Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1956/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2003.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 150 din 8 octombrie 2002, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpatul V.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., cu referire la art. 80 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Au fost deduse reținerea și arestarea preventivă cu data de 15 iulie 2001 și s-a dispus menținerea măsurii privative de libertate.

S-a constatat că prejudiciul a fost integral recuperat.

Inculpatul a fost obligat la 1.250.000 lei către stat din care suma de 750.000 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că în ziua de 14 iulie 2002, inculpatul V.C. s-a întâlnit la barul Tabac din municipiul Tulcea cu minorii C.C.N. și P.D.C., consumând împreună băuturi alcoolice și cărora le-a propus să pătrundă în locuința părții vătămate C.Șt. pentru a sustrage bunuri, cunoscând că soțul acesteia este plecat în străinătate.

De urmare, după miezul nopții cei trei făptuitori s-au deplasat în str. Podgoriilor din municipiul Tulcea și ajunși în dreptul blocului în care locuia la parter partea vătămată, au înlăturat sita de la balcon și au pătruns în apartament.

După ce inculpatul V.C. a scos telefonul din priză, folosindu-se de o lanternă și o lumânare, au început să caute în dulapurile din hol și sufragerie, adunând într-un cearceaf plic mai multe bunuri, respectiv o cameră video, un aparat video, 5 casete video, 6 casete pentru camera video, un trepied, boxe audio, un adaptor, 3 telecomenzi, 2 aparate fotografiat, 2 ceasuri de damă, un calculator de birou.

Încercând să pătrundă în camera dormitor în care se afla partea vătămată pentru a căuta bijuterii și constatând că aceasta s-a trezit, inculpatul V.C., prin ușa întredeschisă, a pulverizat conținutul unui tub spray lacrimogen-paralizant, după care, luând cearceaful cu bunurile sustrase și împreună cu cei doi făptuitori minori, a părăsit apartamentul pe ușă.

Partea vătămată C.Șt., sufocată de gazul răspândit în dormitor, a sărit pe fereastra acestuia, cerând ajutor vecinilor.

Obiectele sustrase au fost transportate la domiciliul inculpatului V.C., fiind împărțite între făptuitori, de la care ulterior au fost ridicate de către organul de poliție și restituite părții vătămate.

Față de făptuitorii minori s-a dispus de către procuror disjungerea cercetărilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, care a criticat-o pentru greșita individualizare a pedepsei, insuficientă pentru realizarea scopului acesteia, prevăzut de art. 52 C. pen.

Prin decizia penală nr. 301 din 6 decembrie 2002, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul parchetului, constatând că, în raport cu vârsta de numai 23 ani a inculpatului, nivelul redus de educație al acestuia, având doar 6 clase, lipsa antecedentelor penale, condițiile materiale modeste în care locuiește și comportarea sinceră în cursul procesului penal, este justificată reținerea circumstanțelor atenuante, cu efectul reducerii pedepsei sub minimul special legal, deși, potrivit art. 80 alin. (2) C. pen., în acest caz, al concursului între circumstanțele agravante și atenuante, nu era obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a criticat-o pentru greșita individualizare a pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante cu efectul reducerii acesteia la 3 ani închisoare, insuficientă pentru reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivul de recurs se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen. și este fondat.

Vinovăția inculpatului V.C. a fost stabilită pe baza plângerii părții vătămate C.Șt., procesului verbal de cercetare a locului faptei, planșei foto, proceselor-verbale de percheziție domiciliară și de ridicare-restituire a bunurilor sustrase, rapoartelor de constatare tehnico-științifice dactiloscopice prin care s-a stabilit că urmele papilare ridicate de la fața locului au fost create de minorii P.D.C. și C.C., declarațiile acestora și ale martorilor B.G.P., C.A., C.I. și V.I.

Inculpatul V.C. a recunoscut participarea sa la săvârșirea infracțiunii, în modalitatea reținută de instanțe.

Osebit de cele reținute prin considerentele hotărârilor pronunțate în cauză, din mijloacele de probă sus-arătate mai rezultă o seamă de date și elemente care se impun analizei pentru aprecierea corectă a pericolului social specific al infracțiunii și a periculozității inculpatului.

Astfel, inițiativa pătrunderii în locuința părții vătămate a avut-o inculpatul V.C., care a locuit anterior la bunica sa în același imobil și, conform declarației numitei C.Șt., acesta i-a mai sustras bijuterii în urmă cu 2 ani.

De altfel, pornind de la acest precedent și bănuială a părții vătămate, organul de poliție a efectuat descinderea la locuința infractorului, găsind bunurile sustrase.

Pentru reușita spargerii plănuite, inculpatul a luat în considerare și necesitatea folosirii unor mijloace de constrângere, în care scop și-a procurat un tub de spray lacrimogen-paralizant, testându-i efectul, în prealabil, asupra unui câine.

Atrăgând în participație și doi minori, inculpatul le-a obținut acordul după ce i-a dus la bar și i-a tratat cu băuturi alcoolice.

În raport și de aceste împrejurări, este neîndoielnic că infracțiunea săvârșită prezintă un ridicat grad de pericol social concret, iar inculpatul, deși tânăr, fără date înscrise în cazierul judiciar și un nivel redus al educației, se dovedește periculos pentru societate.

Apare, astfel, nejustificată caracterizarea datelor privitoare la conduita anterioară a inculpatului, la comportarea sinceră în cursul procesului penal și modul său de instrucție școlară, ca circumstanțe atenuante, acestea urmând să fie luate în considerare la stabilirea pedepsei între limitele speciale legale.

De altfel, lipsa antecedentelor penale nu semnifică mai mult decât un comportament normal, de conformare, iar conduita sinceră în cursul procesului penal este urmarea identificării inculpatului prin mijloacele specifice de cercetare, acestuia fiindu-i găsite în locuință bunurile provenite din sustragere.

Individualizarea judiciară a răspunderii penale implică o analiză riguroasă a tuturor criteriilor, aprioric fixate de legiuitor, instanța putând lua în considerare și alte elemente, rezultate din împrejurările concrete de săvârșire a faptei care îi definesc acesteia gravitatea.

Numai o pedeapsă proporțională cu gravitatea infracțiunii poate asigura realizarea funcțiilor acesteia, de constrângere și reeducare, precum și scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de cele ce preced, Curtea constată că recursul declarat de parchet este fondat și, admițându-l, va casa hotărârile pronunțate cu privire la reținerea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. și ale art. 80 alin. (2) C. pen., pe care le va înlătura, precum și cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o va majora.

În baza art. 38515 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și al arestării preventive de la 15 iulie 2002, la 16 aprilie 2003.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 301/ P din 6 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul V.C.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 150 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Tulcea, numai cu privire la reținerea dispozițiilor art. 74 lit. c) și art. 80 alin. (2) C. pen. și la pedeapsa aplicată.

Înlătură dispozițiile art. 74 lit. c) și art. 80 alin. (2) C. pen. și majorează pedeapsa de la 3 ani închisoare, la 7 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 iulie 2002, la 16 aprilie 2003.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2003.