Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 402 din 23 iunie 2000, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul B.V. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani.
În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.
În temeiul art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului.
În conformitate cu dispozițiile art. 445 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor bancare falsificate și pașaportul falsificat.
În conformitate cu art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 970.000 Euro.
S-a reținut că la data de 21 martie 2000, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul s-a întâlnit în București cu numitul C.V. și alte două persoane de etnie arabă, ocazie cu care acesta a primit un pașaport eliberat de autoritățile Republicii Moldova, pe numele P.G., în care fotografia titularului era substituită cu cea a inculpatului.
Având asupra sa acest pașaport falsificat, inculpatul s-a deplasat, împreună cu cei trei, la B.R.I.B., unde a deschis un cont pe numele titularului pașaportului.
La data de 23 martie 2000, acest cont a fost creditat cu suma de 976.000 Euro, urmare ordinului de plată emis de societatea T.S.I., în beneficiul numitului P.G.
În aceeași zi, inculpatul s-a prezentat la bancă și, legitimându-se cu pașaportul falsificat, a solicitat convertirea acestei sume în diferite valute și în lei. Sumele încasate au fost remise numitului C.V. și celor doi însoțitori ai săi.
Banca, apreciind că nu a fost prejudiciată în nici un fel, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Instanța de fond a reținut că faptele inculpatului de a se prezenta la bancă, utilizând pașaportul fals, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 291 și art. 293 C. pen.
Cum inducerea în eroare nu a produs efecte patrimoniale, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constituitive ale infracțiunii de înșelăciune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Împotriva hotărârii primei instanțe Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel, criticile formulate vizând următoarele:
- cauza s-a judecat cu lipsă de procedură cu partea vătămată;
- aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia este prea blândă în raport de natura faptelor, de împrejurările în care acestea au fost comise, precum și de scopul urmărit.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 611/ A din 21 noiembrie 2000, a respins apelul declarat de către Parchet ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că, în raport de adresa Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova din care rezultă că numitul P.G. este plecat din țară din luna februarie 2000, în mod corect s-a dispus citarea la locul săvârșirii infracțiunii. S-a mai reținut, pe de altă parte, că lipsa de procedură nu poate fi invocată decât de partea la care se referă și căreia i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anulare actului. În speță, partea vătămată nu a fost afectată în nici un fel, cu excepția eventualei sustrageri a pașaportului, care nu face însă obiectul cauzei penale de față.
Cu privire la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, instanța de apel a apreciat că, în lipsa urmării imediate, în mod corect prima instanță a statuat asupra lipsei unui element constitutiv al infracțiunii.
Totodată, cu privire la pedeapsă, instanța de control a apreciat că instanța de fond a individualizat corect pedeapsa, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat apel, invocând următoarele motive:
- Instanța de fond și instanța de apel au procedat la judecarea cauzei cu procedura de citare neîndeplinită față de partea vătămată, respectiv față de inculpat și partea vătămată;
- Greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.
- Greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul modalității de executare a acesteia.
În concluzie, Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Cu privire la judecarea cauzei, în fond și în apel, fără citarea legală a părții vătămate și respectiv inculpatului și părții vătămate.
Participarea părților la judecata în primă instanță sau în apel constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare și este garantată, printre altele, și de contradictorialitatea ședinței de judecată.
Prin urmare, atunci când nu s-au respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la judecată, intervine o nulitate relativă, în interesul părților, care poate atrage casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții.
Acest caz de casare poate fi invocat însă numai de către partea care, urmare neîndeplinirii legale a procedurii de citare, a fost lipsă la judecată.
Potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., acest caz de casare nu este prevăzut printre cele care pot fi luate în considerare din oficiu de către instanța de judecată.
Ca atare, nici procurorul nu poate să se substituie părții lipsă și să invoce un motiv de casare legat exclusiv de interesele legitile ale acesteia.
De altfel, acest motiv este și neîntemeiat.
Astfel, din adresa Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova rezultă că numitul P.G. nu se află în țară, iar adresa acestuia din Portugalia nu este cunoscută.
În consecință, citarea acestuia s-a făcut legal, potrivit dispozițiilor art. 177 alin. ultim C. proc. pen.
2. Cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.
Din modul de redactare a art. 215 C. pen., rezultă că latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune privește și copul obținerii folosului material injust. Ca atare, desfășurând cu intenție o activitate de inducere în eroare, făptuitorul pricinuiește o pagubă, a cărei producere o urmărește.
În cauză, banca nu s-a constituit parte civilă, apreciind că acesteia, prin deschiderea unui cont, alimentarea acestuia și apoi scoaterea din cont a acestei sume, nu i-a fost cauzată nici o pagubă, pentru operațiunile efectuate acesta reținând comisioanele bancare stabilite.
Pe de altă parte, P.G., posibilul titular al pașaportului falsificat nu a suferit nici o pagubă. Astfel, din actele dosarului rezultă că P.G. nu a avut cunoștință de operațiunile menționate, că nu s-a urmărit păgubirea acestuia și nici nu a fost păgubit, suma de 970.000 Euro neaparținându-i. Așa cum a rezultat din cercetări, suma menționată provine din activitățile frauduloase cu alcool efectuate pe teritoriul României de un grup de cetățeni arabi în numele a două firme fantome, ambele cu sediul în București și a făcut obiectul unei operațiuni de spălare a banilor.
Ca atare, în mod corect s-a reținut lipsa unui element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, paguba produsă în patrimoniul victimei, așa încât și această critică se constată a fi neîntemeiată.
3. Cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul modalității de executare a acesteia.
Potrivit art. 72 C. pen., cu referire la art. 52 din același cod, pedeapsa aplicată trebuie să constituie o replică socială adecvată pericolului social al faptei comise, prin care să se asigure, printre altele, reeducarea inculpatului.
Suspendarea condiționată a executării pedepsei, în condițiile art. 81 C. pen., constituie o modalitate de individualizare a executării pedepsei aplicate. În această operațiune de individualizare, instanța trebuie să examineze și să constate îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de textul menționat. Factorul determinant îl constituie însă aprecierea și convingerea instanței că scopul poate fi atins chiar și fără executarea acesteia.
Examinând cauza sub aspectul acestei critici, se constată că prima instanță a avut în vedere toate datele privitoare la fapta săvârșită, din care a rezultat un pericol social mai scăzut, precum și caracterul ocazional, întâmplător al săvârșirii acesteia de către inculpat. Totodată, instanța a avut în vedere și datele privitoare la persoana inculpatului, cu referire la antecedentele penale, conduita anterioară săvârșirii infracțiunii și atitudinea ulterioară a acestuia, din care a rezultat că acesta prezintă posibilități de îndreptare fără executarea pedepsei aplicate.
Prin urmare, în mod corect s-a dispus în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate, așa încât și acest motiv de casare se constată a fi neîntemeiat.
În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, iar în temeiul art. 192 alin. (3) din același cod, onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența inculpatului, potrivit dispozitivului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 611 din 21 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul inculpat B.V., ca nefondat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2003.