Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 193 din 10 octombrie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin, a fost condamnat inculpatul P.P., în baza art. 211 alin. (2) lit. a), b), alin. (2/1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 12 ani închisoare;
- în baza art. 197 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 41 alin. (2) C. pen., la 9 ani închisoare;
- în baza art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata reținerii arestului preventiv, începând cu 4 mai 2002 și până la zi.
În baza art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 200.000 lei, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., confiscarea de la inculpat a cuțitului, a măștii și a mănușilor.
S-a constatat că S.F. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului 5.000.000 lei cheltuieli judiciare și s-a dispus plata din fondul Ministerului Justiției, a sumei de 300.000 lei onorariu pentru apărarea făcută din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că:
Inculpatul, care aflase că partea vătămată locuia singură într-un imobil izolat, situat în comuna Bănia, jud. Caraș-Severin, a pătruns în locuința acesteia, în noaptea de 3 spre 4 mai 2002, purtând mănuși și o căciulă neagră, care îi acoperea fața și, care, avea practicate găuri în fața ochilor.
În interior, inculpatul, care era înarmat cu un cuțit, având lama de 12,5 cm., a amenințat pe partea vătămată, cerându-i să întrețină cu el raporturi sexuale. Întâmpinând rezistența victimei, inculpatul a amenințat-o cu moartea, i-a aplicat câteva lovituri, a dezbrăcat-o și, continuându-și amenințările, a întreținut cu aceasta mai multe raporturi sexuale.
Vătămările suferite de partea vătămată, ce au necesitat în vederea vindecării, 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, au condus la concluzia că, aceasta a căzut victima unor lovituri, atestând, totodată, comiterea unor raporturi sexuale.
După comiterea acestor activități, inculpatul a amenințat-o din nou pe partea vătămată, cerându-i bani. În acest mod, inculpatul a obținut de la partea vătămată suma de 700.000 lei; partea vătămată i-a pus banii pe masă, iar inculpatul și i-a însușit.
Inculpatul i-a cerut apoi părții vătămate mâncare și băutură, iar aceasta de frică, a acceptat. În timp ce inculpatul a părăsit încăperea, unde, nu s-ar fi putut hrăni decât renunțând la mască, partea vătămată a părăsit imobilul pe geam, prilej cu care a suferit alte vătămări atestate în conținutul raportului de constatare medico-legal, refugiindu-se la vecinul său, N.A. Acesta, a alertat un alt consătean, care la rândul său, a anunțat organele de poliție.
Inculpatul a părăsit imobilul victimei, deplasându-se la un local din comună, unde a consumat alcool și unde a încredințat spre păstrare martorului A.P. suma de 500.000 lei. Suma a fost predată organelor de poliție, apoi, restituită părții vătămate.
Apelul declarat de inculpatul P.P., împotriva acestei sentințe, a fost respins, de către Curtea de Apel Timișoara, secția penală, ca nefondat, prin decizia penală nr. 461/A din 27 noiembrie 2002.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul susținând, în esență, pe de o parte, faptul că după părerea sa, încadrarea juridică dată faptei, ar fi greșită, deoarece n-a folosit violența, la comiterea sustragerii, iar, pe de altă parte, că, individulizarea pedepsei, n-ar fi corect efectuată, pedeapsa ce i s-a aplicat, fiind prea mare.
Recursul nu este fondat.
În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, inclusiv, violențele exercitate, și recunoașterea sa se coroborează cu procesul verbal de consemnare a denunțului oral din 4 mai 2002 și cu certificatul medico-legal eliberat părții vătămate. În această situație, chiar dacă în fața instanței inculpatul și-a schimbat declarația, susținând că, n-ar fi întrebuințat acte de violență, acest fapt nu poate avea drept consecință schimbarea încadrării juridice a faptei, atât timp cât, declarația din instanță, nu se coroborează cu alte probe din dosar și, este greu de crezut, că partea vătămată, persoană în vârstă, nevoiașe, i-ar fi făcut cadou inculpatului 500.000 lei, reclamând apoi, că a fost tâlhărită. Așa stând lucrurile, primul motiv de recurs, referitor la încadrarea juridică greșită, dată faptei, nu poate fi primit, fiind neîntemeiat.
La fel, neîntemeiat, este și cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la greșita individualizare a pedepselor stabilite și aplicate inculpatului, instanța ținând seama, la stabilirea pedepselor, de modul în care inculpatul, recidivist, a pătruns peste partea vătămată, femeie în vârstă, de peste 70 ani, singură, neajutorată, înarmat cu un cuțit, mascat și cu mănuși, pentru a nu lăsa urme, violentând-o, pentru a avea cu ea raporturi sexuale și a-i lua banii.
Rezultând astfel, că nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat nu este întemeiat, Curtea va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și a-l respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. B) C. proc. pen., menținând astfel, hotărârea atacată.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive.
Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva deciziei penale nr. 461/A din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 4 mai 2002, la 4 aprilie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 4 aprilie 2003.