Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 211/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.

S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul C.S.S.  împotriva deciziei penale nr.622/A din 27 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

S-a prezentat recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de avocat B.N., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul a solicitat admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului.

Condamnatul declară că este de acord cu susținerile apărătorului său.

 

C U R T E A

 

Asupra recursului  de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr.748 din 22 august 2002, Tribunalul București, secția I-a penală a respins cererea de întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare, formulată de condamnatul C.S.S.  în temeiul art.455 raportat la art.453 lit.c Cod procedură penală.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că executarea pedepsei în continuare nu are consecințe grave pentru familia condamnatului.

Curtea de Apel București, secția II-a penală, prin decizia penală nr.622/A din 27 septembrie 2002 a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

Împotriva ultimei hotărâri, condamnatul a declarat recurs solicitând casarea acesteia și, după rejudecare, întreruperea executării în a cărei executare se află întrucât are doi frați, unul în vârstă de 7 ani și care sunt lipsiți de orice sprijin, iar tatăl i-a părăsit.

Recursul declarat nu este fondat.

Potrivit art.453 lit.c raportat la art.455 Cod procedură penală, executarea pedepsei poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o singură dată când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a acesteia ar avea, printre altele, consecințe grave pentru familia condamnatului.

Din ancheta socială întocmită în cauză rezultă că recurentul, anterior arestării, a locuit într-un apartament de 3 camere, modest mobilat, împreună cu frații săi Marius (24 de ani), Viorel Costin (23  de ani) și Bogdan Alexandru (8 ani); dintre aceștia primul, șofer, realizează un venit de 2.000.000 lei lunar iar minorul are alocație de stat în sumă de 150.000 lei lunar.

Din cele expuse rezultă că, în speță, nu sunt întrunite cerințele expres prevăzute ale textului menționat, motiv pentru care recursul se constată a fi nefondat urmând a fi respins cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

            Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.S.S. împotriva deciziei penale nr.622/A din 27 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

            Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.