Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 105 din 12 martie 2002, pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus în baza art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., condamnarea inculpatului V.S., zis „S.” la pedeapsa de 17 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat faptă din 4 decembrie 2001.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și potrivit art. 68 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 4 decembrie 2001, la zi.
În latură civilă, s-a dispus obligarea inculpatului la 20.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă C.E.
S-a dispus, de asemenea, obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 4 decembrie 2001, în jurul orelor 8,30, inculpatul s-a deplasat la Barul S.C. T. S.R.L. Băicoi, unde a consumat băuturi alcoolice, în incinta localului aflându-se și martorii D.G. (barman), M.G., P.D. și S.V. (consumatori).
În jurul orelor 13,30, în bar a intrat și victima C.G., care avea asupra sa două cuțite de bucătărie, pe care le ascuțise la locul de muncă, și pe care urma să le utilizeze la sacrificarea porcului, înainte de Crăciun.
Întrucât îl cunoștea pe inculpat, victima s-a așezat la masa acestuia, cei doi consumând împreună o sticlă și jumătate de țuică.
În timpul cât se aflau în local, inculpatul l-a invitat pe partea vătămată să joace rișca, după două jocuri, acesta câștigând de la C.G. suma de 100.000 lei, împrejurare care nu l-a deranjat pe C.G., astfel încât, cei doi au continuat să consume băuturi alcoolice.
După un timp, cei doi au ieșit din bar și s-au îndreptat către toaletă.
Mai întâi a intrat în cabina amenajată, inculpatul, ușa acestuia rămânând deschisă, la mică distanță aflându-se și victima, fără ca între cei doi să existe în acel moment vreun conflict, victima având mâinile pe lângă corp, fără să aibă ceva asupra sa.
Toate aceste împrejurări au fost sesizate de martora A.G., care le-a observat în timp ce se îndrepta dinspre locul de muncă spre domiciliu.
După ce inculpatul a părăsit cabina, locul acestuia a fost luat de victimă, moment în care inculpatul a scos din punga de plastic pe care C.G. o lăsase la cișmea, unul din cele două cuțite și, prin surprindere, cu mâna stângă l-a lovit pe C.G. în zona hemitoracelui stâng.
În urma loviturilor primite, victima s-a prăbușit la pământ în afara toaletei, iar inculpatul, sesizând că aceasta a decedat și-a autoprovocat o leziune, cu cuțitul la nivelul umărului drept, ținând cuțitul în mâna stângă, după care l-a aruncat în WC.
S-a mai reținut că după comiterea faptei, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, inculpatul a revenit în bar, s-a așezat la masă și a consumat țuica ce rămăsese în pahar, nu înainte de a anunța pe cei prezenți că C.G. l-a înțepat cu cuțitul.
În acest timp, martora A.G. a revenit dinspre casă la locul de muncă și a observat că C.G. era căzut la pământ, lângă cabina toaletei, a intrat în bar și a anunțat-o pe martora D.G. despre poziția nefirească în care se afla victima, solicitând sprijinul barmanului pentru a acorda un eventual ajutor lui C.G., însă ajunse lângă acesta, cele două martore au sesizat că decedase, fapt despre care au anunțat salvarea și lucrătorii de poliție.
Despre comportamentul inculpatului după plecarea din bar, instanța de fond a reținut că acesta s-a deplasat la domiciliul martorului A.A., căruia i-a relatat că l-a omorât cu cuțitul pe C.G., precizându-i acestuia că s-a înțepat singur cu cuțitul în umăr, pentru a justifica în acest fel uciderea lui C.G. După circa 15 minute, inculpatul a plecat de la martorul A.A. îndreptându-se spre locuința lui, de unde a fost ulterior ridicat de lucrătorii de poliție și reținut pentru cercetări.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Într-un prim motiv de apel, inculpatul a susținut că greșit nu s-a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deși după incidentul cu victima, el a prezentat o plagă înjunghiată în zona umărului și care provenea din altercația pe care a avut-o cu victima anterior momentului în care el i-a aplicat cele trei lovituri de cuțit.
În cel de-al doilea motiv de apel, inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, susținând că aceasta este excesivă.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia penală nr. 186 din 8 mai 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat constatând, că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar situația de fapt reținută corespunde probelor administrate, care au contribuit la stabilirea cu certitudine a autorului faptei de omor calificat în persoana inculpatului.
Apărarea inculpatului în sensul că a săvârșit fapta aflându-se într-o puternică stare de tulburare determinată de comportamentul violent al victimei, a fost înlăturată de instanță ca fiind lipsită de suport probator.
În ce privește individualizarea pedepsei aplicate s-a apreciat că prima instanță a avut în vedere la dozarea pedepsei, toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., orientându-se spre o pedeapsă situată aproape de limita minimă prevăzută de lege, astfel că o reindividualizare a acestei pedepse nu se justifică.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată față de circumstanțele sale personale și de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta, susținând că a fost provocat de victimă.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând hotărârile pronunțate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanțele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, rezultatul letal al acesteia, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, dând dovadă de clemență și orientându-se spre o pedeapsă situată spre limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Referitor la susținerea recurentului în sensul că a comis infracțiunea în stare de provocare, este de observat că martorii audiați în cauză, au declarat constant că între inculpat și victimă nu au existat neînțelegeri anterior consumării infracțiunii, iar plaga existentă pe corpul inculpatului a fost autoprovocată de acesta cu un cuțit pentru a justifica în acest fel uciderea victimei.
Rezultă așadar, că apărarea inculpatului este infirmată de probele aflate la dosar, astfel încât, critica invocată de acesta apare ca nefondată.
În ce privește pedeapsa aplicată recurentului, Curtea apreciază că instanțele au procedat la o justă individualizare având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., așa încât, nici acest motiv de casare întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu poate fi primit.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va deduce durata arestării preventive din pedeapsa aplicată inculpatului începând cu 4 decembrie 2001 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.S. împotriva deciziei penale nr. 186 din 8 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 decembrie 2001, la 16 ianuarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.