Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, prin sentința penală nr. 532 din 8 octombrie 2001, în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) și b) art. 76 lit. b) din același cod, a condamnat pe inculpatul T.C.D. la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.
A aplicat dispozițiile art. 71 și ale art. 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 3 iulie 2000, la 23 octombrie 2000.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unei bâte, corp delict.
A obligat inculpatul la plata sumei de 5.193.346 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părții vătămate, cu dobânzile legale aferente către Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 628.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 128.000 lei, reprezentând contravaloarea taxei raportului de constatare medico-legală către I.M.L. Craiova.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Partea vătămată M.M. consuma în mod frecvent băuturi alcoolice și, pe fondul acestui consum, devenea violent și întreținea o stare conflictuală în familie.
Aceste neînțelegeri s-au accentuat, întrucât soția sa a contractat unele împrumuturi pentru fiica sa C., care era căsătorită cu inculpatul și despre care sus-numitul nu avusese cunoștință. Totodată, partea vătămată a observat lipsa unui lănțișor și a unui inel din aur și negăsind în domiciliul comun pe soția sa, a mers la reședința fiicei sale F.R., unde se afla aceasta și i-a spus că, în timp de 30 de minute, să-i aducă obiectele din aur, după care a plecat. Soția sa M.V., știind că bijuteriile din aur au fost amanetate de fiică, a plecat la locuința celeilalte fiice și anume, C., soția inculpatului.
Numitul M.M. a revenit după cele 30 minute, la apartamentul fiicei sale R. și cum soția plecase, a devenit foarte nervos, motiv pentru care a început să-i aducă fiicei injurii și amenințări că le va da foc dacă nu-i vor restitui lănțișorul și inelul din aur, având în mână o sticlă de 1/2 litri cu benzină, cu un dop de hârtie. Aceasta, de frică, a sunat-o inițial pe sora sa C. la telefon și i-a comunicat că tatăl lor este foarte agitat și are asupra sa o sticlă cu benzină și amenință că le va da foc la apartament dacă nu va primi cele două bunuri din aur, iar ulterior, a sunat la telefonul mobil pe cumnatul său, T.C.D., care era de serviciu în tura de noapte la Spitalul de Neuropsihiatrie, unde lucra în funcție de oficiant sanitar.
Inculpatul T.C.D. s-a învoit la serviciu și s-a deplasat împreună cu martorul V.G. (infirmier) unde locuia, după ce se înarmase cu o bâtă, pe care era o țeavă din metal galben, iar după 2-3 minute a observat pe socrul său care avea în mână sticla cu benzină.
A încercat să discute cu acesta din urmă, însă nu a reușit, discuția degenerând în amenințări și insulte reciproce.
În momentul în care victima a aprins dopul din hârtie de la sticla cu benzină, inculpatul a fugit în parcarea auto din apropiere, iar când partea vătămată a stins flacăra, s-a apropiat de acesta, după ce a luat bâta din rondul de flori și a început să o lovească peste membrele superioare, abdomen, torace și cap, până ce a căzut la pământ. În timp ce victima se afla căzută pe trotuarul din fața blocului, a mai lovit-o și cu picioarele în torace, fracturându-i coastele 8 și 9, care au lezat plămânul în partea inferioară stângă. Urmare acestor leziuni toracice, victima a suferit un pneumotorax stâng, fiind necesară intervenția chirurgicală și drenaj pleural.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 1642/A1/2000, rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni de violență ce pot data din 18 iunie 2000, produse prin loviri repetate cu corpuri dure, leziuni ce necesită 25-30 zile îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicații și au pus în primejdie viața victimei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat ca, prin admiterea apelului, să se dispună, într-o primă teză, achitarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; în a doua teză, aplicarea dispozițiilor art. 44 C. pen., întrucât s-a aflat în legitimă apărare și în a treia teză, schimbarea încadrării juridice dată faptei, în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 277 din 24 iunie 2002, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că susținerile inculpatului în sensul că partea vătămată a căzut pe scări, fracturându-și coastele și că fapta săvârșită de inculpat nu este prevăzută de legea penală, sunt contrazise de raportul de expertiză medico-legală, din care rezultă că partea vătămată a suferit multiple leziuni pe tot corpul, ce au fost produse prin lovituri repetate cu corpuri dure.
De asemenea, susținerea inculpatului în sensul că s-a aflat în legitimă apărare, acționând pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust din partea părții vătămate, a fost înlăturată, ca neîntemeiată, de către instanța de control judiciar, care a reținut, pe baza probelor de la dosar, că atacul părții vătămate încetase, prin stingerea sticlei cu benzină, în momentul în care inculpatul a început să-i aplice acestuia loviturile, iar solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, din tentativa la infracțiunea de omor, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., a fost înlăturată, întrucât din probatorii rezultă intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate.
Nemulțumit de hotărârea pronunțată de instanța de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, reluând, în esență, criticile analizate și de instanța de control judiciar și anume, a susținut că s-a aflat în legitimă apărare, întrucât a acționat pentru a înlătura pericolul iminent de incendiere de către partea vătămată a apartamentului său, lovind-o pe aceasta peste mâini și picioare cu un băț, pe care l-a luat instantaneu dintr-un boschet din fața blocului, fără, însă, a-i produce leziunile toracice care i-au pus viața în pericol și care au fost cauzate prin cădere, partea vătămată aflându-se în stare de ebrietate, și a solicitat în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat să se rețină lipsa pericolului social al faptei comise, cu aplicarea unei sancțiuni administrative, prevăzută de art. 91 C. pen., iar oral, în ședința publică de judecată, a mai solicitat, prin apărătorul său, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că, atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora le-au dat o interpretare corectă, încadrând fapta comisă de inculpat în textul de lege corespunzător, pentru care i-au aplicat o pedeapsă just individualizată, cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.
În ce privesc criticile formulate de inculpat, sunt de arătat următoarele:
a) Pentru existența legitimei apărări, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen., este necesar să se stabilească că atacul material, direct, imediat și injust, săvârșit de către partea vătămată, care era de natură să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Toate condițiile cerute de art. 44 alin. (2) C. pen., trebuie îndeplinite cumulativ, pentru a putea fi reținută existența legitimei apărări.
În speță, se constată că altercația dintre inculpat și partea vătămată a intervenit în apropierea blocului unde inculpatul avea un apartament, situat la etajul al 9-lea, și unde se aflau soția și soacra acestuia.
În momentul în care partea vătămată a aprins dopul de hârtie de la sticla cu benzină, inculpatul a fugit în parcarea auto din apropiere, iar când partea vătămată a stins flacăra, s-a apropiat de aceasta, după ce a luat bâta din rondul de flori unde a fost ascunsă și a început să o lovească peste membrele superioare, abdomen, torace și cap, până ce a căzut la pământ.
Or, în atare împrejurări, când inculpatul a început să lovească pe partea vătămată abia după ce aceasta încetase atacul și stinsese focul de la gura sticlei, este evident că la acel moment, inculpatul nu se afla în fața unui pericol grav pentru viața sa, a altora ori pentru drepturile sale și, prin urmare, acțiunea sa de a lovi în mod repetat și grav pe partea vătămată, cu o bâtă, nu poate fi încadrată ca îndeplinând cerințele art. 44 alin. (2) C. pen.
În mod corect, instanțele de fond și de apel au reținut că inculpatul a săvârșit faptele în condițiile unei puternice tulburări cauzată de comportarea culpabilă a părții vătămate și au aplicat în cauză dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța atenuantă a provocării, motiv pentru care critica, prin care inculpatul solicită a se dispune achitarea sa, nu poate fi primită.
b) Neîntemeiată se dovedește a fi și solicitarea inculpatului de a se reține că fapta comisă nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, susținând că leziunile părții vătămate nu au fost urmarea loviturilor aplicate de el, ci au fost produse prin cădere, deoarece partea vătămată se afla în stare de ebrietate.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea corectă a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracțiuni, astfel că nu este cazul a se face aplicarea dispozițiilor art. 181 C. pen.
Referitor la modul și mijloacele de săvârșire a faptei este de reținut că, în declarațiile martorilor V.G., B.C. și S.A., se precizează că inculpatul a aplicat multiple lovituri părții vătămate pe care a doborât-o la pământ, cu o bâtă, pe care martorul V.G. a descris-o ca fiind o coadă de mătură pe care era trasă o țeavă metalică de culoare galbenă și pe care inculpatul o luase cu el de la spital.
În timp ce victima se afla căzută pe trotuarul din fața blocului, inculpatul a mai lovit-o și cu picioarele în torace, fracturându-i coastele 8 și 9, care au lezat plămânul în partea inferioară stânga și urmare acestor leziuni toracice, partea vătămată a suferit un pneumotorax stâng, fiind necesară intervenția chirurgicală și drenaj pleural, depozițiile martorilor coroborându-se și cu raportul de expertiză medico-legală nr. 1642/ A 1 din 23 iunie 2000 și suplimentul la acest raport, care au stabilit că „leziunile de la nivelul capului, membrelor superioare și toracelui au fost produse prin loviri repetate cu un corp dur și alungit”.
Or, urmările produse părții vătămate, leziuni care i-au pus viața în pericol și pentru a căror vindecare, au fost necesare îngrijiri medicale timp de 25-30 zile, nu pot fi considerate ca lipsite de gravitate.
Împrejurările menționate vădesc existența pericolului social al faptei și făptuitorului, ce caracterizează fapta comisă de acesta ca infracțiune, conduita anterioară bună a inculpatului nefiind de natură să ducă la altă concluzie.
c) În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că a fost just individualizată, atât în ceea ce privește cuantumul ei, cât și modalitatea de executare.
La dozarea pedepsei aplicate, instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., în sensul că au apreciat în mod just pericolul social al faptei, starea de provocare a părții vătămate, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, iar anterior a avut o bună conduită.
Numai ținând seama de datele favorabile inculpatului, instanțele au putut să-i aplice pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, coborâtă mult sub limita minimă prevăzută de lege pentru fapta comisă, și au apreciat în mod corect că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza numai prin privare de libertate, neexistând alte temeiuri pentru schimbarea modalității de executare.
În consecință, pentru considerentele arătate, având în vedere hotărârile atacate în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul T.C.D. este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.D. împotriva deciziei penale nr. 277 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 3 iulie 2000, la 23 octombrie 2000.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2003.