Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 970 din 24 octombrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.S. la 10 ani închisoare, pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.
Inculpatul a fost condamnat să plătească 70.000.000 lei daune materiale părții civile Ț.I. și s-a luat act că Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Institutul de Pneumoftiziologie M. Nasta nu s-au constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., instanța a dispus confiscarea cuțitului, corp delict.
S-a reținut că, la data de 3 decembrie 2001, inculpatul S.S. a aplicat părții vătămate Ț.I. mai multe lovituri de cuțit, producându-i leziuni traumatice care au pus în primejdie viața victimei și au necesitat 35 – 40 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva hotărârii primei instanțe inculpatul a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei, în raport de împrejurarea că nu a intenționat să pună în primejdie viața victimei și că agresiunea nu a avut loc într-un loc public.
La termenul de judecată, prin apărător, inculpatul a criticat sentința atacată și sub aspectul pedepsei, apreciată ca fiind mult prea severă, în raport de sinceritatea sa, de recunoașterea și regretarea faptei, comisă pe fondul consumului de alcool și gelozie.
Curtea de Apel București, secția a II–a penală, prin decizia penală nr. 814/ A din 10 decembrie 2002, a respins apelul declarat de către inculpat, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că vinovăția inculpatului a fost corect reținută, în raport de probatoriul administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată just individualizată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele apelului privitoare la lipsa intenției de a suprima viața părții vătămate și la cuantumul pedepsei, apreciat ca fiind mult prea sever.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a recunoscut că a aplicat părții vătămate mai multe lovituri de cuțit.
Din raportul de expertiză medico – legală, rezultă că leziunile traumatice sunt localizate la nivelul toracelui superior și antebrațului stâng și că acestea au pus în primejdie viața victimei.
Aplicarea mai multor lovituri victimei, în zone vitale, cu un cuțit având lama de 18 cm, coroborat cu relațiile tensionate dintre inculpat și partea vătămată, evidențiază pe plan subiectiv intenția acestuia de a-i produce moartea, rezultat pe care, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui astfel că, sub aspectul încadrării juridice, fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor.
La individualizarea pedepsei instanțele au avut în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, gradul ridicat de pericol social concret, urmarea produsă, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, infractor primar, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.
Examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, de instanță.
În consecință, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat.
Conform art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., acesta va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat din care, onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 141 din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II–a penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 3 decembrie 2001, la 3 aprilie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2003.