S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr.449 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

            S-a prezentat recurentul inculpat P.V., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat T.M.

            A lipsit intimata parte vătămată D.I.

            Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

            Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul P.V., avocat T.M. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și reducerea  pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, conform art.74-76 din Codul penal.

            Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, considerând  că instanța a individualizat în mod judicios pedeapsa aplicată inculpatului.

            Inculpatul P.V., având ultimul cuvânt, a lăsat soluția la aprecierea Curții.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            In baza lucrărilor  din dosar, constată următoarele:

            Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr.230 din 4 iunie 2003, în baza art.211 alin.2 lit.b și c și alin.2¹ lit.a din Codul penal a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de  tâlhărie.

            A aplicat în cauză dispozițiile art.71 și art.64 din Codul penal.

            In baza art.350 din Codul de procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului, iar în conformitate cu dispozițiile art.88 din Codul penal a dedus  din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive începând cu 4 aprilie 2003 la zi.

            A constatat recuperat prejudiciul în sumă de 600.000 lei, cauzat părții vătămate D.I.

            Prin aceeași sentință penală a fost condamnat, în baza acelorași texte de lege, inculpatul L.N., la  pedeapsa se 8 ani și 6 luni închisoare.

            Fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, onorariul pentru apărarea  din oficiu a inculpaților, se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Prahova.

            Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în noaptea de 3/4 aprilie 2003 cei doi inculpați, acționând în baza unei înțelegeri prealabile, prin violență au sustras de la partea vătămată D.I., aflat în trenul personal 5078 în zona stației CFR Cornet Cricov, jud.Prahova, un rucsac cu bunuri personale în valoare de 600.000 lei.

            Impotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul P.V., susținând că nu a comis infracțiunea de tâlhărie ci infracțiunea de furt și a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

            Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr.449 din 13 octombrie 2003 a respins apelul ca nefondat, cu mențiunea că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, în baza probelor administrate, care au fost complet și just apreciate, dând faptei comise încadrarea juridică legală, iar individualizarea pedepsei este judicioasă, în concordanță cu dispozițiile art.72 din Codul penal.

            Prin recursul de față, inculpatul P.V. a solicitat reaprecierea pedepsei, susținând că din probele existente la  dosar, din rechizitoriu și din considerentele celor două hotărâri reies împrejurări ce constituie circumstanțe atenuante, atât cu privire la conduita ce a avut-o în timpul săvârșirii infracțiunii, agresivitatea nefiind exagerată, nu a produs vătămări corporale, obiectele sustrase nu au avut o valoare prea mare, iar prejudiciul este recuperat.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

            In raport de probatoriul administrat, starea de fapt  reținut este în deplină concordanță cu acesta, încadrarea juridică a faptei este legală, iar vinovăția recurentului  rezultă neîndoielnic din probele dosarului.

            Privind pedeapsa aplicată inculpatului recurent, se reține că la individualizarea ei au fost avute în vedere pericolul social concret, grav, al faptei, determinat de frecvența acestui gen de infracțiuni, împrejurările în care aceasta s-a comis, de două persoane împreună, pe timpul nopții, într-un mijloc de transport în comun, asupra unei persoane în vârstă de 60 de ani, consecințele faptei, prejudiciul relativ mic și faptul că bunurile au fost recuperate, ca urmare prinderii inculpaților de către organele de  poliție la scurt timp după  comiterea infracțiunii, dar și datele ce caracterizează persoana inculpaților, P.V., deși nu are antecedente penale duce un mod de viață parazitar, nefiind încadrat în muncă, preferând compania celuilalt inculpat L.N. condamnat de mai multe ori pentru fapte de furt calificat, violare de domiciliu și tâlhărie.

            Ca atare, și sub acest aspect, recursul declarat de inculpat este nefondat, pedeapsa aplicată acestuia fiind de natură  a realiza și scopul ei, acela al prevenției generale și speciale cum stipulează art.52 din Codul penal.

            In consecință, Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge recursul declarat de inculpatul P.V., ca nefondat, va deduce din pedeapsa aplicată acestuia, timpul arestării  preventive de la 4 aprilie 2003 la zi și îl va obliga pe recurent la plata către stat a cheltuielilor judiciare în care se include  și onorariul pentru apărarea din oficiu.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr.449 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 4 aprilie 2003, la 6 ianuarie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judicare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa  din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6 ianuarie 2004.