Asupra recursului de față,
In baza lucrărilor din dosar,constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 46 din 22 februarie 2001 Tribunalul Bacău, printre alții, a condamnat în temeiul art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., cu art. 76 lit. b) C. pen.,pe inculpatul F.V. la pedeapsa de un an și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 82 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii de 24 de ore din 10 august 2000 și a arestului preventiv de la 11 august 2000 la zi.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 și art. 1000 alin. (2) C. civ., s-a luat act că partea vătămată SC. B.J.L.G. Bacău, nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat acesteia, fiind acoperit prin plată.
În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 și art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost obligat inculpatul minor T.F.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente T.R. și T.D. să plătească părții civile L.V. suma de 2.500 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Au fost obligați inculpații T.F.C. și F.V., inculpatul minor T.F.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească părții civile L.V. suma de 604.380 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea unui medalion din aur.
S-a constatat că partea vătămată C.D. nu a formulat pretenții civile în cauză.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Bacău a sumei de 250.000 lei, avocat D.C. și a sumei de 250.000 lei avocat oficiu L.A.
În temeiul art. 191 alin.(1) și (3) C. proc. pen., au fost obligați inculpații, inculpatul minor în solidar și cu părțile responsabile civilmente să plătească statului, fiecare câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în care s-au inclus și onorarii avocați oficiu, în instanță și urmărirea penală.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că inculpații T.F.C. și F.V., prieteni de aproximativ 2 ani, s-au întâlnit în seara de 12 iulie 2000 în jurul orei 21,30 pe str. Prieteniei din municipiul Bacău și se îndreptau către str. Alunului. În aceste împrejurări au întâlnit-o pe partea vătămată L.V.,minor în vârstă de 15 ani, fost coleg la școala generală și i-a cerut acesteia suma de 5.000 lei. Știindu-l violent, de frică, partea vătămată i-a dat inculpatului T.F.C. toți banii pe care îi avea asupra sa, adică 2.500 lei.
Între timp, de partea vătămată s-a apropiat și inculpatul F.V., care se întâlnise cu P.L.C. și văzând că partea vătămată purta la gât un lanț din aur, i l-a cerut. Partea vătămată înconjurată de cei doi inculpați s-a simțit amenințată, dar a refuzat să i-l dea, însă a fost descheiat de la gât de către inculpatul F.V. Partea vătămată a prins lanțul de cruciulița care îi era atașată, însă inculpatul F.V. i l-a smuls din mână și a plecat.
Inculpatul T.F.C. a rămas cu partea vătămată încercând să o convingă să nu anunțe organele de poliție, sub pretextul că inculpatul F.V. îi va restitui lanțul.
A doua zi ambii inculpați s-au deplasat la SC B.J.L.G., unde au amanetat lanțul sustras în greutate de 7,1 gr., cu suma de 560.000 lei. Inculpatul F.V. i-a dat inculpatului T.F.C. suma de 50.000 lei, iar diferența a reținut-o pentru sine. Cruciulița de 3 gr. a vândut-o lui C.D. cu 100.000 lei fără însă a-i spune proveniența.
Pe parcursul cercetărilor, F.C., mama inculpatului F.V. a ridicat de la casa de amanet lanțul, care a fost predat de organul de poliție, părții vătămate.
Reținând vinovăția inculpaților prima instanță a dispus aplicarea unei măsuri educative față de inculpatul minor și condamnarea inculpatului major, în condițiile reținute anterior.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul F.V.
Parchetul a criticat soluția în cauză ca netemeinică, respectiv măsura educativă a libertății supravegheate aplicată inculpatului minor, ca și pedeapsa situată sub minimul prevăzut de lege prin reținerea în favoarea inculpatului major a circumstanțelor atenuante, nu reflectă gradul sporit de periculozitate al infracțiunii săvârșite, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și, în consecință, aplicarea unei pedepse mai aspre inculpatului major și condamnarea în regim de detenție a inculpatului minor.
Inculpatul F.V. a solicitat admiterea apelului și urmare acordării unei eficiențe sporite a efectelor circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa să se reducă cuantumul pedepsei de executat.
Prin decizia penală nr. 157 din 29 mai 2001, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul F.V., apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, majorarea pedepsei aplicată inculpatului F.V.
Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul formulat de Parchet este fondat pentru următoarele motive:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului F.V., procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comise cât privește individualizarea pedepsei, curtea apreciază că la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului F.V. nu s-au avut în vedere toate aspectele ce caracterizează fapta comisă, împrejurările în care a fost comisă, cât și elementele ce caracterizează pe inculpat.
Astfel, inculpatul a săvârșit fapta în timpul nopții, într-un loc public, etc, iar în fața instanței nu a dat dovadă de sinceritate, așa încât nu se justifică reținerea în favoarea sa, de circumstanțe atenuante.
Față de aceste considerente, urmează să fie admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, privind pe inculpatul F.V., a se casa hotărârile pronunțate în cauză, a se înlătura aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și a se majora pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., de la un an și 2 luni închisoare la 5 ani închisoare.
Se va deduce perioada executată în arest preventiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 157 din 29 mai 2001 a Curții de Apel Bacău.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 46 din 22 ianuarie 2001 a Tribunalului Bacău cu privire la individualizarea pedepsei.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și majorează pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., de la un an și 2 luni închisoare la 5 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 august 2000 până la punerea în libertate.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2003.