Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 803 din 12 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, instanța de fond a dispus, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., condamnarea inculpatei I.M. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, totodată, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., interzicând inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.
În fapt, s-a reținut că, în data de 24 octombrie 2001, organele de cercetare penală au efectuat o percheziție domiciliară la adresa unde locuia inculpata, din București, ocazie cu care, a fost depistată deținând în una din camerele imobilului, cantitatea de 38 doze heroină, iar la percheziția corporală, a mai fost găsită asupra sa, ascunsă în lenjeria intimă o doză de heroină.
Prin decizia penală nr. 827 din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, secția I penală și inculpata I.M.
Parchetul, în recursul său, consideră hotărârea pronunțată, netemeinică și nelegală, datorită unei greșite individualizări a pedepsei aplicate inculpatei [(art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.)] și a greșitei aplicări a dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 143/2000, privind confiscarea [(art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.)]
Sub aspectul primului motiv de recurs invocat, parchetul consideră că atât instanța de fond, cât și cea de apel, au reținut, în mod corect, atât situația de fapt, cât și încadrarea juridică, dar a făcut o greșită individualizare a pedepsei, în esență, prin reținerea greșită a circumstanțelor atenuante judiciare. În temeiul dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., pedeapsa principală a fost coborâtă, ca efect al circumstanțelor atenuante, sub minimul special de 10 ani închisoare, până la cuantumul de pedeapsă aplicat inculpatei, respectiv, de 5 ani închisoare.
Astfel, în baza dispozițiilor art. 72 C. pen., la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța este obligată să țină seama de limitele de pedeapsă prevăzute prin norma incriminatoare, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din punct de vedere al pericolului social generic, acesta este deosebit de ridicat, fapt care se desprinde cu ușurință, din regimul sancționator, aplicat de legiuitor, pentru această infracțiune (închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi), iar din punct de vedere al pericolului social concret, acesta se desprinde din circumstanțele reale ale cauzei. Din procesul verbal de percheziție domiciliară, rezultă că deși lucrătorii de poliție și-au declinat calitatea, fiind în posesia autorizației de percheziție, inculpata a refuzat să deschidă ușa, ceea ce a determinat spargerea ei, pentru a pătrunde în apartament. În domiciliu, au fost găsite în dormitor, sub pernă, cele 38 pachete cu heroină, iar la percheziția corporală, o „bilă” de heroină, deși inculpata a declarat că nu deține droguri în apartament. Totodată, s-a mai găsit și o siringă hipodermică, care aparține nepotului inculpatei, numitul L.N., consumator de heroină.
În ceea ce privește poziția procesuală, a inculpatei, aceasta a fost constant nesinceră, declarând că nu este traficantă de droguri, ci doar consumatoare, iar heroina găsită, îi servea exclusiv, pentru consumul propriu.
Din probatoriul administrat, a rezultat, fără echivoc, că inculpata nu consumă droguri, iar declarațiile date urmăreau în mod vădit atenuarea răspunderii sale penale. Astfel, din fișa medicală pentru deținuți, rezultă că inculpata nu a fost depistată ca fiind toxicomană, în urma analizelor, din mijloacele de probă administrate, rezultând că drogurile îi erau furnizate de numitul V.M. în vederea comercializării.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatei, circumstanțe care au determinat coborârea atât de mult a cuantumului pedepsei sub minimul special, din examinarea aprofundată a actelor în circumstanțiere, rezultă că acestea, nu prezintă relevanță și au fost, în mod greșit, considerate utile de către instanță.
Martorele N.P., B.C., O.R., R.A. și martorul C.F. au depus declarații olografe, prin care se consemna, în mod repetativ, aceeași caracterizare, în termeni laudativi, la adresa inculpatei în sensul că „este o femeie bună la suflet, săritoare și o familistă desăvârșită, dar aceste declarații nu au fost consemnate în fața unui organ judiciar, prin depunerea jurământului de martor și prin respectarea dispozițiilor art. 85 C. proc. pen., precum și prin verificarea în prealabil a identității martorilor. Declarațiile acestora nu au nici o relevanță și sunt făcute, în mod evident, pro cauza, nu respectă dispozițiile procedurale privind audierea martorilor și trebuiau înlăturate de instanță din probele în circumstanțiere administrate. Deși s-a depus, o copie a cărții de muncă a inculpatei din care rezultă că aceasta a fost încadrată ca îngrijitoare la o societate comercială, din 13 ianuarie 1998, figurează ca șomeră și până la data săvârșirii infracțiunii, nu figurează că a mai avut un loc de muncă.
S-a mai avut în vedere, de către instanțe și că inculpata avea 3 copii minori în întreținere, din cei 8 copii, în realitate din certificatele de naștere, rezultând că aceasta are 5 copii, din care unul minor (I.A.), ceilalți fiind majori (I.V., I.F., M.M. și M.E.), celelalte certificate de naștere aparținând unor rude ale inculpatei și neavând legătură cu obligația de întreținere pe care inculpata o datorează copiilor săi. Minorul I.A. este singurul aflat în întreținerea inculpatei și cu privire la aceasta, s-a dispus un certificat medical vechi, datat din 25 ianuarie 1994, din care rezultă că a fost diagnosticat cu icter fiziologic și sindrom de adaptare dificilă, nerezultând faptul că este retardat mintal, așa cum a reținut instanța de fond. În concluzie, actele în circumstanțiere depuse de inculpată comportă numeroase critici, majoritatea fiind ilizibile, nelegalizate, cu date de emitere vechi și nu conduc la concluzia că inculpata are o situație familială cu totul deosebită și că este o persoană altruistă și cu o conduită ireproșabilă în societate.
Având în vedere și cantitatea mare de droguri găsită la domiciliul inculpatei, precum și poziția sa procesuală, constant nesinceră, în recurs se apreciază că instanțele, în raport de lipsa antecedentelor penale, trebuiau să aplice inculpatei o pedeapsă spre minimul special prevăzut de lege și nu o pedeapsă coborâtă nejustificat, sub acest minim, aplicarea circumstanțelor atenuante fiind netemeinică și nelegală.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, s-a motivat că instanțele de fond și de apel, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 au confiscat de la inculpată cantitatea de 3,24 grame heroină, aflată la Camera de Corpuri Delicte I.G.P., dispunând distrugerea acesteia. În mod greșit s-a constatat că această cantitate este de 3,24 grame heroină, din expertiza fizico-chimică, rezultând că după analizarea substanței pulverulente, s-a constatat că aceasta reprezintă heroină în amestec cu cofeină, cantitatea rămasă după analizare, fiind de 3,00 grame. Astfel, proba unu a fost o cantitate de 0,07 grame și s-a consumat integral în procesul de laborator, iar proba doi, a fost o cantitate de 3,17 grame, din care s-au consumat prin analiză, 0,17 grame.
Față de aceste aspecte, instanțele trebuiau să dispună confiscarea de la inculpată a cantității de drog rămasă după expertizare, neincluzând și drogul consumat în analiza de laborator.
S-a cerut admiterea recursului, casarea în parte a deciziei și sentinței criticate și, pe fond, prin rejudecare, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Inculpata I.M., prin recursul său, urmărea reducerea pedepsei aplicate, dar punându-se în discuție, inadmisibilitatea lui, prin apărător, a recunoscut inadmisibilitatea lui, lăsând la aprecierea instanței, soluția ce urmează a se aplica.
Examinându-se recursurile promovate, în cauză, Curtea constată, pe baza probelor existente în dosar, următoarele:
Cu privire la recursul parchetului:
Recursul este fondat, dar numai în ce privește stabilirea pedepsei, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, nu și în ce privește cererea de înlăturare a circumstanțelor atenuante.
Într-adevăr, instanța a făcut o greșită individualizare a pedepsei, dând efecte prea largi circumstanțelor atenuante constatate în favoarea inculpatei, astfel că admițându-se recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, vor trebui casate cele 2 hotărâri, majorându-se pedeapsa aplicată, de așa natură, încât aceasta să fie corespunzătoare gradului de pericol social comensurat prin prisma criteriilor indicate în art. 72 C. pen.
Nu se impune însă, înlăturarea circumstanțelor atenuante, cantitatea de drog, deținută de inculpată, de 3,24 grame heroină, nefiind atât de mare, încât să impună aplicarea unei pedepse mai mari de 10 ani închisoare și aceasta, chiar dacă, prin poziția sa procesuală, inculpata nu a dorit să coopereze cu organul de urmărire penală, în stabilirea vinovăției sale.
Inculpata, bucurându-se de prezumția de vinovăție, nu era obligată să-și recunoască vinovăția, sarcina probării ei, revenind organului de urmărire penală, inculpata având chiar dreptul de a combate probele făcute de acuzare.
Este motivul pentru care, încercarea inculpatei de a-și atenua răspunderea penală, încercare ținând întrucâtva, de instinctul de conservare al omului, este firească și ea nu poate fi folosită, ca temei pentru aplicarea unei pedepse mai mari, invocând faptul că legiuitorul a considerat gradul de pericol social generic, deosebit de ridicat, prevăzând pentru această infracțiune, o pedeapsă de la 10 la 20 ani închisoare.
În activitatea de individualizare a pedepsei, limitele de pedeapsă, prevăzute în textul incriminator, sunt doar un element, un criteriu, în raport de care se stabilește pedeapsa, instanța, fiind însă, obligată să țină seama, de toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., stabilind, astfel gradul concret de pericol social al faptei, care, în speță, este mai redus decât cel generic.
A doua critică din recursul parchetului este însă, în întregime întemeiată.
Instanțele de fond și de apel, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 au confiscat de la inculpată cantitatea de 3,24 grame heroină fără să țină seama că, în procesul de expertizare fizico-chimică a acesteia, s-au pierdut 0,24 grame heroină.
Or, în raport de cantitatea de heroină pierdută, instanțele ar fi trebuit să confiște numai cantitatea de heroină rămasă, în cuantum de 3 gr. heroină.
De aceea, admițându-se recursul parchetului și casându-se hotărârile atacate, în ce privește această din urmă critică, urmează a se dispune confiscarea de la inculpată a cantității de 3 gr. heroină, în loc de 3,24 gr. heroină.
Cu privire la recursul inculpatei
Inculpata I.M., condamnată prin sentința penală nr. 803 din 12 septembrie 2002, a Tribunalului București, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., sentință, pe care nu a atacat-o cu apel, a declarat recurs, împotriva deciziei penale nr. 827 din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care, s-a respins, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, fiind menținută, astfel, sentința neapelată de recurentă.
În atare situație, atacarea, de către inculpată, a deciziei penale nr. 827 din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, echivalează, în fapt, cu atacarea cu recurs a sentinței neatacată cu apel.
Or, conform art. 3851 alin. ultim C. proc. pen.: Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.
În raport cu cele arătate, recursul inculpatei apare ca inadmisibil și va trebui privit, ca atare, urmând a fi respins, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând-o pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv la onorariul pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În recursul parchetului, conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reținerii și arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 827/ R din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpata I.M.
Casează decizia atacată precum și sentința penală nr. 803 din 12 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, cu privire la individualizarea pedepsei și la măsura confiscării corpului delict.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatei la 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Dispune confiscarea de la inculpată a cantității de 3 gr heroină în loc de 3,24 gr heroină.
Menține celelalte dispoziții ale sus-menționatelor hotărâri.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata I.M. și o obligă să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reținerii și arestării preventive de la 24 octombrie 2001, la 18 aprilie 2003.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2003