Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Secția a II-a penală, a Tribunalului București, prin sentința nr. 279 din 29 martie 2002, a condamnat pe inculpații:
- D.B. și S.G. la câte 5 ani închisoare și la câte 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod.
Tribunalul a dispus arestarea inculpaților și a dedus din pedepsele aplicate timpul arestării preventive de la 4 august 2000 la 18 septembrie 2000; a luat act că partea vătămată G.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză și a constatat prejudiciul cauzat acesteia recuperat, prin restituire și a obligat inculpații la câte 2.000.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în noaptea de 3 august 2000 inculpații au consumat băuturi alcoolice într-un restaurant în care se afla și partea vătămată G.D., la o altă masă, având asupra sa, în buzunarul salopetei cu care era îmbrăcat, un telefon mobil, observat de către inculpați, care s-au hotărât să i-l sustragă.
După părăsirea barului de către G.D., inculpații au plecat în urmărirea sa și când a fost ajuns inculpatul S.G. l-a lovit în zona feței, iar după ce a căzut jos, a fost lovit și de către inculpatul D.B., care i-a luat din buzunar telefonul mobil, după care au părăsit locul faptei. Partea vătămată a sesizat organele de poliție, cei doi fiind depistați în jurul orei 3,00, în apropierea locului unde partea vătămată fusese deposedată de telefon, iar la secția de poliție, acesta a fost găsit la inculpatul S.G.
Împotriva acestei sentințe, inculpații au declarat apel, în termen legal, considerând-o netemeinică, în raport cu pedepsele aplicate, care sunt prea severe, solicitând reducerea lor, fiind infractori primari.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 408 din 27 iunie 2002, a respins ca nefondate apelurile, apreciind că, instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, înlăturând declarațiile nesincere ale ambilor inculpați, care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv, declarațiile constante ale părții vătămate și raportul de expertiză medico-legală în care se precizează că aceasta a suferit leziuni ce au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale.
În termen legal, decizia a fost atacată cu recursurile declarate de inculpați, prin care o consideră netemeinică și nelegală, deoarece situația de fapt nu a fost corect stabilită, întrucât din probele administrate rezultă că inculpații nu au lovit victima în scopul de a-i sustrage un bun, ci „lovirea a fost rezultatul unei ciocniri pe fondul consumului de alcool” și însușirea telefonului mobil s-a realizat după ce inculpații au găsit o pungă din plastic, abandonată de partea vătămată.
Față de această situație, încadrarea juridică a faptelor corespunde infracțiunilor de lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen., și de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) din același cod.
Inculpații au solicitat, ca prin admiterea recursurilor și casarea deciziei, să se dispună, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor care sunt deosebit de aspre.
Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, pct. 17 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile fondate urmând a fi admise dar pentru un alt caz de casare, cum vom arăta în continuare.
1. Hotărârile sunt supuse casării când „s-a comis o eroare gravă de fapt”, în situația în care, contrar probelor neechivoce existente în cauză, instanțele au pronunțat, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal (una dintre soluțiile prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen.) în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit, ori când din împrejurările în care acestea s-au petrecut și prin urmările produse (ori care s-ar fi putut produce) eronat reținute, rezultă o altă încadrare juridică.
În speță, din coroborarea probelor, rezultă fără nici un dubiu că ambii inculpați, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au urmărit-o pe partea vătămată, iar după ce au exercitat acte de violență asupra ei, au deposedat-o de telefonul mobil (declarațiile constante ale părții vătămate G.D.) după care au fugit de la locul faptei.
Așa fiind, fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale.
2. Nefondat se dovedește și motivul de recurs, referitor la pedepsele greșit individualizate în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., deoarece la stabilirea și menținerea acestora instanțele au luat în considerare gradul de pericol social concret ridicat al faptei, rezultând din împrejurările în care aceasta s-a săvârșit, și anume lovirea părții vătămate cu brutalitate în față și torace (fractură arc lateral coasta X dreapta, produsă prin lovire cu corp dur, concluzii, raport de expertiză medico-legală) pentru a-i sustrage telefonul mobil.
Sancțiunile penale se situează la limita inferioară prevăzută de legiuitor, pentru infracțiunea de tâlhărie, ele fiind de natură a contribui la realizarea funcțiilor și a scopului prevăzute de art. 52 C. pen.
3. Analizând hotărârile atacate în raport de cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că de la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, 4 august 2000, în condițiile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv, de două sau mai multe persoane împreună, până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit Legea nr. 169 din 18 aprilie 2002 (neluată în considerare de către instanța de control judiciar), care a modificat și completat dispozițiile art. 211, prin introducerea alin. (2)1 ce prevede majorarea limitelor pedepsei, și anume de la 7 la 20 ani închisoare, pentru tâlhăria comisă în situația menționată.
Așa fiind, inculpaților, față de dispozițiile exprese ale art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, le sunt aplicabile prevederile anterioare, care cuprind pedepse între 5 la 20 ani închisoare.
În consecință, secția penală, a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., va admite recursurile inculpaților S.G. și D.B., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d), va casa hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitoare la infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
Va aplica în cauză dispozițiile precizate, va menține pedepsele de câte 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., care reflectă în mod corect gradul de pericol social al faptei și al inculpaților și va deduce din acestea timpul arestării preventive de la 4 august 2000 la 18 septembrie 2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpații S.G. și D.B. împotriva deciziei penale nr. 408/ A din 27 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 279 din 29 martie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen. și menține pedepsele de câte 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicate inculpaților.
Deduce din pedepse, timpul arestării preventive de la 4 august 2000, la 18 septembrie 2000, pentru ambii inculpați.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2003.