Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 277 din 11 septembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara a fost condamnat inculpatul M.M.D., în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și art. 21 lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 9 ani închisoare, menținându-se beneficiul eliberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 416/1999 a Judecătoriei Deva, din care a rămas un rest neexecutat de 549 zile.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 10 mai 2002 la 1 septembrie 2002.
Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 31.931.000 lei despăgubiri către partea civilă A.O. și de 863.951 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Municipal Brad.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt că în noaptea de 30 aprilie 2002, inculpatul a sustras prin violență, în loc public, pe o stradă din localitatea Brad de la partea vătămată A.O. mai multe bunuri și valori, cauzându-i mai multe leziuni inclusiv pierderea a doi dinți din față.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia penală nr. 356 din 12 decembrie 2002 a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința atacată și a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru refacerea urmăririi penale.
Instanța de control judiciar a reținut că urmărirea penală este lovită de nulitate, întrucât inculpatului nu i s-a asigurat apărarea pe parcursul ei.
S-a reținut astfel, că la 10 mai 2002, când s-a început urmărirea penală și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, acesta a fost ascultat fără apărare, deci trebuia în mod obligatoriu să fie asistat de avocat cu delegație, că o astfel de delegație a fost eliberată la 28 mai 2002, când s-a făcut prezentarea materialului de urmărire penală, iar urmărirea penală era încheiată.
Semnarea declarației inculpatului din 10 mai 2002, de către un avocat fără delegație, nu constituie respectare a dreptului la apărare, întrucât un avocat devine apărător al inculpatului după emiterea delegației.
Tot astfel, nedesemnarea unui apărător și consemnarea în formularul de declarație că inculpatul nu solicită apărător, fără a se consemna că inculpatul are dreptul de a fi asistat de un avocat, constituie o încălcare a dreptului la apărare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 171C. proc. pen., a susținut că au fost respectate toate drepturile procesuale ale inculpatului, că i s-a desemnat un apărător din oficiu, care și-a exercitat atribuțiile specifice, pe tot parcursul urmăririi penale și că nu subzistă nici o cauză de nulitate, care să impună refacerea urmăririi penale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea judecării apelului.
Recursul declarat este întemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 din Constituția României dreptul la apărare este garantat iar părțile, în tot cursul procesului, au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.
Potrivit art. 6 pct. 3 lit. b) și c), din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, orice acuzat are dreptul să dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător sau poate fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer.
Prin art. 171 C. proc. pen., s-a stabilit că învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept. Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este arestat iar în acest caz, potrivit art. 172 alin. (2) din același cod, organul de urmărire penală va asigura prezența apărătorului la ascultarea inculpatului.
În sfârșit, conform art. 35 din Legea nr. 51/1995, avocatul este obligat să acorde asistență juridică în cauzele în care a fost desemnat din oficiu de către barou.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, ca și din actele noi depuse în susținerea recursului se constată că în timpul urmăririi penale au fost respectate toate aceste dispoziții legale.
Astfel, la 10 mai 2002, înainte de ascultare, conform art. 70 C. proc. pen., i s-a adus la cunoștință de către organul de urmărire penală, că au dreptul la apărător inculpatul menționând că înțelege să se apere singur
În aceeași zi procurorul, conform art. 202 alin. (3) C. proc. pen., i-a explicat inculpatului drepturile sale procesuale iar cu prilejul ascultării, premergător luării măsurii arestării preventive, a fost asigurată prezența ca apărător din oficiu a avocatului U.C., desemnat de Baroul Hunedoara.
Tot atunci prin adresă scrisă, a fost înștiințată mama inculpatului despre arestarea fiului, menționându-se că s-a desemnat apărător din oficiu în persoana avocatului U.C.
La 28 mai 2002, a fost prezentat inculpatului materialul de urmărire penală, de față fiind același avocat U.C.
Actele noi depuse în recurs, atesta că Baroul Hunedoara, a programat pentru acordarea asistenței juridice din oficiu, în faza de urmărire penală și cea de cercetare judecătorească, în ziua de 10 mai 2002 un număr de 6 avocați printre care și avocatul U.C.
Împrejurarea că delegația a fost emisă mai târziu, după prestarea conform programării întocmită de barou, a serviciului de către apărătorul din oficiu, nu poate conduce la concluzia inexistenței apărării, Legea nr. 51/1991, privind exercitarea profesiei de avocat, neinterzicând eliberarea ulterioară a delegației pentru asistența juridică din oficiu, astfel prestată.
Întrucât din actele dosarului de urmărire penală a rezultat că inculpatului i-a fost respectat dreptul la apărare, că i s-a desemnat un apărător din oficiu care și-a exercitat prerogativele și că astfel nu s-au produs încălcări ale dispozițiilor legale relative la asistarea inculpatului de către apărător, care să atragă sancțiunea nulității urmăririi penale, soluția Curții de Apel Alba Iulia de restituire a cauzei la procuror nu este corectă.
În consecință, constatând întemeiate criticile formulate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a casa decizia atacată și a trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
Se va menține starea de arest a inculpatului și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei penale nr. 356/ A din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul M.M.D.
Casează decizia atacată.
Trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Menține starea de arest a inculpatului.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2003.