a efectuat descinderea la imobilul în cauză, unde au fost depistate persoane: I.N., C.D., G.M., O.C., iar în timpul legitimării de către organele de poliție a celor de mai sus, la fața locului au sosit C.G. și C.S.G.
Având în vedere sesizarea din oficiu a lucrătorilor de poliție, toate persoanele menționate au fost conduse la sediul secției de poliție pentru continuarea cercetărilor. În sediul secției de poliție, partea vătămată O.C., în vârstă de 73 de ani, a declarat că este bucuros că a fost salvat de poliție întrucât din data de 13 februarie 2003 a fost sechestrat și supus la violențe de cei doi inculpați C.G. și C.S.G., iar prin amenințare a fost obligat să își vând locuința situată în București.
Partea vătămată a depus plângere în care a arătat că în perioada 13 februarie 2003-21 februarie 2003 a fost sechestrat, iar prin violență a fost obligat să își vând locuința situată în București și să răscumpere certificatele de depozit de la banca B.
Având în vedere depistarea celor doi inculpați C.G. și C.S.G., cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că la domiciliul celor doi din București, str. A., se mai află o persoană de sex masculin, respectiv A.M.
La 21 februarie 2003, partea vătămată A.M. a depus plângere în care a menționat că începând din data de 06 decembrie 2003 și până la 21 februarie 2003 a fost sechestrat de inculpații C.G. și C.S.G., a fost bătut și deposedat de imobilul proprietatea sa din București, str. P.
În declarația dată, partea vătămată O.C. a arătat că în data de 07 februarie 2003 a dat un anunța la rubrica „Matrimoniale” în ziarul A.T., prin care a solicitat căsătoria cu o doamnă de aproximativ 60 de ani.
Pe data de 11 februarie 2003, în jurul orei 14.00, a fost contactat telefonic de o persoană de sex feminin, care s-a recomandat G., precizând că are 30 de ani și că ar fi interesată de un mariaj. Din declarația părții vătămate, instanța de fond a reținut că acesta a refuzat oferta, precizând că dorește o persoană de aproximativ 60 de ani.
Cu toate acestea, partea vătămată i-a dat numitei G. (identificată în persoana inculpatei C.S.G.) adresa de domiciliu, iar în aproximativ 5 minute, aceasta s-a prezentat la domiciliul părții vătămate însoțită de o altă persoană de sex feminin, C. După unele discuții purtate între inculpata C.S.G. și partea vătămată O.C., respectiv dacă acesta are copii, unde o să stea, inculpata a scos din geantă un spray pe care l-a pulverizat în față părții vătămate. În acest timp a intrat în imobil inculpatul C.G., și, profitând de situația în care se găsea partea vătămată, cei doi inculpați, după un control în locuință, au găsit un geamantan în care se aflau actele locuinței.
După ce a lovit partea vătămată, inculpatul C.G. și-a însușit actele găsite, apoi transportând partea vătămată la domiciliul din București, str. A., cu autoturismul.
În data de 13 februarie 2003, partea vătămată a fost transportată de cei doi inculpați la B.N.P. D.G., cu scopul de a-l determina prin amenințare să vândă imobilul. La notariat se găseau G.O.A., G.R.M. S-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2003, partea vătămată a primit de la cumpărătoare suma de 6.200 dolari S.U.A., sumă care i-a fost luată imediat de către inculpatul C.G. Tot din declarația părții vătămate, instanța reține că la biroul notarial se aflau următoarele persoane: C.S.G., jurista E., cumpărătoarea G.R.M. și mama ei, G.O.A., și C.G., care se afla în afara încăperii notariale.
După semnarea contractului, cei doi inculpați l-au luat pe partea vătămată, transportându-l din nou la domiciliul din str. A.
De asemenea, instanța de fond a reținut că din declarația părții vătămate că la data de 15 februarie 2003, a fost urcat într-un autoturism și transportat în comuna Singureni, jud. Giurgiu, la părinții inculpatei C.S.G. După mai multe discuții între partea vătămată și inculpatul C.G., partea vătămată acuzând că a fost bătut de inculpat, partea vătămată a refuzat să rămână la domiciliul părinților inculpatei, ocazie cu care acesta a fost amenințat de inculpatul C.G. - „hai că o să te fac eu pe drum”.
Pe distanța dintre corn. Singureni și București, partea vătămată a declarat că a fost bătut în permanență de inculpatul C.G., iar în momentul în care au ajuns în str. A., partea vătămată a rămas în autoturism, fiind păzită de I.N. și de numitul G., iar după aproximativ 20 de minute a fost transportat la domiciliul inculpatei I.M. din str. F., unde a stat sechestrat până la 21 februarie 2003, când a fost găsit de organele de poliție.
Au fost audiați reprezentanții SC P.P. SRL și SC T.H.I. SRL, martorii P.J. și M.A.I., ca și cumpărătoarea G.R.M. și mama acesteia G.O.A.
Din declarația martorei P.J., a rezultat că printr-o colaborare cu firma SC T.H.I. SRL, au prezentat spre vânzare imobilul aparținând părții vătămate O.C., situat în București.
La data de 10 februarie 2003, P.J. a fost contactată telefonic de G.O.A. stabilind o oră pentru vizionarea imobilului în vederea cumpărării, iar cu ocazia vizionării la imobil au fost găsiți inculpații C.G. și C.S.G., iar din discuțiile purtate a rezultat că inculpata C.S.G. e nepoata părții vătămate O.C.
În acest context a fost stabilit prețul imobilului, urmând ca perfectarea actelor să se facă prin firma imobiliară în cauză.
La biroul notarial D.G. au fost de față atât cei doi inculpați, cât și partea vătămată O.C.
Din declarația reprezentantului firmei imobiliare instanța reține că actul notarial a fost întocmit mai întâi în condiții normale, în sensul că vânzătorul urma să semneze (indescifrabil), însă deoarece notarul a constatat că partea vătămată prezintă un tremurat la nivelul mâinilor, a întocmit un alt act notarial în care a prevăzut că partea vătămată este de acord cu aplicarea impresiunilor digitale, degetul arătător de la mâna stângă.
Fiind audiat și reprezentantul firmei SC T.H.I. SRL, martorul M.A.I. a arătat că la data de 16 ianuarie 2003 a fost contactat telefonic de inculpatul C.G. care i-a oferit spre vânzare o garsonieră, garsonieră aparținând părții vătămate, locuință despre care inculpatul a afirmat că este proprietatea unchiului soției sale C.S.G. Din declarația martorului, a rezultat că acesta l-a atenționat pe inculpat că în cazul unei tranzacții imobiliare este obligatorie prezența proprietarului, neacceptând procură, susținere la care a observat un gest de nemulțumire a inculpatului, care a precizat ulterior că o să îl aducă pe proprietar.
Din declarațiile martorilor P.J. și M.A.I., a rezultat că prețul garsonierei s-a discutat între cei doi inculpați C.G. și C.S.G. și cumpărătoarea G.O.A., acesta fiind stabilit la 6.700 dolari S.U.A.
Din declarațiile martorilor, a rezultat că G.O.A. i-a înmânat părții vătămate O.C. suma de 6.200 dolari S.U.A., fiind de acord ca restul de 500 dolari S.U.A. să fie achitați ulterior. În sediul biroului notarial, martorii au observat cum C.S.G. a luat de la partea vătămată banii pentru a-i număra.
Martora G.O.A. a declarat că pentru achiziționarea garsonierei a apelat la o firmă imobiliară prin intermediul ziarului A.T., necunoscându-i pe cei doi inculpați, iar cu ocazia vizionării garsonierei la fața locului s-au prezentat cei doi inculpați, care au și negociat prețul.
În cauză s-a efectuat o expertiză în ceea ce privește amprenta digitală aplicată la poziția „vânzător” de pe contractul de vânzare-cumpărare, din constatarea tehnico-științifică din 24 iunie 2003 a rezultat că amprenta digitală existentă pe contractul de vânzare-cumpărare se identifică cu amprenta degetului arătător de la mâna stângă a părții vătămate O.C.
De asemenea, cu ocazia identificării părții vătămate O.C. la imobilul din București, str. F., la 21 februarie 2003 s-au efectuat recunoașteri din grup, ocazie cu care partea vătămată a recunoscut fără ezitare pe inculpații C.G., C.S.G., I.M., I.N.
Fiind audiat, inculpatul C.G. a declarat că l-a cunoscut pe partea vătămată O.C. prin intermediul verișoarei sale I.M., în realitate însă aceasta este sora inculpatului, partea vătămată dorind să vândă imobilul și să își stabilească domiciliul la I.M.
În legătură cu recunoașterea din grup de către partea vătămată, inculpatul a precizat că este posibil să fi fost văzut de partea vătămată cu ocazia vizitelor la verișoara sa.
În declarația dată în fața procurorului, inculpatul C.G., a arătat că partea vătămată O.C. a insistat să îl ajute să vândă locuința, fapt neadevărat, față de declarațiile martorilor G.O.A., G.R.M., P.J., M.A.I., analizate mai sus.
La data de 27 martie 2003, inculpatul C.G. a fost suspus testului poligraf, din care a rezultat că răspunsurile la întrebările critice relevante ale cauzei au provocat în diagramele obținute modificări semnificative ale stresului emoțional care constituie indici ai comportamentului simulat.
În declarațiile date, inculpata C.S.G. a arătat că nu cunoaște nimic în legătură cu sechestrarea părții vătămate O.C. și vânzarea imobilului acestuia, iar în declarația de la 24 iulie 2003 a arătat că nu mai dorește să participe la întocmirea vreunui act de urmărire penală.
Inculpații I.M. și I.N. nu au recunoscut participarea la săvârșirea faptei, arătând că în perioada în care a stat în domiciliul lor partea vătămată O.C. a avut libertate de mișcare, ieșind la cumpărături și mergând să își ridice pensia, aspecte contrazise de adresa Companiei Naționale Poșta Română din care rezultă că O.C. și-a ridicat pensia la 27 februarie 2003, deci după ce a fost găsit de organele de poliție. De asemenea, nu pot fi reținute nici celelalte susțineri ale inculpaților în sensul că partea vătămată avea libertatea de mișcare și își cumpăra băuturi alcoolice și aducea femei în locuința din str. F.
În ceea ce privește pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 de ani, instanța de fond a reținut din plângerea și declarația acestuia, că la sfârșitul lunii noiembrie 2002, prin intermediul ziarului A.T., a dat un anunța prin care solicita sprijin în gospodărie, oferind locuință și a fost contactat telefonic de inculpata C.S.G., care printr-un comportament civilizat i-a câștigat încrederea, și tot cu ocazia convorbirii inculpata l-a întrebat pe partea vătămată dacă este „proprietarul imobilului, dacă stă singur, dacă are copii și când se pot întâlni”, stabilind să se întâlnească la 04 decembrie 2002.
La această dată, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpata în zona blocului unde locuia, după care a invitat-o pe aceasta în locuință. Inculpata i-a promis sprijin gospodăresc, după care pentru a-i câștiga încrederea i-a dat suma de 80 RON pentru a-și plăti întreținerea, stabilind că la 05 decembrie 2002 vor merge împreună la cumpărături.
La data de 06 decembrie 2002, inculpata s-a prezenta la domiciliul părții vătămate sub pretextul de a merge la cumpărături la piață, i-a cerut acestuia să meargă cu un taxi, partea vătămată a refuzat, solicitând să meargă cu tramvaiul, apoi a fost introdus cu forța într-un autoturism de cei doi inculpați, C.G. și C.S.G. Partea vătămată a fost transportată la domiciliul acestora din București, str. A., unde a fost găsit de organele de poliție la 21 februarie 2003.
Tot din declarația părții vătămate, instanța de fond a reținut că între data de 07 și 10 ianuarie 2003 a fost transportat la un notariat, unde a fost obligată să semneze o declarație că nu are copii, și a refuzat, precizând că are 4 copii, și apoi a fost transportat din nou la domiciliul celor doi inculpați.
Partea vătămată a declarat că a fost bătut în permanență cât s-a aflat în imobilul din str. A., că în ziua de 15 februarie 2003 a încercat să fugă din locuința inculpaților, însă nu a reușit, întrucât inculpatul C.G. a agresat-o, iar la data de 17 februarie 2003 a fost transportat la Spitalul Universitar București, unde s-a constatat că prezenta fractură antebraț stâng.
Conform raportului de expertiză medico-legală din 10 aprilie 2003, partea vătămată A.M. a fost examinată la data de 21 februarie 2003 constatându-se că prezintă atelă gipsată brahine-antebrahială stânga, deteriorarea lucrării protetice 31 și 41, echimoză a antebrațului stâng și tumefactie pe față dorsală a mâinii stângi, leziuni care, pentru vindecare, au necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale.
Partea vătămată a arătat că în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003 a fost sechestrată în locuința din str. A. și păzită continuu atât de către inculpați, cât și de învinuiții I.M., I.N., S.M., P.I. și D.A.
A mai declarat partea vătămată că după data de 05 februarie 2003 a observat că la imobilul din str. A. doi inculpați au adus parte din bunurile sale personale, iar când a întrebat, cei doi inculpați i-au spus că i-au vândut casa.
Instanța de fond a mai reținut că la B.N.P. C.V. și A.D. au fost întocmite procurile din 11 decembrie 2002, partea vătămată A.M. având calitatea de mandant, iar C.S.G. de mandatar, aceasta fiind împuternicită să îl reprezinte pentru dezbaterea succesiunii defunctei A.E. și respectiv să vândă imobilul situat în București, str. P., să stabilească și să încaseze prețul vânzării. De asemenea, la același birou notarial, C.S.G. a semnat declarația autentificată în 20 februarie 2003, prin care se obliga să îngrijească pe partea vătămată A.M. până la sfârșitul vieții acestuia. De remarcat că această declarație a fost semnată de către inculpată, după vânzarea apartamentului aparținând părții vătămate, cu o zi înainte ca acesta să fie descoperit de organele de poliție în imobilul din str. A.
Instanța de fond a mai reținut că la data de 18 decembrie 2002, numitul I.M., în vârstă de 47 de ani, tatăl inculpatului I.N., s-a prezentat la B.N.P. M.V., declarând că a cunoscut-o pe defuncta A.E. și pe soțul acesteia, A.M. De asemenea, numitul I.M. a declarat în fals, că soții A. nu au descendenți, ascendenți și nici alte rude până la gradul IV.
În baza acestei declarații, B.N.P. M.V. a eliberat, la cererea inculpatei C.S.G. certificatul de moștenitor din 18 decembrie 2002 conform căruia părții vătămate A.M. îi revenea întreaga masă succesorală, respectiv bunurile mobile și apartamentul din str. P.
Declarația dată de I.M. în fața notarului public este nereală, întrucât partea vătămată A.M. avea patru copii.
Cu privire la I.M., prin ordonanța din 27 august 2003, organele de poliție au dispus disjungerea.
Întrucât partea vătămată A.M. a arătat faptul că semnăturile aplicate la rubrica „mandant” de pe cele două procuri notariale nu a fost executată de către el, s-a procedat la efectuarea unei constatări tehnico-științifice și a două expertize criminalistice grafice.
Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică din 09 aprilie 2003 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, semnăturile de la rubrica „mandant” de pe ambele procuri în discuție nu au fost executate de numitul A.M. Raportul de constatare tehnico-științifică sus-menționat a avut la dispoziție pentru comparație procesul-verbal din 21 februarie 2003 încheiat de organele de poliție și conținând specimene de semnătură ale părții vătămate, contract de împrumut din 1975, carnet elev A.G. S-a constatat că între semnăturile executate de partea vătămată pe documentele sus-menționate și cele aflate pe cele două procuri există numeroase deosebiri, principalele fiind următoarele:
Semnăturile în litigiu au alcătuire semiliterală, conținând majuscula „M” și minuscula „a”, gradul de evoluție este mediocru, spontaneitatea execuțională bună, variabilitatea formală are valori relativ mari, traseele sunt înclinate spre stânga, dispuse pe o line de bază ascendentă și au fost realizate cu viteză și presiune moderate, iar semnăturile executate de partea vătămată pentru comparație au alcătuire semiliterală, însă conțin numai minuscula „a” la debut, gradul de evoluție este mai ridicat, spontaneitatea execuțională este mai bună, variabilitatea formală are valori scăzute, traseele componente sunt situate pe linie ascendentă, dar au fost executate cu viteză mai mare și presiune moderată.
S-a mai dispus în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București efectuarea unei noi expertize grafice. Conform raportului de expertiză din 17 iunie 2004 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București nu se poate stabili dacă semnăturile de pe cele două procuri au fost executate de partea vătămată. Pentru a ajunge la această concluzie, expertul L.C., după examenul comparativ al semnăturilor în litigiu cu cele trimise pentru comparație, examen în urma căruia constată atât asemănări, cât și deosebiri „ce pot fi observate pe planșa demonstrativă anexată, unde asemănările sunt indicate cu săgeți de aceeași culoare, iar deosebirile cu nuanță diferită”, a arătat că nu se exclude posibilitatea ca semnăturile contestate să reprezinte o variantă a semnăturilor titularului de care nu se dispune, dar nu este exclusă nici contrafacerea acestora prin imitație liberă, din memorie, concluzionând că nu se poate pronunța în vederea „stabilirii paternității semnăturilor contestate, întrucât nu avem convingerea că titularul utilizează numai un specimen de semnătură, cel de pe actele de comparație”.
Având în vedere diferențele existente între concluziile celor două rapoarte, astfel cum au fost prezentate mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus efectuarea unei noi expertize de către Institutul Național de Expertize Criminalistice.
Conform raportului de expertiză din 01 noiembrie 2004 nu se poate stabili cu certitudine dacă semnăturile de la rubrica „mandant” de pe cele două procuri speciale, autentificate în 11 decembrie 2002, au fost sau nu executate de titularul A.M. În cuprinsul raportului, expertul formulează ipoteza potrivit căreia este posibil ca semnăturile să fi fost executate de partea vătămată într-un alt mod decât cel obișnuit, ipoteză pe care o consideră plauzibilă „date fiind materialele dosarului din care rezultă că partea vătămată era amenințată și supusă constrângerii”. Examinând comparativ semnăturile în litigiu și cele depuse pentru comparație, expertul constată însă o serie de deosebiri - inversarea inițialelor numelui și prenumelui, neconcordanța detaliilor constructive ale majusculei „M”, inexistența minusculei „i” la semnăturile contestate și existența ei la toate semnăturile de comparație, față de acestea concluzionând că nu se poate stabili cu certitudine dacă semnăturile de pe cele două procuri au fost executate de A.M.
Față de cuprinsul acestor din urmă două rapoarte de expertiză, instanța de fond a reținut în cauză raportul de constatare tehnico-științifică din 09 aprilie 2003 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, întrucât în ceea ce privește expertiza realizată de L.C. aceasta nu motivează pe ce își întemeiază bănuiala că „titularul utilizează numai un specimen de semnătură, cel de pe actele de comparație”, față de împrejurarea că între acestea nu a constatat existența unor deosebiri, iar în ceea ce privește expertiza realizată de expert D.S., aceasta își întemeiază concluziile, după ce constată deosebirile, pe considerația că „apelarea la un alt tip de semnătură care să fie contestată ulterior este plauzibilă în speță date fiind materialele dosarului din care rezultă că partea vătămată era amenințată și supusă constrângerii”.
În baza procurii din 11 decembrie 2002, inculpata C.S.G. a vândut, în numele părții vătămate, apartamentul aparținând acestuia către inculpatul T.P., contractul fiind autentificat în 20 decembrie 2002 de către notarul public M.V.
La rândul său, T.P. a vândut apartamentul numiților C.D. și C.N.
Inculpatul T.P. a declarat că, în realitate, contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu partea vătămată A.M. a fost fictiv, el încasând doar un comision în urma revînzării apartamentului către soții C.N. și C.D.
În declarația dată la data de 21 februarie 2003, inculpata C.S.G. a arătat că, în urma unui anunț publicitar a cunoscut-o pe partea vătămată A.M. în cursul lunii septembrie 2002, aceasta din urma „solicitând îngrijire contra locuinței”. Inculpata C.S.G. a declarat că partea vătămată și-a exprimat intenția de a-și vinde apartamentul, sens în care a împuternicit-o atât cu deschiderea succesiuni, cât și cu vânzarea imobilului și că o parte din banii obținuți din vânzarea apartamentului au fost folosiți în interesul sau cu acordul petentului, restul, în interesul celui din urmă.
De asemenea, inculpata C.S.G. a declarat că la data de 21 februarie 2003, după mutarea părții vătămate în str. A., o parte din bunurile mobile aflate în apartamentul din str. P. au fost transportate în locuința din str. A., iar restul au rămas în apartamentul petentului.
Fiind reascultată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în dosarul penal nr. 1205/P72003 la data de 22 februarie 2003, inculpata C.S.G. a declarat că în ziua de 06 decembrie 2002, când se afla cu partea vătămată pe stradă și s-a hotărât să folosească un taxi, s-au întâlnit și cu inculpatul C.G., ocazie cu care, partea vătămată A.M., aflând că inculpata C.S.G. este căsătorită, și-a exprimat nemulțumirea și a refuzat să-i mai însoțească.
Inculpata C.S.G. a arătat că, deși partea vătămată a refuzat deplasarea, a fost totuși dusă în str. A. și determinată să-și vândă apartamentul. Inculpata C.S.G. a declarat că după perfectarea vânzării către T.P., inculpatul C.G. a lovit-o pe partea vătămată și a luat cheile apartamentului însă, cu privire la această faptă, Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a pronunțat prin rezoluția nr. 1290/P/2003 din 26 februarie 2003, dispunând neînceperea urmăririi penale.
Prin aceeași declarație, inculpata C.S.G. a arătat că vânzarea către inculpatul T.P. era fictivă, în sensul că acesta a primit doar un comision de intermediere, de 500 dolari S.U.A., la data revânzării apartamentului către soții C.D. și C.N. În declarațiile ulterioare, C.S.G. a revenit asupra acestora, declarând că suma de bani provenită din vânzarea apartamentului părții vătămate a fost însușită de inculpatul T.P., declarație pe care instanța o apreciază ca necorespunzând adevărului, fiind în contradicție cu celelalte probe administrate în cauză și neputând fi reținută ca reală nici motivarea inculpatei în ceea ce privește caracterul primei declarații de a fi fost obținută prin constrângere.
De asemenea, instanța de fond a reținut din declarațiile martorilor G.I.R. și C.E., reprezentanții firmelor imobiliare, că la oferta pentru vânzarea apartamentului părții vătămate, inculpata C.S.G. s-a prezentat tot ca nepoată a proprietarului, aceasta participând la toate actele de înstrăinare a imobilului în cauză, inclusiv la încheierea contractului de vânzare cumpărare între T.P. și C.N. și C.D.
În ceea ce privește cele două contracte de vânzare-cumpărare în care inculpatul T.P. are calitatea de cumpărător și, respectiv vânzător, s-a efectuat în cauză o expertiză grafică care a stabilit că semnăturile de la rubricile sus-menționate au fost executate de inculpat.
Din declarația părții civile Z.G., fiica părții vătămate A.M., instanța reține că aceasta a depus la 13 martie 1998 la Administrația Financiară Sector 1 o cerere de notare a interdicției de vânzare a apartamentului situat în București, str. P.
Instanța de fond a mai reținut că inculpata C.S.G., la 17 decembrie 2002, a depus la Administrația Financiară Sector 1, folosindu-se de procurile autentificate, o cerere de ridicare a interdicției de vânzare până la dezbaterea succesiunii, interdicție notată la cererea fiicei părții vătămate.
La data de 24 mai 2003, partea vătămată A.M. a fost condus de organele de poliție la imobilul situat în str. P., unde, în prezența martorului S.O., a recunoscut o serie de bunuri personale aflate încă în apartamentul ce constituie în prezent domiciliul părților vătămate C.N. și C.D.
Instanța de fond a mai reținut că și în ceea ce privește plângerea părții vătămate A.M., inculpatul C.G. a fost supus testului poligraf, din ale cărui concluzii rezultă că întrebările critice relevante ale cauzei au provocat în diagramele obținute modificări semnificative ale stresului emoțional care constituie indicii ale comportamentului simulat.
Totodată, instanța de fond a mai reținut că după depistarea sa în imobilul din str. A., partea vătămată A.M. a participat la recunoașteri din grup, indicând fără ezitare pe inculpații C.S.G., C.G., ca și pe numiții I.M., I.N.
La data de 21 martie 2003 partea vătămată a fost condus la imobilul din str. A., unde, în prezența inculpatei C.S.G., acesta și-a recunoscut o serie de bunuri personale care i-au fost predate pe bază de dovadă.
La percheziția efectuată în imobilul din str. A. au fost găsite documente de identitate ale părții vătămate A.M., documente ce au fost restituite acestuia.
Din probele administrate, instanța de fond a mai reținut că autoturismul aparține martorului T.B.M., fratele inculpatei C.S.G.
Instanța de fond a mai reținut că prin ordonanța nr. 2363/P/2003 din 17 iulie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus:
- neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.G. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.;
- disjungerea cauzei și declinarea competentei de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. de către inculpații C.S.G. și C.G. și a infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. de învinuiții I.M. și I.N., disjungerea privind doar fapta comisă în dauna părții vătămate O.C., dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București sub nr. 1574/P/2003;
- disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, față de notarul public V.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și 249 C. pen. și față de inculpații C.S.G. și C.G. pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1), (3) C. pen. și față de învinuiții I.M. și I.N., T.P. și S.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., continuarea cercetării de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind doar fapta săvârșită în dauna părții vătămate A.M.
Prin ordonanța nr. 2089/P/2004 din 02 noiembrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus:
- neînceperea urmăririi penale față de notarul public V.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.;
- disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, în vederea continuării cercetărilor pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. de către inculpații C.S.G. și C.G. și a infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. de către învinuiții I.M., I.N., S.M. și a infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. de către învinuitul T.P., formându-se dosarul înregistrat sub nr. 11942/P/2004 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București.
Prin ordonanța nr. 1574/P/2003 din 07 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București s-a dispus conexarea dosarului penal nr. 11942/P/2004 la Dosarul nr. 1574/P/2003.
Instanța de fond a reținut că partea vătămată A.M. a decedat la 28 octombrie 2004, până la acea dată neavând unde să locuiască, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, iar partea vătămată O.C. se află în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, beneficiind de cazare și alimente prin intermediul acești instituții.
În ceea ce privește susținerile formulate de inculpați în apărare, instanța de fond Ie-a înlăturat ca nesincere, necoroborându-se cu restul materialului probator administrat în cauză, de altfel susținerile inculpaților fiind contradictorii între ele, între declarațiile date inițial (inculpata C.S.G. și inculpatul T.P. recunoscând și descriind săvârșirea faptelor) și cele ulterioare existând numeroase contradicții, contradicții nejustificate într-un mod credibil de către inculpați. De asemenea, instanța de fond a înlăturat și declarațiile martorilor propuși de inculpați, rude cu aceștia, acestea fiind evident subiective față de relațiile dintre ei dar formulate pro causa, față de împrejurarea că părțile vătămate au declarat constant că au fost păzite de rude ale inculpaților, transportate la domiciliul acestor rude sau cu autoturismul aparținând acestora.
În drept, faptele inculpatei C.S.G., care în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003, împreună cu inculpatul C.G. a lipsit de libertate pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 ani, iar la 20 decembrie 2002, prin mijloace frauduloase, respectiv procuri false, certificat de moștenitor obținut prin utilizarea procurilor și prin declarații necorespunzărtoare adevărului, a vândut imobilul proprietatea acestuia inculpatului T.P., care la rândul său l-a vândut părților vătămate C.N. și C.D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. Faptele inculpatei care în perioada 11 februarie 2003 - 21 februarie 2003, împreună cu inculpații C.G., I.M. și I.N. a lipsit de libertate pe partea vătămată O.C., în vârstă de 73 ani, iar la 13 februarie 2003, prin mijloacele frauduloase descrise mai sus, a vândut imobilul aparținând acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunlor prev. de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
Faptele inculpatului C.G., care în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003, împreună cu inculpata C.S.G., a lipsit de libertate pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 ani, pe care l-a lovit, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale și l-a amenințat, iar la 20 decembrie 2002, prin mijloace frauduloase, respectiv procuri false, certificat de moștenitor obținut prin utilizarea procurilor și prin declarații necorespunzătoare adevărului, a vândut imobilul proprietatea acestuia inculpatului T.P., care la rândul său l-a vândut părților vătămate C.N. și C.D., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., art. 180 alin. (2) și art. 193 C. pen.
Faptele inculpatului care în perioada 11 februarie 2003-21 februarie 2003, împreună cu inculpații C.S.G., I.M. și I.N. a lipsit de libertate pe partea vătămată O.C., în vârstă de 73 ani, l-a lovit, iar la 13 februarie 2003, prin mijloacele frauduloase descrise, a vândut imobilul aparținând acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen.
Infracțiunile enumerate mai sus au fost săvârșite de inculpat în stare de recidivă postexecutorie, din fișa de cazier a acestuia rezultând că inculpatul a suferit, începând cu anul 1989, numeroase condamnări, ultima fiind de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin sentința penală nr. 328/1995 a Judecătoriei Sector 4, definitivă decizia penală nr. 1239/1995 a Tribunalului București.
Faptele inculpaților I.M. și I.N., care au lipsit de libertate, împreună cu inculpații C.G. și C.S.G., pe partea vătămată O.C. în perioada sus-menționată întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului T.P., care a ajutat pe inculpații C.S.G. și C.G. la inducerea în eroare, prin mijloace frauduloase, a părților vătămate C.D. și C.N., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în str. P. aparținând părții vătămate A.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
Împotriva acestei soluții au declarat apel inculpații I.M., I.N., C.G., C.S.G., T.P. și partea civilă O.C., criticând hotărârea pentru nelegalitate.
În motivarea orală a apelului, apelanții C.G. și C.S.G. au arătat că apelurile formulate vizează desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sector 5 București, pentru că judecata a avut loc în lipsa unei părți, care nu a fost nici măcar citată, și pentru nulitatea sentinței datorită faptului că la stabilirea cadrului procesual, instanța a omis una dintre părți, respectiv numita I.R.M., care trebuia audiată atât pe latura civilă, cât și pe latura penală. În sentința apelată nr. 886 din 13 mai 2008, instanța stabilind obiectul sesizării.
Totodată, a arătat că apelurile au vizat și achitarea inculpaților pentru fapta de înșelăciune și lipsire de libertate în mod ilegal privind pe partea vătămată O.C., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există. Expertiza grafoscopică a stabilit faptul că amprenta digitală aparține părții vătămate. În cauză nu sunt îndeplinite condițiile necesare ca elementul material al acestei infracțiuni de înșelăciune, să poată fi reținut în sarcina inculpaților.
În subsidiar, s-a solicitat ca inculpaților să le fie aplicate pedepse orientate către minimum special.
În ceea ce privește infracțiunea de lovire, solicită a se constata că a intervenit prescripția acestei infracțiuni.
În ceea ce îl privește pe inculpatul C.G., a solicitat a se dispune achitarea privind fapta de înșelăciune privind părțile vătămate C.D. și C.N., în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
Apelanții-inculpați I.N. și I.M., au solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere motive de nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de nelegalitate privesc faptul că instanța de fond nu a stabilit cadrul procesual, aceasta pronunțându-se cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare, anulare care produce efecte directe și asupra părții care nu este parte în acest proces.
Cu privire la motivele de netemeinicie, au solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepselor, aplicarea unor pedepse pentru ambii inculpați, orientate sub minimum special, cu aplicarea art. 861 C. pen.
Apelantul-inculpat T.P., în motivele de apel, a arătat modalitatea de executare a pedepsei, solicitând aplicarea unei pedepsei cu suspendarea condiționată a executării, conform art. 81 C. pen. A mai apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, având în vedere persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a suferit o intervenție chirurgicală pe cord, în prezent fiind pensionat pe caz de boală, gradul II.
Apelantul-parte civilă O.C., a arătat că a formulat apel împotriva instanței de fond, în sensul că în cuprinsul hotărârii se menționează că urmează să se stabilească situația anterioară prin anularea contractului de vânzare-cumpărare, acest lucru nefiind specificat și în dispozitivul sentinței menționate. Față de această împrejurare, partea vătămată O.C. este în imposibilitate de a pune în executare acestă hotărâre.
Pe latură penală, s-a apreciat că soluția instanței de fond a fost legală și temeinică. Solicită respingerea apelurilor formulate de inculpați ca nefondate.
În ședința publică din data de 15 decembrie 2008, numita I.R.M. (fostă G.) a formulat cerere de intervenție în interes propriu în cauză, solicitând respingerea cererii apelantului-parte civilă O.C. de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât intervenienta a cumpărat apartamentul de la partea civilă, fiind cumpărător de bună-credință și solicită admiterea cererii de intervenție.
În ședința publică din data de 04 ianuarie 2010, Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu având în vedere că procedura penală nu reglementează formularea unei astfel de cererii în procesul penal.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul a apreciat apelurile ca fiind fondate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția celor patru inculpați, pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești.
În mod corect, s-a stabilit că faptele inculpatei C.S.G., care în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003, împreună cu inculpatul C.G. a lipsit de libertate pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 ani, iar la 20 decembrie 2002, prin mijloace frauduloase, respectiv procuri false, certificat de moștenitor obținut prin utilizarea procurilor și prin declarații necorespunzărtoare adevărului, a vândut imobilul proprietatea acestuia inculpatului T.P., care la rândul său l-a vândut părților vătămate C.N. și C.D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
Faptele inculpatei care în perioada 11 februarie 2003-21 februarie 2003, împreună cu inculpații C.G., I.M. și I.N., a lipsit de libertate pe partea vătămată O.C., în vârstă de 73 ani, iar la 13 februarie 2003, prin mijloacele frauduloase descrise mai sus, a vândut imobilul aparținând acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
Faptele inculpatului C.G., care în perioada 06 decembrie 2002-21 februarie 2003, împreună cu inculpata C.S.G., a lipsit de libertate pe partea vătămată A.M., în vârstă de 74 ani, pe care l-a lovit, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale și l-a amenințat, iar la 20 decembrie 2002, prin mijloace frauduloase, respectiv procuri false, certificat de moștenitor obținut prin utilizarea procurilor și prin declarații necorespunzătoare adevărului, a vândut imobilul proprietatea acestuia inculpatului T.P., care la rândul său l-a vândut părților vătămate C.N. și C.D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., art. 180 alin. (2) și art. 193 C. pen.
Faptele inculpatului care în perioada 11 februarie 2003-21 februarie 2003, împreună cu inculpații C.S.G., I.M. și I.N. a lipsit de libertate pe partea vătămată O.C., în vârstă de 73 ani, l-a lovit, iar la 13 februarie 2003, prin mijloacele frauduloase descrise mai sus, a vândut imobilul aparținând acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1)-(3) C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen. Infracțiunile enumerate mai sus au fost săvârșite de inculpat în stare de recidivă postexecutorie, din fișa de cazier a acestuia rezultând că inculpatul a suferit, începând cu anul 1989, numeroase condamnări, ultima fiind de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin sentința penală nr. 328/1995 a Judecătoriei Sector 4, definitivă prin decizia penală nr. 1239/1995 a Tribunalului București.
Faptele inculpaților I.M. și I.N., care au lipsit de libertate, împreună cu inculpații C.G. și C.S.G. pe partea vătămată O.C. în perioada sus-menționată întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.
Fapte inculpatului T.P., care a ajutat pe inculpații C.S.G. și C.G. la inducerea în eroare, prin mijloace frauduloase, a părților vătămate C.D. și C.N. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat în str. P. aparținând părții vătămate A.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
În cea ce privește apelurile declarate, Tribunalul a reținut că:
Potrivit deciziei penale nr. 1701/R/2006 pronunțată de către Tribunalul București, secția l penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Sector 5 București, în vederea judecării pe fond în ceea ce privește pe inculpații C.S.G. și C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. în raport cu partea vătămata A.M. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. în raport cu părțile vătămate C.N. și C.D.
Potrivit încheierii de ședință din data de 12 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus reținerea cauzei spre judecare în ceea ce privește pe inculpații C.S.G. și C.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. și înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. în dauna părții vătămate O.C.
Tribunalul București, secția I penală, a desființat, în parte, ordonanțele atacate de către Z.G. și a stabilit ca instanța de fond, Judecătoria Sector 5 București, să judece cauza cu privire la partea vătămată A.M. numai sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal [art. 189 alin. (2) C. pen.]. Sub aspectul infracțiunii de înșelăciune [art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.], a stabilit că părți vătămate sunt C.D. și C.N.
În concluzie, părți vătămate sunt: A.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. (reținându-se că acesta a fost răpit și sechestrat în locuința inculpaților C.S.G. și C.G. din str. A.); C.D. și C.N. pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.; O.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (reținându-se că a fost răpit și sechestrat de către inculpații C.S.G. și C.G. în complicitate cu I.N. și I.M. în locuința acestora din urmă și că l-a obligat să-și vândă apartamentul);
La data de 21 februarie 2003 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpaților, pe motiv că sunt indicii și probe că împreună au săvârșit două infracțiuni de lipsire de libertate și două infracțiuni de înșelăciune, fapte prev. și ped. de art. 189 alin. (2) și 215 alin. (1) și (3) C. pen., în dauna părților vătămate A.M. și O.C., pe motiv că existau indicii și probe că i-au sechestrat și obligat, folosind violența fizică și psihică, să-și vândă imobilele proprietatea lor.
Referitor la partea vătămată A.M., care a declarat la data de 21 februarie 2003, în fața organelor de poliție, că prin intermediul ziarului A.T. a dat un anunț prin care spunea că „ofer locuință contra sprijin gospodăresc”, iar în urma acestui anunț, el a ales pe numita C.S.G., cu care, în prealabil, vorbise la telefon, pentru a fi ajutat în gospodărie. A susținut că în data de 06 decembrie 2002, a fost răpit de către C.S.G. și C.G. și condus cu forța în str. A., București, unde a fost bătut în mai multe rânduri și obligat să-și dea acordul în vederea înstrăinării imobilului din str. P., București.
Referitor la partea vătămată O.C.:
La data de 21 februarie 2003, a declarat în fața organelor de poliție, că la data de 11 februarie 2003, inculpata împreună cu o alta persoană de sex feminin, l-au imobilizat în locuința sa, pulverizându-i în ochi spray lacrimogen, după care l-au chemat pe inculpatul C.G. și, împotriva voinței sale, l-au dus in Șos. A. (stabilindu-se că de fapt era str. A.).
De asemenea, a susținut că a fost forțat să-și vândă garsoniera, București, fiind amenințat de către C.G. cu un cuțit în incinta notariatului unde s-a efectuat vânzarea.
Pe parcursul urmăririi penale, dosarul cauzei a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie (art. 211 C. pen.).
La data de 26 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a emis ordonanța nr. 1574/P/2003 prin care a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen., în raport de părțile vătămate A.M. și O.C., motivând ca bunurile mobile ale căror sustragere este reclamata, au fost înmânate de părțile vătămate de bună-voie.
Totodată, pe parcursul urmăririi penale, dosarul cauzei a fost înaintat spre competenta soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru efectuarea de cercetări cu privire la notarul public D.G. și notarul public V.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu, fapte prev. și ped. de art. 246 și 249 C. pen. (cu privire la partea vătămată O.C., deoarece acesta a susținut că notarul i-ar fi luat mâna stângă cu forța și i-ar fi aplicat amprenta degetului pe contractul de vânzare-cumpărare), respectiv complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fals intelectual, fapta prev. de art. 289 C. pen. (cu privire la partea vătămată A.M.).
Prin ordonanța nr. 2363/P din 15 iulie 2004, Parchetul de pa lângă Curtea de Apel București, a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul D.G., motivând că cele susținute de partea vătămată O.C. nu se confirmă prin probe.
Prin ordonanța nr. 2089/P din 02 noiembrie 2004, Parchetul de pa lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public V.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246, 289 și art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
Pe parcursul urmăririi penale s-au efectuat mai multe acte procedurale printre care și trei expertize grafologice, cu privire la cele două procuri prin care inculpata era împuternicită de către partea vătămată A.M. să dezbată succesiunea de pe urma defunctei sale soții și să vândă imobilul din str. P.
Prima expertiză efectuată la data de 09 aprilie 2003 a stabilit ca semnăturile de pe cele două procuri, nu aparțin părții vătămate A.M.
Cea de-a doua expertiză efectuată la data de 17 iunie 2004, a concluzionat că este posibil ca cele două semnături să aparțină părții vătămate A.M., motivând că perioada de timp scursă de la data efectuării semnăturii pe actele oficiale deferite expertizei în vederea comparării și până la momentul la care s-au semnat cele două procuri, este foarte îndelungată (de aproximativ 60 de ani) și că este normal ca partea vătămată A.M. să-și fi modificat semnătura și scrisul.
Cea de-a treia expertiză, efectuată la data de 01 noiembrie 2004, a concluzionat că cele două semnături de pe procuri, se poate să fie efectuate de către partea vătămată A.M.
Aceste expertize au stat la baza la celor două ordonanțe mai sus menționate, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi notari.
Prin ordonanța nr. 1574/P/2003 din 04 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de inculpată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., și art. 208-209 alin. (1) lit. a) C. pen.
Prin ordonanța nr. 879/II-2/2005 din data de 01 septembrie 2005, prim-procurorul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, a respins ca neîntemeiată plângerea formulata de partea civilă Z.G. împotriva ordonanței sus-menționată.
Prin ordonanța nr. 645/VIII-1/2005 din data de 04 mai 2005, prim-procurorul al Parchetului de pe lângă Judecatora Sector 5 București, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de partea vătămată O.C. împotriva aceleiași ordonanțe.
Numita l.R.M. (fostă G.), prin avocat, a formulat în fața instanței de apel o cerere de intervenție în interes propriu arătând că prin sentința apelată i-au fost încălcate drepturile la apărare prin aceea că s-a dispus anularea înscrisului autentificat în 13 februarie 2003 fără ca aceasta să fie parte în proces.
Ulterior, în fața aceleiași instanțe, a calificat cererea ca fiind un apel peste termen, solicitând admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, urmând a soluționa cauza cu aceasta în calitate de parte vătămată și parte civilă.
Se impunea ca instanța de fond, la stabilirea cadrului procesual, odată stabilind cu ce infracțiuni este sesizată, să stabilească și ce persoane au calitate de părți.
Cum calitatea de parte vătămată nu se solicita și nu se acorda în urma exprimării voinței, ci aceasta s-a constatat în mod obligatoriu de organul competente cu soluționarea unei cauze penale urma a pune în vedere părții dacă înțelege să ridice anumite pretenții.
S-a făcut distincție între persoana vătămată sau victima infracțiunii, care este o persoană ce a suferit orice vătămare prin infracțiune și partea vătămată, care este acea persoană ce s-a constituit în formele prescrise de lege ca parte în proces.
Constituirea unei persoane ca parte vătămată se materializează în cererea acesteia, care poate fi făcută oricând în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecații doar, cel mai târziu, până la citirea actului de sesizare al instanței, care poate consta în citirea rechizitoriului sau a plângerii prealabile a persoanei vătămate.
S-a solicitat ca instanța să constate încălcarea dispozițiilor art. 76 C. proc. pen., prin care se stabilește că „organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația să cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracțiune, precum și persoana civilmente responsabilă”.
Înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală, că se poate constitui parte civilă. De asemenea, i s-a atras atenția că declarația de participare în proces ca parte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, iar în fața primei instanțe de judecată, până la citirea actului de sesizare.
Ori, în cauză este evident că organul de urmărire penală și ulterior instanța de fond nu au solicitat părții a preciza dacă înțelege să se constituie parte vătămată și civilă și nici nu a citat partea cu mențiunea de a preciza dacă se constituie sau nu parte vătămată sau parte civilă.
Aceasta obligație revenea și instanței de fond ce era obligată a depune toate diligențele necesare în vederea obținerii cadrului procesual corect atâta timp cât fusese sesizată cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune la întocmirea unui act de vânzare-cumpărare ce vătăma în mod evident atât vânzătorul, cât și cumpărătorul.
Citarea numitei l.R.M. (fostă G.) se impunea întrucât chiar și literatura de specialitate a arătat ca judecarea cauzei de către prima instanță în cadrul unei judecăți procedural neregulate sau cu încălcarea prevederilor legale ce stabilesc modalitatea desfășurării atât a laturii penale, dar și civile a procesului penal nu poate reprezenta un prim examen al cauzei în fond, deoarece acest examen a fost viciat în mod esențial.
Legiuitorul a conferit instanței de apel dreptul de a reexamina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, de a da o noua apreciere probelor din dosar, putând stabili dacă judecata în primă instanță s-a făcut cu respectarea regulilor procedurale. Toate acestea nu se pot realiza decât pe fondul existentei unei activități judiciare desfășurat de către instanța de fond într-un cadru legal.
Instanța de apel a constatat că la soluționarea fondului cauzei nu s-a respectat principiul contradictorialității privind anularea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât prin citare se asigura nu numai contradictorialitatea, dar și exercitarea drepturilor procesuale de către părți, în special a dreptului la apărare.
Chiar și în situația în care, deși citată în calitate de martor, partea a refuzat să se prezinte, prima instanță având obligația de a o cita pe aceasta cu mențiunea de a preciza dacă înțelege sau nu să se constituie parte civilă.
În ce privește pe partea ce nu a fost citată la judecată în condițiile legii și care nu a avut cunoștință de judecarea cauzei, aceasta nu și-a exercitat un drept prin lipsa la judecată, ci dimpotrivă în cauza a fost lipsită de un drept, și anume dreptul la apărare.
Ca urmare, prin decizia penală nr. 87/A din 15 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 4098/302/2005, au fost admise apelurile declarate de inculpați, împotriva sentinței penale nr. 886 din 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, a fost desființată sentința penală apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, părțile civile O.C. și Z.G., pentru nelegalitate, susținând, în esență, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt cu privire la calitatea procesuală a petentei l.R.M. (fostă G.).
Totodată, la termenul de judecată din data de 03 decembrie 2010, când au avut loc dezbaterile asupra recursurilor declarate în cauză, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 3859 alin. (3) și (4) C. proc. pen., a pus în discuția părților incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., în varianta omisiunii instanței de apel de a se pronunța asupra unei cereri esențiale pentru una din părți, de natură să garanteze drepturile acesteia și să influențeze soluția procesului.
Examinând decizia penală atacată, prin prisma cazului de casare anterior menționat, Curtea de apel a apreciat recursurile declarate de părțile civile O.C. și Z.G. ca fiind fondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, în vederea garantării intereselor legitime ale părților în proces și respectării caracterului echitabil al procedurii judiciare în care acestea sunt implicate.
Aceasta înseamnă că, în cadrul deliberării, prin decizia pronunțată, instanța de apel are obligația - dacă în cauză au fost declarate mai multe apeluri - să le examineze pe toate și să se pronunțe asupra tuturor, inclusiv asupra tuturor motivelor de apel invocate în susținerea acestora, pentru a nu lăsa necenzurate greșelile care, eventual, ar exista în cauza supusă verificării sale.
în speță, Curtea a constatat că la termenul de judecată din data de 15 decembrie 2008, petenta l.R.M. (fostă G.) a depus la dosar o cerere intitulată „cerere de intervenție în interes propriu”, prin care, invocând faptul că nu a fost citată în proces de către instanța de fond, a criticat soluția acesteia de anulare a contractului de vânzare-cumpărare din 13 februarie 2003, autentificat de B.N.P. D.G., pe care l-a încheiat, în calitate de cumpărător, cu partea civilă O.C., arătând, în motivare, că a fost de bună-credință la perfectarea acestuia.
În ședința publică din data de din 04 ianuarie 2010, fără a pune în discuție calificarea juridică a cererii, instanța nefiind ținută de cea dată acesteia de către petenta I.R.M. (fostă G.), Tribunalul a respins-o, ca inadmisibilă, arătând, în considerente, că procedura penală nu reglementează formularea unei astfel de cereri în procesul penal.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 01 februarie 2010, petenta, invocând aceleași aspecte și critici, a depus o nouă cerere, intitulată „apel peste termen”, prin care a solicitat desființarea sentinței pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță sau, în subsidiar, restituirea cauzei la procuror, conform art. 380 C. proc. pen.
În ședința publică de la aceeași dată, Tribunalul a constatat că „nu poate primi” apelul peste termen formulat de petenta, față de împrejurarea că, la termenul din 04 ianuarie 2010, s-a respins cererea acesteia de introducere în cauză în calitate de intervenient în interes propriu, iar petenta nu are nicio calitate în cauză.
De asemenea, prin decizia dată în speță, Tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la apelul peste termen formulat de petenta I.R.M. (fostă G.).
Procedând în acest mod, Curtea a apreciat că instanța de apel a nesocotit atât dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen., cât și pe cele ale art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., potrivit cărora apelul poate fi declarat de orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței, pronunțând, sub acest aspect, o hotărâre nelegală.
Astfel, s-a constatat că instanța fondului a procedat la anularea contractului de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2003, încheiat de partea civilă O.C., autentificat de B.N.P. D.G., situație în care este evident că trebuia analizată de către Tribunal pretinsa vătămare suferită de petenta I.R.M. (fostă G.) ca urmare a desființării convenției, dată fiind calitatea sa de cumpărător.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că, deși prin încheierea din data de 01 februarie 2010, instanța de apel a constatat că petenta nu are nicio calitate în cauză, soluția de admitere a căilor de atac promovate de celelalte părți și de trimitere a cauzei spre rejudecare s-a întemeiat tocmai pe considerentul că aceasta nu a fost citată de către instanța de fond pentru a preciza dacă se constituie sau nu parte vătămată ori parte civilă, apreciindu-se că au fost nesocotite dispozițiile art. 76 C. proc. pen. și a fost încălcat dreptul la apărare al petentei, ceea ce echivalează, implicit, cu o recunoaștere a vătămării suferită de aceasta prin hotărârea pronunțată de instanța fondului. Totodată, Curtea apreciază că o asemenea soluție a instanței de apel, întemeiată pe aceste considerente, nici nu putea fi pronunțată în lipsa căii de atac promovate de petenta I.R.M. (fostă G.), căci neîndeplinirea procedurii de citare nu poate fi invocată decât în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., respectiv numai de persoana ale cărei drepturi procesuale au fost nesocotite, în termenul prevăzut de lege și cu dovedirea vătămării ce i-a fost adusă și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, respectiv desființarea hotărârii judecătorești.
Omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra apelului peste termen declarat de petenta I.R.M. (fostă G.) atrage, în opinia Curții, incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., fiind vorba de o cerere esențială formulată de o parte (apelant) cu privire la care, în mod eronat, instanța de apel a constatat că nu îndeplinește condițiile impuse de art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Ca urmare, prin decizia penală nr. 1901 din 03 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., s-au admis recursurile declarate de recurenții-părți civile O.C. și Z.G. împotriva deciziei penale nr. 87/A din 15 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005, extinzând efectele recursurilor asupra intimatului-petent I.R.M.
A fost casată, în totalitate, decizia penală și dispune trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeași instanță de judecată, respectiv la Tribunalul București, secția a ll-a penală.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar sumele de 400 RON, onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat T.P. și de 300 RON, onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat C.S.G., I.N. și I.M., au fost suportate din fondul Ministerului Justiției.
În rejudecare, examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanți, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul a apreciat apelurile ca fiind întemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței.
În ceea ce privește apelul peste termen formulat de apelanta I.R.M., Tribunalul a reținut că aceasta face parte, potrivit art. 362 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dintre persoanele care pot face apel întrucât, prin sentința instanței de fond nr. 886 din 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în Dosar nr. 5098/302/2005, s-a dispus, în ceea ce o privește, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) și art. 346 C. proc. pen., anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 13 februarie 2003 de B.N.P. D.G., contract prin care I.R.M. cumpăra de la O.C., apartamentul situat în București, fiindu-i astfel vătămat dreptul său de proprietate asupra apartamentului.
Prin prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen., sub denumirea de apel peste termen, este reglementată situația persoanei care a lipsit de la toate termenele de judecată, cât și de la pronunțarea hotărârii și care declară apel în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
La termenul din data de 27 aprilie 2011, Tribunalul a recalificat cererea de intervenție în interes propriu ca o declarație de apel peste termen, având în vedere motivele invocate de I.R.M., necitarea sa de către instanța de fond, precum și cadrul procesual penal în care a formulat cererea.
Instanța a constatat că apelul formulat de I.R.M. îndeplinește condițiile apelului peste termen, aceasta lipsind la termenele de judecată și la pronunțarea hotărârii și că a formulat apelul înainte de începerea executării, fiind astfel îndeplinite condițiile conținute de art. 365 alin. (1) C. proc. pen.
De asemenea, Tribunalul a constatat că pe parcursul cercetării judecătorești la prima instanță, Judecătoria Sectorului 5 București, numita I.R.M., cumpărător de bună credință al apartamentului, aparținând părții civile O.C., vândut prin folosirea de mijloace frauduloase de către inculpații C.G. și T.S.G. (fostă C.), nu a fost citată, în calitate de parte vătămată, pentru a i se aduce la cunoștință dreptul de a dobândi calitatea de parte și termenul până la care poate dobândi calitatea.
Nu se poate reține că I.R.M. a avut cunoștință despre desfășurarea cercetării judecătorești în cauză, aceasta fiind citată de către instanța de fond în calitate de martor, întrucât, în fapt, nu a fost respectat dreptul său ca, până la începerea cercetării judecătorești, să i se aducă la cunoștință dreptul de a participa la proces în calitate de parte vătămată sau de a se constitui parte civilă în cauză.
Tribunalul a arătat că prin citare se asigură nu numai contradictorialitatea judecății, dar și exercitarea drepturilor procesuale de către părți, în special a dreptului la apărare, astfel încât partea să perceapă în mod nemijlocit mijloacele de probă, să folosească modalitățile procesuale pe care legea le pune la îndemâna lor și să prezinte instanței toate argumentele ce se pot aduce în susținerea intereselor lor.
Tribunalul a arătat că, potrivit art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., dispozițiile procedurale instituie ca motiv de desființarea a sentinței primei instanțe și rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, dacă judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate.
Justificarea reglementării pleacă de la modul în care legiuitorul a înțeles să asigure realizarea justiției în cauzele penale. Acordând instanței de apel dreptul de a reexamina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, cu aptitudinea de a schimba sau modifica soluția dată de prima instanță, în limitele impuse de efectele apelului, legiuitorul a dorit ca în cauzele penale fondul cauzei să poată fi examinat de două instanțe de grad diferit.
Or, în prezenta cauză, prin necitarea persoanei vătămate I.R.M., judecata în primă instanță pentru aceasta nu a existat, prima analiză a cauzei, desfășurată în fața primei instanțe fiind viciată în mod esențial, întrucât nu s-au respectat nici prevederile legii ce impun citarea părților la judecată, nici dreptul la apărare, nici egalitatea în fața legi și a organelor judiciare a părților.
Același motiv de apel, necitarea de către instanța de fond a persoanei vătămate I.R.M., a fost invocat și de către apelanții inculpați T.S.G. (fostă C.), C.G., T.P., I.N. și I.M.
Ca urmare, prin decizia penală nr. 157/A din 25 mai 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de apelanții-inculpați T.S.G. (fostă C.), C.G., I.N., I.M. și T.P., de apelantul-parte civilă O.C. și apelul peste termen formulat de apelanta I.R.M., împotriva sentinței penale nr. 886 din 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosar nr. 5098/302/2005.
A fost desființată sentința penală nr. 886 din 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosar nr. 5098/302/2005 și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă O.C. și partea vătămată Z.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, ambele solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și, rejudecând, menținerea hotărârii instanței de fond.
În motivarea scrisă a recursului, partea civilă O.C., prin apărătorul ales, a arătat că instanța de apel a admis o cale de atac introdusă tardiv, deoarece nu erau întrunite condițiile apelului peste termen formulat de numita I.R.M., deoarece aceasta nu are calitatea de parte vătămată în cauză, ci aceea de martor.
Astfel, I.R.M. a fost citată ca martor în fața instanței de fond însă nu a înțeles să se prezinte și să precizeze, eventual, dacă înțelege sau nu să participe ca parte vătămată în cauză. Arată că instanța de fond a apreciat, în mod corect, că I.R.M. nu are calitatea de parte vătămată în cauză și în opinia recurentului citarea sa în această calitate ar fi echivalat cu o antepronunțare.
Mai mult, recurentul a mai arătat că I.R.M. a formulat o acțiune civilă împotriva vânzătorului O.C., deschisă pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, soluționată prin renunțarea sa la judecată.
În drept, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 11 C. proc. pen.
În motivarea recursului, partea vătămată Z.G. a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se formula apel peste termen, întrucât anterior cererii de introducere în acest dosar, numita l.R.M. a formulat o acțiune civilă în pretenții care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București și s-a finalizat prin renunțarea la judecată. Prin urmare, nu se poate presupune că necitarea acesteia la instanța de fond ca parte vătămată, ci doar ca martor i-ar fi afectat drepturile procesuale.
În drept, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 11 C. proc. pen.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, respectiv al cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 11 C. proc. pen., instanța a constatat recursurile ca fiind fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., „instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.”
Curtea a constatat că instanța de apel a nesocotit dispoziția imperativă enunțată, în sensul că, deși prin decizia penală nr. 1901 din 03 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, (Dosar nr. 5098/302/2005), au fost admise recursurile declarate de partea civilă O.C. și partea vătămată Z.G. și s-a dispus trimiterea cauzei spre continuarea judecării apelurilor la aceeași instanță, Tribunalul a admis toate apelurile formulate în cauză, inclusiv cel peste termen formulat de I.R.M. și a dispus trmiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Prin această soluție, Tribunalul a încălcat prevederile art. 38518 alin. (1) C. proc. pen., întrucât dispoziția de casare a fost neechivocă, în sensul ca instanța de apel să se pronunțe pe fondul apelurilor declarate în cauză, inclusiv pe apelul peste termen formulat de I.R.M. Din considerentele deciziei de casare, a rezultat cu claritate intenția instanței de recurs de a obliga Tribunalul să se pronunțe asupra căilor de atac declarate, iar dacă ar fi socotit necesar reluarea judecății de către instanța de fond, cu citarea și a părții vătămate I.R.M., instanța de recurs ar fi dispus în acest sens. Că nu a fost așa rezultă din dispozitivul deciziei de casare, cât și din considerentele acesteia, Curtea având în vedere la acel moment faptul că apelul, cale de atac integral devolutivă, putea soluționa și criticile aduse hotărârii primei instanțe de către I.R.M., persoană vătămată prin soluția instanței de fond, respectiv prin repunerea părților în situația anterioară și anularea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul căruia devenise proprietar de bună-credință al imobilului.
Curtea a apreciat că I.R.M. a formulat în mod corect apel peste termen, nefiind incident cazul de casare invocat de către recurenți, însă este prezent cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârea fiind contrară legii, respectiv prevederilor art. 38518 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel urmând a se pronunța pe fondul tuturor apelurilor declarate în cauză, inclusiv al apelului peste termen formulat de partea vătămată I.R.M.
Ca urmare, prin decizia penală nr. 2156 din 04 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5728/2/2011, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., au fost admise recursurile declarate de recurenții-părți civile O.C. și Z.G. împotriva deciziei penale nr. 157/A din 25 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005.
A fost casată, în parte, decizia penală și dispune trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeași instanță, respectiv la Tribunalul București, secția a ll-a penală.
În urma casării cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a ll-a penală, la data de 27 decembrie 2011, sub nr. 5728/2/2011.
La termenul din 04 aprilie 2012, Tribunalul a pus în discuție excepția necompetenței materiale și funcționale a Tribunalului București, excepție pe care a admis-o, pentru considerentele ce vor fi prezentate, în continuare:
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, în ipoteza casării cu trimitere spre rejudecare, se aplică dispozițiile acestui act normativ în materie de competență. Ca urmare a modificărilor operate prin Legea nr. 202/2010, Tribunalele nu mai au în competență soluționarea de apeluri împotriva sentințelor judecătoriilor, singura cale de atac cu privire la care Tribunalul are competența materială și funcțională de a se pronunța fiind cea a recursului. Cum potrivit art. 28 pct. 3 C. proc. pen. rap. la art. 27 pct. 3 C. proc. pen., Tribunalele sunt competente să soluționeze doar recursurile împotriva hotărârilor judecătoriilor expres și limitativ prevăzute la pct. 3 al art. 27 C. proc. pen., iar hotărârea de față nu se încadrează în vreuna din categoriile respective, competența materială și funcțională de soluționare a recursului revine Curții de Apel București.
Tribunalul a apreciat că o astfel de interpretare nu nesocotește prevederile alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 202/2010, dispozițiile alin. (1) și (3) ale acestui art. trebuind a fi coroborate și interpretate în spiritul legii, acela de a se ajunge la o accelerare a soluționării proceselor.
Ca urmare, prin decizia penală nr. 8/AP din 04 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr 5728/2/2011, a fost admisă excepția necompetenței materiale și funcționale a Tribunalului București.
În baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 281 pct. 3 C. proc. pen. cu referire la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, s-a declinat competența de soluționare a căilor de atac declarate împotriva sentinței penale nr. 886 din 13 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, în Dosarul nr. 5098/302/2005, în favoarea Curții de Apel București.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații C.G. și T.S.G., arătând că instanța de control judiciar, Curtea de Apel București, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a dispus restituirea cauzei la Tribunalul București pentru rejudecarea apelului, iar față de decizia Tribunalului București, secția a II-a penală, este incident art. 29 alin. (5) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, au solicitat sesizarea Înaltei Curții de Casație și Justiție pentru a se pronunța cu privire la continuarea judecății.
Prin decizia penală nr. 2156 R din 04 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost admise recursurile declarate de recurenții-părți civile O.C. și Z.G. împotriva deciziei penale nr. 157/A din 25 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005. A fost casată, în parte, decizia penală și s-a dispus trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeași instanță, respectiv la Tribunalul București, secția a ll-a penală.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a ll-a penală, la data de 27 decembrie 2011 sub nr. 5729/2/2011.
La termenul din 04 aprilie 2012, Tribunalul a pus în discuție excepția necompetenței funcționale pe aspectul judecării apelului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 202/2010 și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București.
S-a constatat că această declinare de competență a Tribunalului București tinde a reforma dispozițiile unei hotărâri definitive (2156 R din 04 noiembrie 2011) și a intervenit după incidența unei jurisprudențe anterioare a instanței supreme care s-a aplecat asupra acestei probleme de drept referitoare la competența Tribunalului de a judeca apeluri după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Astfel, prin încheierea nr. 178 din 01 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a statuat în sensul că:
Prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile acestei legi privitoare la competență sunt aplicabile, sunt incidente numai în ipoteza în care instanța de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunțate de prima instanță, cât și casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
În cazul în care Curtea de apel, ca instanță de recurs, dispune după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 casarea deciziei pronunțate de tribunal, ca instanță de apel, cu trimitere spre rejudecarea apelului - sentința judecătoriei fiind pronunțată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - competența de judecată a apelului îi aparține Tribunalului, iar decizia pronunțată de Tribunal este supusă căii de atac a recursului, fiind incidente prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 202/2010, în temeiul cărora hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
În contextul negării competenței sale funcționale în urma casării cu trimitere spre continuarea judecării apelurilor, Tribunalul a generat întreruperea cursului justiției și ca urmare, în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru stabilirea instanței ce va continua judecata.
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită cu soluționarea cauzei în care s-a constatat întrerupt cursul justiției, prin decizia penală nr. 1051 R din 24 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.
Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 886 din 13 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, au fost condamnați inculpații C.G., T.S.G. (fostă C.), I.M., I.N., T.P. la pedepse cu închisoarea, astfel cum rezultă din dispozitivul hotărârii.
Prin decizia penală nr. 87/A din 15 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 4098/302/2005, au fost admise apelurile declarate de inculpați, împotriva sentinței penale nr. 886 din 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, a fost desființată sentința penală apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, părțile civile O.C. și Z.G.
Prin decizia penală nr. 1901 din 03 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., s-au admis recursurile declarate de recurenții-părți civile O.C. și Z.G. împotriva deciziei penale nr. 87/A din 15 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005, extinzând efectele recursurilor asupra intimatului-petent I.R.M.
A fost casată, în totalitate, decizia penală și s-a dispus trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeași instanță de judecată, respectiv la Tribunalul București, secția a ll-a penală.
Tribunalul București, secția a ll-a penală, prin decizia penală nr. 157/A din 25 mai 2011, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de apelanții-inculpați T.S.G. (fostă C.), C.G., I.N., I.M. și T.P., de apelantul-parte civilă O.C. și apelul peste termen formulat de apelanta I.R.M., împotriva sentinței penale nr. 886 din 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în Dosar nr. 5098/302/2005.
A fost desființată sentința penală nr. 886 din 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în Dosar nr. 5098/302/2005, și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs partea civilă O.C. și partea vătămată Z.G.
Prin decizia penală nr. 2156 din 04 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5728/2/2011, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., au fost admise recursurile declarate de recurenții-părți civile O.C. și Z.G. împotriva deciziei penale nr. 157/A din 25 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II -a penală, din Dosarul nr. 5098/302/2005.
A fost casată, în parte, decizia penală și s-a dispus trimiterea cauzei, spre continuarea judecării apelurilor, la aceeași instanță, respectiv la Tribunalul București, secția a ll-a penală.
În urma casării cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, la data de 27 decembrie 2011, sub nr. 5728/2/2011.
La termenul din 04 aprilie 2012, Tribunalul a pus în discuție excepția necompetenței materiale și funcționale a Tribunalului București, excepție pe care a admis-o, pentru considerentele anterior expuse și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București.
În contextul negării competenței sale funcționale în urma casării cu trimitere spre continuarea judecării apelurilor, Tribunalul a generat întreruperea cursului justiției și, ca urmare, în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru stabilirea instanței ce va continua judecata.
Analizând cauza raportat la dispozițiile Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține următoarele:
Art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 prevede că: „(1) Hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
(2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competența instanțelor C. proc. pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.”
Din interpretarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 202/2010, rezultă că prevederile care se referă la căile de atac reglementate de legea nouă sunt incidente doar în situația pronunțării unor hotărâri în cauzele penale după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu se referă la căile de atac, ci la competența instanțelor cu privire la procesele în curs de judecată, în care instanțele au fost sesizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și nu au pronunțat hotărâri până la data intrării în vigoare a acestei legi, în materia căilor de atac fiind aplicabile numai dispozițiile art. 24 alin. (1).
În cauză, Curtea constată că sentința penală nr. 886 din 13 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, ce face obiectul apelurilor declarate de inculpații T.S.G. (fostă C.), C.G., I.N., I.M. și T.P. și de părțile civile O.C. și I.R.M., a fost pronunțată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv 25 noiembrie 2010.
Singura normă tranzitorie referitoare la numărul căilor de atac - art. 24 alin. (1) din Legea nr. 202/2010 - privește categoriile de sentințe pentru care legea nouă a eliminat o cale de atac (apelul), iar nu și sentințele pentru care posibilitatea atacării atât cu apel, cât și cu recurs a rămas nemodificată.
Cât privește conținutul prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010 - potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile acestei legi privitoare la competență sunt aplicabile - acestea sunt incidente numai în ipoteza în care instanța de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunțate de prima instanță, cât și casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
Un raționament contrar ar conduce la inechități și situații juridice diferite sub aspectul esențial al dreptului la exercitarea căilor de atac în raport de persoane trimise în judecată pentru același gen de infracțiuni, în același moment și sub efectul aceleiași legi, care le conferea aceleași drepturi și aceleași căi de atac.
Drept urmare, în cazul în care Curtea de apel, ca instanță de recurs, dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, casarea deciziei pronunțate de Tribunal, ca instanță de apel, cu trimitere spre rejudecarea apelului - sentința judecătoriei fiind pronunțată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - competența de judecată a apelului îi aparține Tribunalului, iar decizia pronunțată de Tribunal este supusă căii de atac a recursului.
Față de considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va trimite cauza, în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., la Tribunalul București în vederea judecării apelurilor declarate de inculpații C.G., T.S.G. (fostă C.), M.M., I.N., T.P. și părțile civile O.C. și I.R.M. împotriva sentinței penale nr. 886 din 13 mai 2008 a Judecătoriei Sector 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen., trimite cauza la Tribunalul București în vederea judecării apelurilor declarate de inculpații C.G., T.S.G. (fostă C.), M.M., I.N., T.P. și părțile civile O.C. și I.R.M. împotriva sentinței penale nr. 886 din 13 mai 2008 a Judecătoriei Sector 5 București.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații C.G., T.S.G., I.M., I.N. și T.P., în cuantum de câte 100 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 august 2012.