Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 365 din 17 septembrie 2002, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul G.D. privind sentința penală nr. 168 din 17 aprilie 2002 a Tribunalului Prahova (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 303 din 1 iulie 2002 a Curții de Apel Ploiești), prin care a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen.
În motivarea cererii sale, revizuientul a arătat că nu a comis infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa și are posibilitatea să dovedească această situație cu martori.
Tribunalul Prahova a reținut că motivul invocat de condamnat nu se încadrează în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., deoarece nu au fost invocate fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei în fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul G.D. că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și poate să dovedească această situație cu martori.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pe fond, admiterea cererii de revizuire.
Prin decizia penală nr. 506 din 18 noiembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul G.D., susținând că nu a comis infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina sa și poate dovedi cele afirmate prin declarațiile unor martori, fapt pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond, admiterea cererii de revizuire.
Recursul declarat nu este fondat.
Deoarece, revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat în dispozițiile art. 394 C. proc. pen., situațiile în care se poate declanșa acest remediu procesual și care are drept scop înlăturarea erorilor judiciare prin reexaminarea hotărârilor judecătorești definitive.
Se constată că, în mod corect, cele două instanțe au reținut că în cererea de revizuire condamnatul nu a invocat nici un fapt sau o împrejurare nouă, ci s-a referit la aceleași apărări care au fost și înlăturate de prima instanță și instanța de control judiciar, atunci când au motivat temeinic reținerea vinovăției acestuia la comiterea faptei pentru care a fost condamnat definitiv.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnatul revizuient G.D. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient G.D. împotriva deciziei penale nr. 506 din 18 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2003.