Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 238 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul B.G.C. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și a art. 71 și art. 64 C. pen.
Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 2 iulie 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la plata daunelor morale, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.
S-a reținut, în esență, că, în noaptea de 16 decembrie 2003, inculpatul s-a deplasat la un magazin alimentar non-stop dintr-o piață din Arad, și, după ce a amenințat-o pe vânzătoare cu un cuțit, la gât, a sustras 155.500 lei din casa de marcaj și bunuri alimentare în valoare totală de 759.000 lei.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 487/ A / 11 decembrie, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și de către inculpatul B.G.C.
Totodată, a menținut starea de arest și a dedus, în continuare, durata arestului preventiv, de la 19 septembrie, la zi.
Prin recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat nelegalitatea hotărârilor constând în omisiunea schimbării încadrării juridice prin reținerea aplicabilității art. 13 C. pen.
Recursul Parchetului nu este fondat.
În urma examinării lucrărilor dosarului și a hotărârilor atacate, se constată că, deși instanța de fond a omis să menționeze incidența art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, hotărârea pronunțată nu a nesocotit și nu a încălcat prevederile acestui text de lege.
Astfel, instanța a stabilit o pedeapsă de 3 ani închisoare, care este situată sub nivelul minimului special prevăzut de legea nouă, care este mai aspră (minimul special prevăzut de legea nouă nr. 169 din 10 aprilie 2002, este de 3 ani și 6 luni închisoare, iar minimul special prevăzut de legea veche, mai favorabilă, este de 2 ani și 6 luni închisoare).
Așa fiind, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului se situează în limitele legii mai favorabile, raportat la data săvârșirii infracțiunii, astfel că, simpla omisiune de a se menționa în dispozitiv, aplicarea art. 13 C. pen., nu este de natură să impună casarea hotărârilor atacate.
De altfel, omisiunea aplicării art. 13 C. pen., în orice situație, este o operațiune care prin ea însăși nu presupune o greșită încadrare juridică, și nu implică operațiunea de schimbare a încadrării juridice.
Pentru aceste considerente și nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul Parchetului să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul, declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei nr. 487 din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 2 iulie 2002, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.