Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 377 din 13 decembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, a fost condamnată inculpata D.M.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
S-a constatat că nu se mai impune confiscarea a 2.316 pastile M.D.M.A. și 50 pastile N etil M.D.A. numite EXTASY, coletul expediat din Belgia pentru Canada fiind confiscate de autoritățile olandeze.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că Parchetul Tribunalului de Arondisment din orașul Amsterdam – Olanda, a sesizat autoritățile române despre faptul că inculpata D.M.D. a traficat substanțe stupefiante pe teritoriul Olandei.
Din actele de cercetare penală efectuate atât de autoritățile olandeze, cât și de organele de poliție din România, a rezultat că în ziua de 15 mai 2000, inculpata D.M.D., împreună cu D.A.S., s-au deplasat din Olanda în Belgia și au expediat prin colet poștal în Canada 2316 pastile conținând A.D.M.A. și 50 pastile conținând N etil M.D.A., numite EXTASY.
Coletul poștal cu substanțe stupefiante a fost reținut de autoritățile olandeze și confiscat.
Inculpata nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa și a făcut precizări în sensul că știa despre activitatea numitului D.A.S. privind traficul de stupefiante, însă nu a avut nici o contribuție la această activitate. Știa că acesta împreună cu alți prieteni expedia colete în care se aflau droguri în mai multe țări, iar în ziua de 15 mai 2000, a fost într-adevăr cu D.A.S. în Belgia unde acesta a pus un colet la poștă cu destinația Canada.
Reținându-se vinovăția inculpatei, s-a dispus condamnarea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata, care în instanță, prin apărător, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că s-a dispus condamnarea sa în baza unui probatoriu incomplet.
A cerut admiterea apelului, desființarea sentinței și restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, deoarece la dosar nu există înregistrările audio și nici declarațiile celorlalți inculpați.
În subsidiar, în cazul în care nu se va dispune restituirea cauzei la procuror a solicitat achitarea, deoarece nu a participat la activități specifice pentru traficul de droguri, indiferent de activitatea desfășurată de D.A.S.
A mai solicitat ca în situația în care se va reține că a comis o faptă penală să se facă aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu art. 46 C. pen., iar dacă se va trece și peste această susținere a cerut să se rețină circumstanțe atenuante, să se aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 76 din 7 martie 2002, a admis apelul declarat de inculpată, a casat sentința penală apelată numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei, cuantumul pedepsei aplicate și la pedeapsa complimentară.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) – art. 76 lit. c) C. pen., text în baza căruia a condamnat-o pe inculpată la un an și 6 luni închisoare.
Prin aceeași decizie s-a înlăturat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
La pronunțarea acestei decizii instanța de apel a avut în vedere că fapta a fost comisă de inculpată la data de 15 mai 2000, iar ulterior la 3 august 2000, a fost adoptată Legea nr. 143 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri care a abrogat dispozițiile art. 312 C. pen., în ceea ce privește produsele sau substanțele stupefiante, precum și alte dispoziții contrare, astfel că la data judecării în fond a cauzei, 13 decembrie 2001, dispozițiile art. 312 C. pen., nu mai erau în vigoare.
S-a constatat că instanța de fond aplicând un text de lege care era abrogat a pronunțat o hotărâre nelegală ce se impunea a fi casată și îndreptată sub aspectul încadrării juridice și pe cale de consecință a pedepsei.
La individualizarea pedepsei aplicate instanța de apel a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările în care a fost săvârșită, dar și persoana inculpatei, menținând în favoarea acesteia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) recunoscute de prima instanță și care nu puteau fi înlăturate în propria cale de atac a inculpatei.
Referitor la criticile invocate de inculpată, instanța de apel a apreciat că sunt întemeiate, cererea de restituire a cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale nefiind primită, față de împrejurarea că la dosar, contrar susținerilor apelantei, se află atât declarațiile coinculpatului D.A.S., cât și transcrierile și traducerile convorbirilor telefonice.
Aceeași constatare, a netemeiniciei a făcut-o instanța de control judiciar și față de cererea de achitare susținută de inculpată, care a arătat că nu a participat la săvârșirea faptei și că s-a aflat în situația prevăzută de art. 46 C. pen., fiind constrânsă de inculpatul D.A.S.
Probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal al Poliției din Amsterdam încheiat la 15 mai 2000, din care rezultă convorbirile telefonice făcute de inculpați cu persoanele destinatare ale stupefiantelor; procesul-verbal de identificare a persoanei cu numele E. ca fiind inculpata, procesul-verbal de urmărire a inculpatei din Olanda în Belgia unde s-a deplasat împreună cu coinculpatul D.A.S. care era la acea dată soțul său, pentru expedierea coletului poștal cu stupefiante, raportul de cercetare a conținutului coletului și descrierea substanțelor stupefiante, dovada de primire a coletului poștal cu substanțe stupefiante de către Poliția Olandeză, dovedesc participarea inculpatei la săvârșirea faptei reținută în sarcina sa și vinovăția acesteia.
Din nici o dovadă existentă la dosar nu rezultă că inculpata ar fi fost constrânsă în vreun fel de D.A.S. să participe la traficarea substanțelor stupefiante, astfel că instanța de apel a înlăturat apărarea inculpatei.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpată care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile invocate cu ocazia judecării apelului.
În principal recurenta a susținut, prin apărătorul său, că hotărârea este contrară legii și se bazează pe o eroare gravă de fapt.
Pe de o parte instanțele au reținut ca probe înscrisuri și înregistrări care nu puteau fi recunoscute de legea română și care nu au creat certitudine în cauză, iar pe de altă parte probele administrate nu sunt de natură să stabilească existența faptei și a făptuitorului.
Se mai susține că organele judiciare olandeze nu au trimis înregistrările audio sau video și nici declarațiile martorilor sau ale celorlalți inculpați, astfel că se impunea restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 333 C. proc. pen., pentru completarea urmăririi penale.
Recurenta s-a apărat în sensul că nu a participat niciodată la activități privind traficul de stupefiante și că era dependentă de D.A.S., deoarece se afla într-o țară străină și nu dispunea de resurse proprii, apărări care au fost ignorate de instanțe.
În subsidiar, recurenta a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră greșită, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante judiciare, reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea condiționată a executării acesteia.
Recursul nu este întemeiat.
Criticile invocate de recurentă în faza judecării apelului și reluate cu ocazia recursului, au fost corect respinse de instanța de apel care le-a analizat minuțios, înlăturându-se motivat, astfel încât, reluarea și reanalizarea acestora nu se mai impune.
Cât privește susținerea apărării, în sensul că instanțele au ignorat cererea de restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, este de observat că într-adevăr așa cum corect au hotărât instanțele nu se justifică o astfel de cerere atâta timp cât la dosar se află atât declarația coinculpatului D.A.S., interogatoriul acestuia, procesul-verbal de interceptare și ascultare a convorbirilor telefonice, procesul-verbal de supraveghere și urmărire, planșe foto, declarații ale recurentei, probe din coroborarea cărora a rezultat fără dubiu că inculpata se face vinovată de comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnată.
Nici solicitarea inculpatei de a se reține în cauză dispozițiile art. 46 C. pen., referitoare la constrângerea morală nu poate fi avută în vedere.
Potrivit art. 46 alin. (2) C. pen., pentru reținerea constrângerii morale drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei, săvârșită prin amenințare cu un pericol grav este necesar ca pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea infracțiunii ca unică posibilitate de înlăturare.
În speță, însă, nu s-a făcut o astfel de dovadă, care să atragă incidența dispozițiilor legale menționate.
Dimpotrivă, din conținutul convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu alți participanți la traficul de stupefiante, rezultă că aceasta s-a ocupat efectiv de ascunderea pastilelor de EXTASY în albumele foto, exprimându-se chiar cu „mândrie” că „nimeni nu știe atât de bine cum trebuie făcut, așa cum știe ea” sau că „doar foarte puțini oameni au atât de multă răbdare și îndemânare ca să poată să realizeze așa ceva”, astfel încât „lucrurile făcute de ea arătau perfect”.
Este evident așadar că nu poate fi vorba de constrângere în ceea ce o privește pe recurentă, iar participarea și vinovăția sa în comiterea faptelor rezultă fără dubiu, probele avute în vedere și legal administrate făcând dovada în acest sens.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei, Curtea apreciază că instanțele au făcut o justă individualizare a pedepsei și au dat dovadă de clemență atunci când reținând în favoarea recurentei circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., au coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
Acordarea unei eficiențe sporite acestor circumstanțe care să determine o reducere a pedepsei nu se impune, față de împrejurările și modalitatea în care s-a comis fapta. De altfel nici aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei nu se justifică, scopul educativ și coercitiv al pedepsei aplicate fiind satisfăcut doar prin executarea în regim de detenție.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursul declarat de inculpată este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.M.D. împotriva deciziei penale nr. 76 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Bacău.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.