Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 959 din 22 octombrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul P.M. la 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod.
În baza art. 88 C. pen., a fost computată prevenția inculpatului de la 3 februarie 2002 la zi, menținându-se starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 24.000 dolari S.U.A., sau a echivalentului în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă S.R.
Inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 2 milioane lei, cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a reținut că la data de 14 februarie 2001, în jurul orelor 17,30, inculpatul P.M. împreună cu N.J.M., aflați în zona sediului S.C. C.M.E. S.A. prin violență, au deposedat-o pe partea vătămată S.R. de un ceas „R.”, în valoare de 22.000 dolari S.U.A. și de o geantă din piele în care avea suma de 35 milioane lei. Leziunile produse părții vătămate au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 815/A din 10 decembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apel care viza reducerea pedepsei.
În considerentele deciziei, Curtea a reținut că soluția tribunalului este legală, deoarece la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere atât lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, cât și sinceritatea manifestată în cursul procesului penal de către acesta. S-a constatat, de asemenea, că instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 13 C. pen., fapta fiind săvârșită anterior apariției Legii nr. 169/2002 (prin care s-au majorat pedepsele pentru infracțiunea de tâlhărie). S-a considerat că pedeapsa de 6 ani, orientată spre minimul de pedeapsă prevăzut de Codul penal la data săvârșirii faptei, este bine individualizată.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpat, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., în redactarea anterioară întrării în vigoare a Legii nr. 169/2002, tâlhăria se pedepsea cu închisoare de la 5 la 20 de ani. Aceste prevederi sunt mai favorabile inculpatului, deoarece în urma apariției Legii nr. 169/2002, Codul penal prevede în art. 211 alin. (3) lit. a) că, pentru tâlhăria săvârșită de două sau mai multe persoane, pedeapsa este de la 7 la 20 de ani închisoare. Aplicând corect legea mai favorabilă, instanțele au avut în vedere dispozițiile anterioare ale Codului penal, conform art. 13 din același cod.
Instanțele au stabilit și aplicat inculpatului P.M. pedeapsa de 6 ani închisoare, ținând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, s-au avut în vedere, atât gradul deosebit de pericol social al faptei de tâlhărie (săvârșită de două persoane, într-un loc public, care a produs părții vătămate un prejudiciu important în valoare de 24.000 dolari S.U.A., încă nerestituiți, precum și vătămări corporale ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale), cât și persoana inculpatului, infractor primar care a recunoscut săvârșirea faptei, fiind de acord să despăgubească partea civilă cu suma solicitată de aceasta. Pedeapsa este orientată spre minimul pedepsei, tocmai pentru că s-a ținut seama de persoana infractorului.
Ca urmare, Curtea constată că pedeapsa a fost corect individualizată, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 februarie 2002 la 4 aprilie 2003.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat urmează a fi obligat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 815/A din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive, de la 3 februarie 2002 la 4 aprilie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2003.