Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 213 din 12 martie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați inculpații G.L., în baza art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare și S.S., în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare.
Conform art. 864 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 614 din 12 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 6 și executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 6 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-au dedus perioadele arestării preventive pentru inculpata G.L. de la 25 august 2001, la zi și pentru inculpatul S.S. de la 3 septembrie 2001, la zi și perioada executată anterior de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în ziua de 24 august 2001, inculpatul S.S. a vizitat-o la domiciliu pe inculpata G.L. ocazie cu care au luat hotărârea să meargă împreună la magazinele din zona Pieții Titan – Sălăjan, sector 3, pentru a fura bani și valori de la cetățenii aflați în aceste locuri aglomerate.
Astfel, inculpații au pătruns în magazinul aparținând S.C. M.L.C. S.R.L. s-au apropiat de partea vătămată A.V.R. și în timp ce aceasta vorbea la telefonul mobil, i-au sustras din poșetă portofelul apoi cei doi făptuitori au fugit.
Partea vătămată a reușit să o ajungă din urmă pe G.L., care pentru a-și asigura scăparea a început să o lovească pe păgubașă, a tras-o de păr și a împins-o. În cele din urmă inculpata a fost imobilizată de doi lucrători de poliție. Celălalt făptuitor a fost depistat și reținut la data de 3 septembrie 2001.
Situația de fapt și vinovăția au fost stabilite în baza procesului-verbal de constatare, întocmit de organele de urmărire penală, a declarațiilor părții vătămate A.V.R., a declarațiilor martorilor S.B.M., H.C. și Z.D., probe coroborate cu recunoașterile sincere și amănunțite ale inculpaților.
Având în vedere conduita sinceră și contribuția la depistarea celuilalt făptuitor, instanța a recunoscut în favoarea inculpatei G.L. circumstanțe atenuante, coborând pedeapsa sub minimul legal.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 403 din 26 iunie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința primei instanțe și rejudecând cauza a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată inculpatei G.L. de la 3 ani la 5 ani închisoare.
Totodată, au fost deduse pentru inculpata G.L. durata arestării preventive de la 25 august 2001, la zi și pentru inculpatul S.S., durata arestării de la 3 septembrie 2001, la zi și perioada executată de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpata G.L. și s-a respins apelul declarat de inculpatul S.S.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, primind criticile din apelul procurorului a considerat că reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatei G.L. nu se justifică și că pedeapsa ce i-a fost aplicată nu este corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Referitor la critica din apelul inculpatului S.S. în sensul că pedeapsa aplicată ar fi prea severă, instanța a considerat că sancțiunea este conformă cu pericolul social al faptei și făptuitorului și că nu există temeiuri de reducere a cuantumului pedepsei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpații care, invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susținut că pedepsele aplicate sunt prea severe solicitând reducerea lor.
Inculpata recurentă G.L., în baza art. 17 al aceluiași text, a mai criticat hotărârea arătând că sustragerea bunului nu s-a făcut cu violență și că în mod greșit a fost reținută infracțiunea de tâlhărie, în loc de infracțiunea de furt calificat.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, instanțele au stabilit că inculpații G.L. și S.S. în baza unei înțelegeri prealabile au sustras la 24 august 2001 portofelul părții vătămate A.V.R. profitând de aglomerația dintr-un magazin, după care au fugit de la locul faptei.
Inculpata a fost urmărită și prinsă de păgubită și pentru a-și asigura scăparea, a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate.
Ca urmare, instanțele au reținut în mod corect că fapta inculpatei G.L. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., iar fapta inculpatului S.S. elementele infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.
Referitor la pedepsele aplicate se constată că acestea au fost individualizate în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., avându-se în vedere pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii ei și persoana infractorilor, ambii dovedind sinceritate, inculpatul S.S. aflându-se în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Pedepsele astfel aplicate, la care în cazul inculpatului S.S. a fost adăugată o pedeapsă anterioară conform art. 864 C. pen., sunt de natură a asigura potrivit art. 52 din același cod, prevenirea generală și integrarea în comunitate a celor doi inculpați.
În consecință, criticile formulate de recurenți în sensul greșitei individualizări a pedepselor și de inculpata G.L. în sensul greșitei încadrări juridice dată faptei, nu pot fi primite.
Întrucât motivele de recurs invocate sunt nefondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca nefondat, cu obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare către stat.
Se vor deduce din pedepse, perioadele arestării preventive de la 25 august 2001, la 7 mai 2003 pentru inculpata G.L. și de la 3 septembrie 2001, la 7 mai 2003 și respectiv de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996 pentru inculpatul S.S.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.L. și S.S. împotriva deciziei penale nr. 403/ A din 26 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedepse, perioada arestării preventive de la 25 august 2001, la 7 mai 2003 pentru inculpata G.L. și de la 3 septembrie 2001, la 7 mai 2003 și, respectiv, de la 4 iulie 1996, la 13 august 1996 pentru inculpatul S.S.
Obligă pe inculpați la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2003.