Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 2001/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2003.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 118 din 29 mai 2002, Tribunalul Suceava, secția penală, a condamnat pe inculpații:

1. S.I. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.;

2. S.M. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. și

3. S.C. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru aceeași infracțiune, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

Prin aceeași hotărâre, inculpații au fost obligați să plătească, în solidar, părții vătămate C.A. 100.000.000 lei daune morale, 40.000.000 lei daune materiale, 15.250.000 lei despăgubiri civile periodice calculate pe perioada 14 octombrie 1999 – 29 mai 2002 și în viitor câte 500.000 lei despăgubiri periodice lunare, începând de la data pronunțării hotărârii și până la încetarea stării de nevoie, precum și 7.917.026 lei despăgubiri către Spitalul Județean Suceava, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la plata efectivă a acestei sume.

S-a reținut că, aflați în dușmănie de mai mult timp, în data de 14 octombrie 1999, inculpații au lovit-o pe partea vătămată C.A. cu pumnii și picioarele peste tot corpul, iar după căderea acesteia, cu picioarele, în special în zona spatelui și abdomenului, până la intrarea acesteia în stare de inconștiență.

În aceeași seară, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, fiind supusă unei intervenții chirurgicale de urgență.

Din adresa Laboratorului Județean de Medicină Legală Suceava a rezultat că leziunile au pus în primejdie viața victimei, nefrectomia și spectomia impuse drept conduită de urgență determinând și pierderea a două organe.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel atât partea civilă C.A., cât și cei trei inculpați.

Inculpatul S.I. a solicitat achitarea, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Inculpatul S.C., arătând că a lovit victima numai cu palma, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Inculpatul S.M., susținând că nu a intenționat suprimarea vieții victimei, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., reținerea circumstanței prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare acestei încadrări.

Apelul părții civile a vizat cuantumul despăgubirilor acordate, apreciat ca necorespunzător și a solicitat majorarea despăgubirilor periodice.

Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia nr. 367 din 28 octombrie 2002, a respins apelurile declarate împotriva sentinței, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că vinovăția inculpaților a fost cert stabilită, că pedepsele au fost just individualizate și că despăgubirea periodică a fost corect stabilită, la nivelul sumelor pe care partea vătămată le-ar fi realizat dacă nu ar fi fost agresată.

Împotriva hotărârilor pronunțate, reiterând motivele apelului, au declarat recurs atât inculpații, cât și partea vătămată.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, se constată următoarele:

În soluționarea laturii civile, instanțele au avut în vedere trauma psihică provocată prin infracțiune, cu consecința spitalizării îndelungate, afectării ireversibile a sănătății și pierderea capacității de muncă, precum și cheltuielile efectuate pentru însănătoșirea parțială a părții vătămată. Totodată, au fost avute în vedere și câștigurile realizate anterior de către victimă, precum și cuantumul pensiei de invaliditate, în stabilirea și acordarea diferenței dintre acestea.

Ca atare, instanțele au soluționat corect, în conformitate cu dispozițiile art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998, art. 999 C. civ., acțiunea civilă exercitată de partea vătămată, constituită parte civilă în cauză.

Pe de altă parte, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpații au lovit-o pe partea vătămată producându-i leziunile pe baza actelor medico-legale.

Or, lovirea victimei cu pumnii și picioarele în zone vizând organe vitale, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol viața și au determinat pierderea ireversibilă a două organe, precum și pierderea capacității de muncă, rezultatul letal neproducându-se numai ca urmare a intervenției chirurgicale de urgență, evidențiază intenția de a ucide și constituie tentativă de omor, iar nu infracțiunea de vătămare corporală.

Totodată, în condițiile în care s-a produs infracțiunea, actele de agresiune exercitate de fiecare inculpatul s-au produs conjugat, într-o unitate indivizibilă, în realizarea aceleași rezoluții infracționale, cu previziunea rezultatului letal.

Ca atare, instanțele au stabilit corect că inculpații se fac vinovați de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, participația acestora având forma coautoratului.

În același timp, pedepsele aplicate inculpaților, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., sunt de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor acestora, prevăzute de art. 52 C. pen.

Referitor la criticile aduse de inculpați deciziei penale nr. 825 din 12 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, care a stabilit că Tribunalul Suceava este competent a soluționa în primă instanță cauze, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, aceasta fiind definitivă nu mai poate fi atacată în recurs.

De asemenea, invocarea dispozițiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen., întrucât la judecarea apelului au participat judecătorii care s-au pronunțat în soluționarea conflictului de competență, nu poate fi luată în considerare pentru că aceștia nu și-au exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză.

Se constată însă, că pedeapsa de un an închisoare stabilită inculpatului S.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 26 C. pen., este grațiată integral, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Așa fiind, hotărârile pronunțate în cauză sunt supuse, cu referire exclusivă la acest aspect, cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.

În consecință, se admite recursul declarat de inculpatul S.I., se vor casa hotărârile pronunțate numai cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 referitor la infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, se vor înlătura dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen., se va descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente și se va constata grațiată integral pedeapsa de un an închisoare stabilită pentru această infracțiune, atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, se vor menține restul dispozițiilor hotărârilor.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de inculpații S.M. și S.C. precum și de partea civilă C.A. care, conform art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, vor fi obligați, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 367 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 118 din 29 mai 2002 a Tribunalului Suceava numai cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 referitor la infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen.

Înlătură dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente de 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. și de un an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen.

Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată integral grațiată pedeapsa de un an închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M. și S.C. și de partea civilă C.A. împotriva aceleiași decizii.

Obligă inculpații și partea civilă la câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2003.