Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 859 din 23 septembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul I.I. la 7 pedepse de câte 8 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.
În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de 837 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 98/1999 a Tribunalului București și s-a contopit acest rest de pedeapsă cu fiecare din cele 7 pedepse de câte 8 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele 7 pedepse și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu un an, în final 9 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 31 decembrie 2001, la zi.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 2.800.000 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunilor.
Instanța a luat act că partea vătămată M.P. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile către părțile civile C.D. - 10.000.000 lei, D.M. – 5.000.000 lei, P.I. – 2.500.000 lei, I.G. – 15.600.000 lei, E.V. – 1.300.000 lei și 2.117.097 lei către partea civilă Spitalul Clinic Dr. Bagdasar – Arseni.
A mai fost obligat custodele S.C. K.T. S.R.L. să restituie părții vătămate B.E. o pereche de cercei și două inele.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, inculpatul în perioada 9 noiembrie – 12 decembrie 2001, pe baza aceleiași rezoluții infracționale a săvârșit un număr de 7 infracțiuni de tâlhărie în modalități asemănătoare.
Inculpatul aștepta în scara unor blocuri din sectorul 4, persoane de sex feminin care se întorceau acasă, le ataca și lovea prin surprindere, deposedându-le de sume de bani, bijuterii și alte obiecte. Astfel inculpatul a comis faptele la 5 decembrie 2001 – parte vătămată C.D., 19 noiembrie 2001 – parte vătămată D.M., la 23 noiembrie 2001 – parte vătămată P.I., la 7 decembrie 2001 – parte vătămată I.G., la 7 decembrie 2001 – parte vătămată E.V., la 9 noiembrie 2001 – parte vătămată M.P., iar la 12 decembrie 2001 – parte vătămată B.E.
Trei dintre cele șapte victime au necesitat pentru vindecare, în urma loviturilor primite, mai multe zile de îngrijiri medicale, fapt rezultat din actele medicale existente la dosar.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 682/ A din 31 octombrie 2002, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată critica formulată în sensul greșitei individualizări a pedepsei.
S-a apreciat că sancțiunile aplicate sunt conforme cu pericolul social grav al infracțiunilor, iar pedeapsa rezultantă este aptă să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Nemulțumit și de hotărârea pronunțată în apel, în termen legal inculpatul I.I. a declarat recurs, cale de atac motivată tot pe netemeinicia pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 72 C. pen., text de lege care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale Codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Raportând la cauză aceste dispoziții legale, se reține că procedând la aplicarea pedepsei de câte 8 ani închisoare sporită cu un an închisoare, în final 9 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie (7 fapte), instanța a considerat pericolul social deosebit de grav al infracțiunilor de violență comise, numărul și frecvența lor, agresivitatea manifestată de inculpat, dar și persoana acestuia aflat în stare de recidivă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Așa fiind, nu există temeiuri de reducere a pedepsei așa cum a solicitat recurentul inculpat.
Pentru considerentele expuse, critica din recurs în sensul greșitei individualizări a pedepsei este neîntemeiată, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului de la 13 decembrie 2001, la 2 aprilie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva deciziei penale nr. 682/ A din 31 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 13 decembrie 2001, la 2 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2003.