Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 2054/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2003.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Dolj, prin sentința penală nr. 156 din 12 martie 2001, a condamnat pe inculpații:

- C.I.E. la 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Instanța a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 2 aprilie 2001 la zi.

- V.K. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Tribunalul a menținut starea de arest și a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata prevenției de la 2 aprilie 2001 la zi, obligând, totodată, inculpații la plata, în solidar, a sumei de 870.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă S.M. și la câte 1.000.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, la data de 2 aprilie 2001, inculpații, împreună cu inculpata S.M., condamnată și ea în cauză și făptuitorul V.Șt., au hotărât să sustragă diferitele valori aflate asupra persoanelor venite la târgul săptămânal din Craiova.

În acest sens, în jurul orei 14,00, au mers cu toții la taraba unde partea vătămată S.M. vindea legume și fructe, iar inculpata S.M., pentru a distrage atenția, a solicitat cumpărarea unei cantități de roșii. În timp ce partea vătămată s-a aplecat pentru a lua roșiile, inculpatul C.I. i-a sustras din buzunarul șorțului suma de 690.000 lei, fapt simțit de S.M. și văzut de martorii S.R., M.P. și J.A., care i-au reținut pentru recuperarea banilor sustrași, în timp ce se aflau în magazinul martorului B.M., unde se ascunseseră.

Soțul părții vătămate, S.R., la imobilizat pe inculpatul C.I.E., insistând să-i înapoieze suma sustrasă de la soția sa, însă, între timp, banii fuseseră dați lui V.K., aceasta la rândul său lui V.Șt., care cu un cuțit a amenințat persoanele prezente, cerându-le să-i lase să plece, în timp ce S.M., spre a-și asigura scăparea a aruncat spre martorul S.R. copilul în vârstă de un an, pe care îl avea în brațe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, toți inculpații, considerând-o netemeinică, deoarece nu s-a făcut dovada săvârșirii de către ei a infracțiunii de tâlhărie, solicitând ca, prin admiterea apelurilor și desființarea sentinței să se dispună, în principal, achitarea, iar, în subsidiar, prin reținerea în favoarea lor a circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute în art. 74 C. pen., să se reducă, în mod corespunzător, pedepsele stabilite.

Secția penală a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 404 din 26 septembrie 2002, a respins ca nefondate, apelurile declarate, apreciind că, acțiunile de împingere și amenințare a martorilor, ca și aruncarea copilului din brațe de către inculpata S.M., spre martorul S.R., întreprinse spre a-și asigura fiecare dintre ei scăparea, constituie elementele esențiale „ale infracțiunii mijloc în varianta de a-și asigura scăparea, în condițiile prevăzute de art. 211 C. pen.”

De asemenea, instanța de control judiciar a constatat că, instanța de fond a aplicat pedepse corespunzătoare gradului de pericol social ridicat al faptei, cu luarea în considerare și a antecedentelor penale ale inculpaților.

În termen legal, inculpații V.K. și C.I.E. au declarat recursuri, criticând decizia ca netemeinică, în ceea ce privește: săvârșirea unei fapte penale de către ei, încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina lor, precum și a pedepselor aplicate, solicitând ca, prin admiterea recursurilor și casarea hotărârii, să se dispună, în principal, achitarea lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e), în cea de furt calificat, prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., sau reducerea pedepselor prin reținerea în favoarea lor a unora din circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen.

Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, teza întâi, pct. 18, pct. 17 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile fondate, dar sub aspectul cazului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen.

1. Primul caz de recurs se referă la situația în care „nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni”, deci, atunci când, starea de fapt este corect reținută de către instanță, dar greșit apreciată că ar constitui (sau nu) element constitutiv al unei infracțiuni, al oricărei infracțiuni [(situație asemănătoare cu cea prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., „când faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii”)].

Dacă fapta întrunește caracteristicile laturii obiective ale unei alte infracțiuni, ne aflăm în situația unui alt caz de casare, cel prevăzut la pct. 17 „când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică” (aspect evidențiat, de asemenea, de recurenți).

Pe de altă parte, dacă starea de fapt a fost reținută prin denaturarea probelor și aceasta a influențat esențial soluția, motivul de recurs va fi cel prevăzut la pct. 18 „când s-a comis o eroare gravă de fapt” (invocat de către inculpați prin recursurile formulate).

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 211 C. pen., prin care se incriminează fapta de tâlhărie, una dintre modalitățile normative de realizare a acesteia constă în întrebuințarea de violențe sau amenințări pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

În speță, inculpații nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, negând orice participare conjugată la sustragerea sumei de bani din buzunarul părții vătămate S.M. și lovirea martorilor S.R., M.P. și J.A. pentru a fugi din incinta magazinului, unde se retrăseseră cu toții după comiterea furtului.

Din coroborarea probelor, rezultând din mijloacele de probă dispuse și administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct, nemijlocit a celei judecătorești (procese-verbale de depistare a faptei și de constatare a infracțiunii flagrante; declarațiile părții vătămate și ale martorilor; proces-verbal de recunoaștere din grup, coroborate cu declarațiile inculpaților) rezultă fără nici un dubiu că, inculpatul C.I.E. a sustras din buzunarul șorțului părții vătămate S.M., suma de 690.000 lei în timp ce aceasta se aplecase pentru a lua roșiile, solicitate de inculpata S.M., concubina lui C.I.E., și a le cântări.

S.M. a simțit că i s-a umblat în buzunar (dealtfel inculpatul a fost condamnat în 1995, minor fiind pentru furt „din buzunare”), iar martorii S.R., M.P. și J.A. au observat acțiunea lui C.I., luând măsuri pentru reținerea lui și remiterea banilor, însă fără rezultat, deoarece în magazinul unde C.I., V.K., care primise între timp banii, și S.M. se refugiaseră a venit V.Șt., care a preluat suma de la soția sa și după ce l-a lovit pe martorul M.P. cu un cuțit a amenințat pe toți cei prezenți, cerându-le să-i lase să plece.

În altercație a intervenit și S.M., care a aruncat spre martorul S.R. copilul ce-l avea în brațe, iar inculpata V.K. îl împingea pe S.R., care îl ținea pe C.I.E. pentru a crea o împrejurare favorabilă desprinderii de martor și de cei din jur.

Așa fiind, fapta și împrejurările desfășurării ei, precum și vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale.

2. Curtea constată, din examinarea cauzei din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., că de la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, 2 aprilie 2001, în condițiile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), respectiv „de două sau mai multe persoane împreună” până la judecarea definitivă a acesteia, a intervenit Legea nr. 169/2002 (neluată în considerare de către instanța de control judiciar) care a modificat și completat dispozițiile art. 211, prin introducerea alin. 2 ce prevede majorarea limitelor pedepsei, și anume de la 7 la 20 de ani închisoare pentru tâlhăria comisă în situația menționată.

Așa fiind, inculpaților recurenți, față de dispozițiile exprese ale art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, le sunt aplicabile prevederile anterioare, care prevăd pedepse între 5 și 20 de ani închisoare.

3. Curtea apreciază că, nu se justifică reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., care nu rezultă nici din situația de fapt și nici din datele personale ale acestora, însă va reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.I.E. de la 7, la 5 ani închisoare, având în vedere că, este încă deosebit de tânăr, are în întreținere trei copii minori, iar concubina sa, S.M. are de executat și ea o pedeapsă de 7 ani închisoare, fiind condamnată în aceeași cauză.

În raport cu împrejurările săvârșirii faptei, precum și a antecedentelor penale pe care le prezintă inculpata V.K. Curtea constată că, pedeapsa de 7 ani închisoare corespunde criteriilor generale de individualizare a acestei sancțiuni penale, precum și funcțiilor, ca și scopului acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) din același cod, va admite recursurile declarate de inculpații V.K. și C.I.E., va casa decizia atacată și sentința primei instanțe, cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. și va dispune conform dispozitivului.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursurile declarate de inculpații V.K. și C.I.E. împotriva deciziei penale nr. 404 din 26 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 156 din 12 martie 2002 a Tribunalului Dolj cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., săvârșită de cei doi inculpați și cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului C.I.E.

Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen., față de ambii inculpați și menține pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatei V.K.

Modifică pedeapsa aplicată inculpatului C.I.E., în sensul că o reduce de la 7 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 2 aprilie 2001, la 6 mai 2003.

Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata V.K., se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2003.