Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 862 din 11 septembrie 2000 a Judecătoriei Suceava a fost condamnat inculpatul I.F. la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.
Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat, pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) și (4) C. pen.
În fapt s-a reținut că la 4 noiembrie 1998, în timp de ce afla internat la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola din Iași, fără știrea medicilor a părăsit spitalul și s-a deplasat în municipiul Suceava și prin efracție în jurul orelor 23,00, a pătruns în interiorul SC B. SRL, de unde a sustras bunuri în valoare de 2.300.000 lei.
De asemenea, s-a reținut că fapta de distrugere din 16 decembrie 1998 a unor bunuri în valoare de 30.000.000 lei, reclamată de aceeași parte vătămată, nu a fost comisă de inculpat.
Tribunalul prin decizia penală nr. 1116 din 13 decembrie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava și în baza art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, urmând ca acesta să execute potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile SC B. SRL Suceava suma de 30.000.000 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, că din probele administrate în cauză, rezultă vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere este pe deplin dovedită.
Împotriva hotărârilor menționate procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza a II-a C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea legii, susținându-se că deși la dosar existau probe care creau o îndoială cu privire la starea psihică a inculpatului și implicit a discernământului său, instanțele abdicând de la rolul lor activ nu au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice.
În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre o nouă judecare în sensul celor menționate.
Recursul în anulare este întemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatoriu printre altele atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată, are îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în aceste cazuri expertiza se efectuează în instituții sanitare de specialitate cu internarea învinuitului sau inculpatului pe o perioadă de timp necesară.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, inculpatul a fost internat de mai multe ori în Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola din Iași.
Constatarea medico-legală nr. 5/ P din 19 ianuarie 1999 a Laboratorului Județean de Medicină Legală Suceava, concluzionează că inculpatul are antecedente psihiatrice, mama sa fiind bolnavă psihic, iar el este diagnosticat cu “personalitate dizarmonică de tip psihopat”.
Mai mult, din biletul de ieșire din spital rezultă că inculpatul din anul 1988, este în evidența medicală, pentru manifestări discomportamentale agravate pe fondul unui intelect laminal cu dizarmonie de personalitate având Q.1 68-70.
De altfel și în cursul judecății au fost depuse acte medicale care atestă că inculpatul, prezintă simptomatologie cu aspect nevratiform în contextul unui T.C.C. recent operat pe fond de personalitate dizarmonică cu manifestări discomportamentale agravate onirofil, împrejurare față de care apărătorul, la data de 16 aprilie 2000 a solicitat instanței, efectuarea unei expertize psihiatrice, cerere asupra căreia deși instanța a rămas în pronunțare, nu s-a mai pronunțat până la judecarea cauzei.
Față de această situație este evident că efectuarea expertizei psihiatrice este obligatorie, cu internarea inculpatului într-o instituție sanitară de specialitate pe durata necesară, pentru a înlătura dubiul existent cu privire la responsabilitatea acestuia.
Neprocedând în acest mod instanțele au pronunțat hotărâri netemeinice dispunând condamnarea inculpatului.
Constatarea medico-legală nu este elocventă, pentru a se stabili dacă inculpatul a săvârșit faptele cu discernământ.
În consecință, în baza art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. c) teza ultimă din același cod, Curtea va dispune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Suceava și punere de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se fie plătit din fondul Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței penale nr. 862 din 11 septembrie 2000 a Judecătoriei Suceava și deciziei penale nr. 1116 din 13 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava, privind pe inculpatul I.F.
Casează hotărârile atacate.
Trimite cauza pentru rejudecare la Judecătoria Suceava.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului I.F., dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2003.