Deliberând asupra recursurilor de față constată:
Prin sentința penală nr. 817 din 30 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș au fost condamnați următorii inculpați:
1. B.E. la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
2. P.S.D. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen.
S-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților reținerea și arestarea preventivă de la 26 august 2002 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpaților.
S-a constatat că partea vătămată A.R. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt s-a reținut că la data de 26 august 2002, cei doi inculpați s-au hotărât să deposedeze de bijuterii personale de sex feminin întâlnite pe stradă. În realizarea acestei hotărâri cei doi au oprit-o în zona parcului civic din Timișoara pe partea vătămată A.R. sub pretextul că au nevoie de indicații pentru a ajunge la Gara de Nord Timișoara. În timp ce partea vătămată le dădea explicații, inculpatul B.E. i-a smuls de la gât lănțișorul din aur, după care ambii inculpați au fugit de la locul faptei.
Inculpații au fost prinși de un bărbat care observase derularea faptelor și au fost duși de acesta la agenții de pază de la o societate comercială care au sesizat poliția.
La sediul Poliției Municipiului Timișoara inculpații au fost recunoscuți de partea vătămată care venise să reclame că a fost victima unei tâlhării.
Lănțișorul a fost restituit părții vătămate care nu s-a mai constituit parte civilă.
Prin decizia penală nr. 496/ A din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpați reținându-se că pedepsele au fost just individualizate și nu se impune reducerea lor.
Inculpații au declarat recurs motivând că pedepsele au fost greșit individualizate.
Recursurile sunt fondate.
Din sentința penală rezultă că soluționarea cauzei nu a avut loc în ședință publică ci în camera de consiliu.
Cum în cauză unul dintre inculpați era minor, iar celălalt era major, instanța trebuie să judece conform art. 486 C. proc. pen., după procedura obișnuită, declarată în ședință publică.
Nerespectarea dispozițiilor art. 290 C. proc. pen., constituie caz de casare conform art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., care se ia întotdeauna în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Așa fiind, Curtea va admite recursurile inculpaților și va casa ambele hotărâri pronunțate în cauză.
Având în vedere că, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la publicitatea ședinței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, se va dispune conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Se reține că este inutil a se examina motivul de casare invocat de inculpați față de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare impusă de nulitatea absolută constatată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpații B.E. și P.S.D. împotriva deciziei penale nr. 496/ A din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Casează decizia și sentința penală nr. 817/ P din 30 octombrie 2002 a Tribunalului Timiș.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiș.
Menține starea de arest a inculpaților.
Onorariul de avocat în sumă de 600.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2003.