Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 296 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Prahova au fost condamnați următorii inculpați, după cum urmează:
1. P.D., astfel:
- În baza art. 254 alin. (1) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită la 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 34 lit. a), b) și e) C. pen.
- În baza art. 26 raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., la 3 ani închisoare.
S-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
2. C.I.C., astfel:
- În baza art. 255 alin. (1) C. pen., pentru dare de mită la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
- În baza art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., pentru furt calificat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
- S-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
3. O.N. a fost condamnat în baza art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
4. S.J.I. a fost condamnat în baza art. 26 raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., pentru complicitate la furt calificat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
A fost menținută starea de arest a tuturor inculpaților și s-a computat la zi detenția fiecăruia începând cu 15 ianuarie 2002.
S-a constatat că prejudiciul în sumă de 7.596.722 lei a fost recuperat în totalitate.
În final, fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza probelor administrate, instanța de fond a reținut că inculpatul P.D. a fost încadrat în calitate de paznic la S.C. C. S.A. Ploiești.
În luna decembrie 2001, a fost contactat de inculpatul C.I.C., coleg de serviciu, care l-a rugat să-l lase să sustragă grâu promițându-i în schimb diverse sume de bani.
Având acordul inculpatului P.D., inculpatul C.I.C. l-a contactat pe O.N., și împreună l-au convins pe S.J.I., paznic la S.C. U.I. S.R.L. să-i ajute să fure grâu.
Având și acordul celui din urmă, în noaptea de 14 decembrie 2001, inculpații C.C. și O.N. s-au deplasat cu autoturismul la depozitul S.C. C. S.A. și au pătruns prin escaladare în interior, au luat 38 de saci cu grâu pe care i-au transportat în perimetrul S.C. U. S.A.
În acest timp paznicii celor două unități economice, respectiv S.C. C. S.A. și S.C. U.I. S.R.L. au asigurat paza celorlalți doi care furau grâu.
Când toți cei 38 de saci cu grâu în valoare de 6.383.800 lei au fost transportați în incinta S.C. U. S.A., C.I.C. l-a chemat pe inculpatul S.J.I. și pentru ajutorul dat la comiterea sustragerii, i-a dat 6 saci cu grâu, după care alți 6 saci i-a încărcat în aututorism, intenționând ca în mai multe drumuri succesive să transporte grâul furat la domiciliu.
Pe drum inculpații au fost depistați de organele de poliție.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații.
În apelul parchetului s-a criticat sentința numai cu privire la temeinicia acesteia.
Astfel, s-a susținut că pedepsele aplicate inculpaților P.D. și C.I.C. sunt blânde, în raport cu împrejurarea că ambii inculpați au fost angajații părții civile, primul în calitate de gestionar, iar secundul în calitate de operator.
În esență, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței în latură penală și majorarea pedepselor stabilite celor doi inculpați.
În apelurile lor, toți inculpații au criticat sentința cu privire la temeinicia acesteia, cât și cu privire la legalitatea ei.
Astfel, inculpatul S.J.I. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond în baza art. 11 pct. 2 lit. C. proc. pen., achitarea, considerând că din probele dosarului nu rezultă vinovăția sa în sensul participării la comiterea faptei de furt.
Inculpații apelanți P.D., C.I.C. și O.N. au solicitat admiterea apelurilor, casarea sentinței pronunțate și schimbarea modalității de executare a pedepselor în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen.
Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță, care a reținut corect situația de fapt în baza probelor administrate și a aplicat pedepse just individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare.
Față de motivul de apel invocat de parchet s-a apreciat că prejudiciul produs de inculpații P.D. și C.I.C., angajați ai părții civile, a fost modic, astfel că pedepsele rezultante aplicate acestora, de câte 3 ani închisoare pentru fiecare sunt în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Referitor la apelurile declarate de inculpați s-a reținut că nu poate fi primită cererea formulată de inculpatul S.J.I. prin care a solicitat achitarea, atâta timp, cât vinovăția acestuia a fost probată cu procesul verbal de constatare încheiat de reprezentanții poliției, declarațiile coinculpaților, ale martorilor, procese verbale de confruntare, probe din coroborarea cărora rezultă că inculpatul S.J.I. se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.
În ce privește apelurile declarate de ceilalți trei inculpați, care au stăruit în sensul schimbării modalității de executare a pedepselor, instanța de apel a apreciat că nu se impune suspendarea condiționată a executării acestor pedepse, față de gradul de pericol social al faptelor săvârșite de apelanți.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs inculpații C.I.C., O.N. și P.D., care au criticat hotărârile atacate pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând în esență motivele invocate în apel.
Astfel, recurenții P.D. și C.I.C. au susținut că inculparea și condamnarea lor pentru infracțiunea de luare de mită și respectiv de dare de mită sunt greșite, considerând că din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.
Sub aspectul laturii subiective, caracterizată în cazul acestor infracțiuni de intenția directă se susține de către recurentul P.D. că la momentul comiterii infracțiunii, acesta se află în stare evidentă de iresponsabilitate ceea ce impune incidența prevederilor art. 48 C. pen., respectiv starea de beție totală manifestată pe fondul bolii de care suferă.
Pe de altă parte, se mai susține de către apărarea recurenților P.D. și C.I.C. că atâta timp, cât din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunile de dare și luare de mită, cât și infracțiunea de furt calificat se comit numai cu intenție directă, calificată prin scop și că în măsura în care scopul și rezultatul imediat a fost scoaterea din patrimoniul părții civile a unei cantități de grâu, scop care de altfel a fost atins, nu se mai poate susține existența în cauză a unui concurs între infracțiunea de furt calificat și cele de luare, și, respectiv, dare de mită. Ca urmare, ne-am afla doar în prezența infracțiunii de furt calificat, contribuția fiecărui inculpat fiind dată de gradul de implicare.
Cu privire la pedepsele aplicate, recurenții critică hotărârile pronunțate sub aspectul individualizării, considerând exagerate sancțiunile aplicate față de circumstanțele personale ale fiecăruia dintre ei.
Recursurile sunt nefondate.
Verificând actele și lucrările dosarului, respectiv probele administrate în cauză, atât în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, Curtea constată, că instanțele de fond și de apel au reținut o stare de fapt corectă, pe care au calificat-o din punct de vedere juridic corespunzător, aplicând pedepse just individualizate sub aspectul cuantumului și a modalității de executare.
Referitor la apărarea recurentului P.D. prin care vizează înlăturarea caracterului penal al faptei comise, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 48 C. pen., și respectiv, art. 49 C. pen., Curtea apreciază că această apărare nu poate fi primită.
Prevederile art. 48 C. pen., cu privire la starea de iresponsabilitate își găsesc aplicarea numai în condițiile în care discernământul inculpatului a fost abolit la momentul comiterii faptei penale.
În speță însă, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, rezultă că inculpatul suferă de tulburare organică de personalitate prin impregnare etilică cronică, fapta fiind comisă cu discernământ, favorizată de simtomele bolii.
Așa fiind, întrucât discernământul inculpatului nu a fost abolit, el nu a pierdut capacitatea psihică de apreciere critică a acțiunilor sale, astfel că nu a devenit iresponsabil în sensul prevăzut de art. 48 C. pen.
Nici prevederile art. 49 C. pen., referitoare la starea de beție completă nu-și găsesc aplicarea în cauză.
Din conținutul art. 49 alin. (1) C. pen., rezultă că beția înlătură caracterul penal al faptei sub dubla condiție: să fie completă la momentul comiterii faptei penale și să se datoreze unor cauze independente de voința făptuitorului.
În speță, însă, inculpatul a recunoscut că, după consumarea voluntară a unei cantități de băuturi alcoolice în timpul programului de lucru și-a continuat activitatea de pază până a doua zi dimineața, când din nou a consumat băuturi alcoolice.
Așa fiind, starea de beție în care s-a aflat inculpatul nu s-a datorat unor cauze independente de voința sa, iar pe de altă parte nu a fost vorba de o intoxicație alcoolică care să fie cvasiparalizantă pentru energia sa fizică, să determine o întunecare a facultăților mintale, în așa fel încât, inculpatul să piardă total controlul acțiunilor comise, capacitatea de înțelegere și voință.
Cât privește critica referitoare la greșita condamnare a inculpaților pentru infracțiunile de dare de mită și, respectiv luare de mită, aceasta nu este susținută de probele administrate în cauză.
Dimpotrivă, în cauză s-a probat existența infracțiunilor de dare și, respectiv luare de mită, precum și a complicității la infracțiunea de furt calificat, infracțiuni pentru care instanța a dispus condamnarea inculpaților la pedepse just individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen.
Așa fiind, o redozare a pedepselor aplicate nu se mai impune, iar aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se justifică față de gradul de pericol social al faptelor comise și a circumstanțelor reale în care s-au consumat infracțiunile.
Ca urmare, recursurile declarate apar ca nefondate, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea le va respinge ca atare.
Urmează a se deduce din durata pedepselor aplicate timpul arestării preventive pentru fiecare inculpat, conform art. 88 C. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.I.C., O.N. și P.D. împotriva deciziei penale nr. 407 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 15 ianuarie 2002, la 16 ianuarie 2003.
Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.